Gizeh - Începutul sfârșitului!

Te-am ranit!

Bună Gizeh! Nu am venit de mult aici, poate îmi este greu sa vorbesc cu o nenorocită de piatră sau poate nu pot accepta faptul că ai plecat. Nu pot suporta ideea ca ai plecat din aceasta lume fiind certate.
Eram împreună afară cu gașca, râdeam toți de o glumă făcută de Darius. Pentru prima dată in seara aia te-am privit, stăteai cocoțată lângă Dako și povesteați despre ceva. Eram atât de supărată pe tine pentru simplu fapt că păreai prea bună să mai stai cu noi. Este prima seara după mult timp în care am ieșit în aceeași formula.
- Gizeh! Ce e cu fața aia? Te deranjează că suntem și noi aici?
Ți-ai ridicat privirea din telefonul lui Dako și mai privit impasibil. Erai indiferentă la ceea ce îți spuneam ca și cum nu îți păsa. Ne-am privit apoi mi-ai zâmbit ușor ca și cum nu am spus nimic, dar eu nu știu să îmi țin gură închisă.
- Ce dracu e cu tine? Parcă ai suferi de o boală ce nu te lasă să vorbești cu noi!
Pentru prima dată în acea seară privirea ta s-a schimbat total. Mai privit cu atâta frica și furie încât am avut impresia ca totul se va termina cu o bătaie între noi, dar nu ai făcut asta. Te-ai ridicat de acolo și te-ai apropiat de mine spunându-mi:
- Trebuie sa înveți sa îți ții dracului gura aia închisă, pentru ca intr-o zi nu va mai fii nimeni aici sa îți păzească tie fundul!
Apoi ai plecat! Atunci mi-am dat seama că a fost pentru prima dată când te-am rănit cu adevărat.
Cine ar fii crezut ca va fii poate ultima dată când vom mai vorbi una cu alta. Iartă-ma draga mea, iartă-ma ca nu am învățat niciodată sa îmi țin gura închisă. Acum mi-am dat seama defapt că, tu nu vei mai fii aici sa îmi păzești spatele. Nu vei mai fii niciodată acolo pentru a ma lua in brațe și pentru a ma trezi la realitate.