O Singură Atingere- Volumul 2

Capitolul 5

CAPITOLUL 5

„Chiar și cadavrele trăiesc."

— Nu înțeleg de ce nu pot rămâne și eu la petrecere.

Angelo se chirci supărat în șezlong, urmărindu-l pe West cum răsturna într-un butoi o sumedenie de fructe și lăzi întregi de alcool. Nu mai fusese niciodată la o petrecere adevărată, cu fete frumoase și sănătoase, care dansează și se distrează natural. Tot ce văzuse până acum au fost oameni denaturați cu inimile murdare, fumând jointuri pe o canapea ponosită, având la genunchii lor câte o târfă care să le satisfacă plăcerile carnale. A refuzat să se mai gândească la cadavrul tatălui său și să revină în locul frumos amenajat, luminat și plin de adrenalină în care se afla acum.

Oamenii se comportau atât de dezinvolt cu el, deși îl cunoșteau de aproximativ optsprezece ore. Nimănui însă nu părea să-i pese de unde vine și care îi este povestea. Ei doar îl tratau ca pe unul de-al lor.

Dinspre boxele pe care Mike le montase adineauri în jurul pomilor decorativi ai lui Vincent se auzea Smells Like Teen Spirit de la Nirvana, una dintre melodiile preferate ale lui Angelo.

— Mă asculți, West?

— Încerc să o fac.

— Tu pari să mă înțelegi cel mai bine. Te rog, lasă-mă să rămân cu tine.

West a oftat prelung.

— Nu vreau să aflu mâine dimineață că ești în comă alcoolică la spital, după ce o golancă din Englewood ți-a furat virginitatea, a mormăit, apoi își ridică privirea crispată spre șezlong. În cazul în care mai ești virgin.

— De parcă ți-aș spune vreodată, s-a încruntat Angelo, îmbufnat.

West a izbucnit în râs.

— Virginule, îl dojeni, aruncând în el cu dopurile de la sticle. O să frecventezi petrecerile doar după ce o să vii acasă și o să-mi spui, în sfârșit, că știi exact cum arată o păsărică. Până atunci învață unde trebuie să lovești din prima, ca să nu dai greș. Ai priceput?

Drept răspuns, puștiul și-a dat ochii peste cap, trecându-și degetele prin bretonul excesiv de lung care i se răsfrângea peste fruntea transpirată. Începutul verii se anunța dogoritor, iar tricoul vișiniu din bumbac pe care îl purta acum aproape că îi sugruma pielea.

Singurul lucru de care mai avea nevoie era o tunsoare nouă și, poate, o doza rece de bere. În rest, încă se afla în momentul lui de șoc, pentru că niciodată nu avusese haine curate și un pat moale în care să doarmă, iar atunci când s-a postat în fața frigiderului, nu văzuse pachete sigilate de Heroină, ci mâncare. Mâncare comestibilă.

West se asigurase în acea dimineață că îi oferă tot strictul necesar. Ar fi fost doar o chestiune de timp până s-ar fi obișnuit în cartier și cu mediul nou în care avea să trăiască de acum. Dar nu-și făcea griji în privință asta, pentru că toată lumea l-a întâmpinat cu brațele deschise, de parcă era mai mult decât un străin. Așa erau golanii, de obicei. Își protejau semenii.

Încă nu știa de ce se simțea atât de conectat cu acel puști și de ce voia să investească în creșterea lui. Cert este că atunci când îl privise pe Angelo prima dată, slab și torturat în propria lui casă, flamand și lipsit de apărare, simțise că privise mica lui reflexie și un junghi îl apăsase în piept. Pe el îl salvase din străzi Kann și îl transformase într-o bestie. Angelo trebuia să devină un bărbat adevărat, chiar dacă sângele din venele lui aparținea unor traficanți de droguri.