O Singură Atingere- Volumul 2

Prolog

PROLOG

            „Chicago se afundă în flăcări. Este ziua a patra de când Asasinul Cobra se află în libertate, sub protecţia autorităţilor, şi aşteaptă să-şi înfrunte oraşul natal după cinci ani de captivitate în carceră. Este noaptea decisivă. Noaptea în care vom afla cine este cu adevărat spaima tuturor bestiilor şi..."

            Cuprins de o greaţă amăruie, smulse telecomanda de pe măsuţa de sticlă şi închise televizorul înainte să-l spargă. Să asculte ştirile banale despre propria lui persoană i se părea de-a dreptul penibil. Nimeni, nici măcar prezentatoarea ţicnită care pretindea că îi cunoaşte prezentul nu bănuia care i-a fost lui trecutul.

            Înţepenit şi înfierbântat ca o scânteie, se întoarse spre panorama oraşului, sprijinindu-şi fruntea de geamul aburit.

             Lumina. Aerul. Mirosul proaspăt de piele îngrijită şi parfumul blajin al hainelor pe care ar fi trebuit să le poarte acum i se păreau ofrande dumnezeieşti.

            Nu merita, dar o masă plină de mâncare caldă şi comestibilă îl aştepta la câţiva metri, în bucătărie. Nu  merita nici măcar apa fierbinte sub care a stat mai mult de jumătate de oră. Uitase cum se simt stropii calzi pe piele. Uitase cum e să fi curat şi puhav de la duş, şi în orice caz nu mai ştia cum se simte amorţeala somnoroasă de după baie. Iar acum după ce îşi şterse toată pielea cu un prosop moale, avea impresia că ceva nu este în regulă. Confortul şi momentele de relaxare îl nelinişteau.

            Nu existau aici prizonieri turbaţi. Nu existau cuţite pe la spate. Nu existau pericole și nici apă rece ca gheața.

            Însă, dintre toate lucrurile pe care le privea din nou, cel mai mult îl atrăgea apusul. Lumina şi aerul se îmbinau melodios în cer, iar soarele cobora şi nu înceta să privească spre el nicio secundă după ce ploaia a început şi tunetele au răzbit în geam.

            Un oftat chinuit i s-a stins pe buze când se gândi la ploaie şi la oamenii care îl făcuseră şi pe el să iubească anotimpurile ploioase. Nu putea să nege că nu s-a gândit măcar o dată la faptul că şi familia lui ar fi putut veni în acea seară. Dar acea familie nu mai era de fapt a lui.

             Un singur apus poate să trezească la viaţă atâţia ani pierduţi şi rătăciţi într-o celulă. Erau prea mulţi ani, iar el uitase complet cine a fost bărbatul de odinioară. Nu-şi mai rostise numele de o droaie de timp şi nu se mai privise în oglindă de când ultima lui crimă a instigat America.

            — De ce nu eşti îmbrăcat? Toată lumea te aşteaptă.

            Strânse puternic din pleoape şi muşcă din aer cu dinţii. Un animal îşi regăseşte instinctele când iasă în libertate dintr-o cuşcă. Mai greu, dar reuşeşte. Libertatea însă îl speria. Oamenii normali cu vorbe blânde, fără cuţite şi fără arme albe îl băgau în sperieţi.

            — Nu, a răspuns. Lasă-i să vadă povestea de pe trupul meu.

            Trupul lui plin de cerneală neagră.

            Se întoarse către Divya, aranjându-şi blugii uzaţi ce stăteau prea lălăi pe şoldurile lui. Divya, cel mai fermecător şi dulce păcat din închisoare, s-a apropiat de el tiptil, elegantă ca o felină fermecătoare. Ultimele raze ale soarelui se revărsau în părul ei blond platinat şi îi făceau ochii maronii să danseze. Era atât de mică de înălţime, încât a trebuit să se ridice pe vârfuri ca să prindă un ciob din expresia lui tenebroasă.