Disparuta

Catre un nou orizont

Imi sterg ultimele lacrimi varsate si scriu la repezeala "Ma intorc in cateva zile. Voi fii in siguranta" . E timpul sa las trecutul in urma. Trebuie sa priveac spre viitor, dar in orice timp as trai, suferinta este la fel de reala. Stiu ca ceea ce fac este ilogic, impulsiv si prostesc. Mai stiu si ca actiunile mele ma definesc. Dar eu nu ma intorc de la alegerile mele, nu am facut-o nici cand am ales sa nu mai sper.
Imi iau hanoracul pe mine, valiza si guma. Nimeni nu ar intelege de ce am guma in astfel de stiuatii, dar pentru mine este foarte importanta. Imi da iluzia ca totul e mai normal decat pare. Cobor repede scarile si ma indrept spre camera infirmierelor. Stiu ca se se afla pe noptiera de langa patul lui Jane, am si primit bani pe aceasta informatie, cu conditia ca secretul sa fie pastrat. Cu acei bani o sa platesc autobuzul.

Aflata afara ma dau in topoganul copilariei mele si in leaganul bucuriei.
Prima data cand am vazut acest loc aveam ochii inecati in lacrimi de tristete, dar mai mult de furie. Nu o sa plang din nou. Cu fiecare lacrima pe care o varsam imi doream sa se termine mai repede, iar acum s-a terminat. Voi lua autobuzul, voi ajunge in acea casa si o sa ii vad pe ei.
Le voi arata ca am supravietuit, si ii voi face ca ranile mele s-au vindecat. Dar nu s-a intamplat asa. Nu cred ca ceea ce nu te omoara te face mai puternic. Fiecare strop de sange varsat ma lasa din ce in ce mai moale.

Ma afund din ce in ce mai adanc in gandurile mele ca sa ies dupa aceea si sa ma indrept catre statie. Imi leg hanoracul in jurul taliei ca sa ma amorteasca vantul si frigul. Durerea fizica este ciudat de placuta. Cu fiecare pas pe care il fac totul devine din ce in ce mai slab. Chiar am parasit strada. Apraope ca rad in sinea mea cand ma gandesc cat de mult ma speria sa cutreier pe aici acum un an. Fiecare adiere, fiecare murmur al noptii ma ingrozea din ce in ce mai tare. Iar eu am trecut peste toate fricile singura.

Pe strada centrala inca se mai afla cativa oameni sub lumina slaba a felinarelor. Mai am putin de mers si ajung la statia de metrou. Totul este diferit fata de ultima data, acun o saptamana. Era ora 9 dimineata si am mers pana la New York cu Margot

A venit timpul. Imi scot biletil din ruxac si imi afisez cel mai prietenos zambet.
"Sunt gata sa pornesc spre un nou orizont."