Devoratorii magiei

Prolog

Lordul Voldemort a fost învins de către marele Harry Potter, cel care a supravieţuit şi a făcut legendară bătălia crâncenă de la Hogwarts. Castelul a fost reconstruit, profesorii pierduţi înlocuiţi, iar orele au fost reluate. Albus, James şi Lily Potter, elevi desăvârşiţi la Şcoala de Magie, Farmece şi Vrăjitorii, şi-au continuat fiecare propriul său drum după absolvirea acesteia.  

Ministerul Magiei şi-a redobândit titlul de cea mai puternică şi influentă instituţie vrăjitorească, impunându-şi din nou legile mai mult sau mau puţin relevate şi raţionale. Oamenii au uitat treptat de frica faţă de întuneric şi au revenit la viaţa lor obişnuită şi plictisitoare. Devoratorii Morţii întemniţaţi au devenit foarte inofensivi, cei mai periculoşi fiind pedepsiţi cu moartea la scurt timp după înfrângerea Lordului Întunecat. Banca Gringotts a fost intens criticată în Profetul Zilei pentru lipsa de securitate, mulţi vrăjitori transferându-şi banii şi obiectele de preţ, fie în pivniţile caselor, fie peste hotarele ţării, cu o rată de încredere mai mare. 

În aparenţă, toate şi-au recăpătat echilibrul, însă din ce în ce mai des se anunţă dispariţii printre încuiaţi şi vrăjitori, multe din ele fiind ascunse de minister. Se pare că simpatizanţi ai Devoratorilor încearcă sa-şi reînvie Lordul sau e doar o glumă proastă care prinde amploare fără nici un rost. Ministerul evită să dea un răspuns concret, dacă reprezintă aceştia un pericol adevărat sau sunt doar nişte amatori. 

Nici la Hogwarts elevii nu se mai simţeau în siguranţă, răspândindu-se zvonuri aparent absurde că Devoratorii caută susţinători printre vrajitorii din anii terminali. Mulţi viperini au fost prinşi practicând magie neagră şi drept consecinţă au fost exmatriculaţi. S-a discutat lichidarea casei Slytherin, ceea ce a trezit nemulţumiri şi proteste renunţându-se în curând la idee. 

Deşi situaţia devine mai tensionată pe zi ce trece, acest lucru nu îi împiedică pe vrăjitorii din întreaga lume să îşi ducă viaţa într-un mod cât se poate de obişnuit, fără să atragă prea multă atenţie asupra lor, sperând că totul se va rezolva într-un final de la sine.