Devoratorii magiei

Capitolul 3 - Sectorul interzis

Lasând de-o parte faptul că se trezise cu intenţia de a omorî pe cineva şi că tot drumul până la sala de lectură se lasă cu sperieturi groaznice venite din partea unor fantome afurisite, dimineaţa aceasta se anunţă mai puţin agitată decat cele anterioare. Cel puţin Alexander nu mai dădu nici un semn de două săptămâni, timp în care reuşi să-şi facă planul pentru furtul cărţii din bibliotecă însă începea să creadă că viperinul uitase de înţelegerea lor motiv pentru care nu îi spuse nimic prietenei sale, Beatrice.

Cand ajunse, în cele din urmă, rasuflă uşurată şi caută o masă mai ascunsă pentru a se pune pe treabă. Merse cu o grijă exagerată printre elevii care erau cu nasurile în carţi şi când ridică privirea, ochii i se ciocniră de cei ai lui Alexander. Se prefacu că nu-l observă şi se strecură printre mese căutând un loc mai îndepartat de el.

Întins peste putinţă pe masa de studiu ,Alexander se pregăti să închidă ochii, puse capul pe masă apoi îi închise o data ,de doua ori, apoi îi deschide şi exact atunci o zări pe Rosalie. Zâmbi când o văzu trecând indiferentă pe langă el, însă ştia sigur că ea îl văzuse. Probabil era suparată, probabil doar orgolioasă. În cea mai mare linişte rupse o coală dintr-un caiet, luă pana şi scrise un bileţel pe care îl împături până când ajunse doar un partăţel micuţ şi foarte gros, apoi cu o precizie care îl uimi şi pe el aruncă bileţelul drept în capul fetei, iar apoi se aşeză din nou cu capul pe carte, având privirea continuu aţintită spre ea, aşteptându-i reacţia la bileţel, bineînţeles, la prima privire din partea ei avea să-i zâmbească. Rosalie se uită nedumerită la bucăţica de hârtie pe care o primise, deşi intuia cine i-a aruncat-o prefera în continuare să nu se uite în direcţia lui. Îi simţea privirea cercetând-o, aproape o intimida fapt pentru care desfăcu bileţelul şi îl citi. "Te aştept pentru detalii în cinci secunde".

Bun, deci avea cinci secunde ca să străbată sala de studii şi să ajungă la el, însă nu vroia să meargă şi cel mai probabil dacă nu se ducea ea ar fi venit el, ceea ce era mult mai grav.

- E liberrr? întrebă ea dar fără să aştepte un răspuns din partea lui luă loc pe scaunul de lângă el

Deschise o carte la întamplare din cele pe care le aduse cu ea şi îşi ascunse faţa prefăcându-se că citeşte. Nu vroia să fie văzută cu Alexander din simplul fapt că era un viperin nesuferit şi toţi ştiau acest lucru. El în schimb nu îşi lua ochii de la ea zâmbind încet când o văzu cum încearcă să ascundă faptul că stătea la acceaşi masă cu el.

- Nu o să-ţi iasă, crede-mă, în schimb ai face bine să te poţi ascunde în bibliotecă în noaptea asta, spuse el pe un ton rece şi calm, destul de încet încât să îl audă doar ea.

- În noaptea aceasta? şopti ea cu o voce tremurândă. De ce carrte ai nevoie?

- "Farmece şi blesteme înterzise" , dar cred că ţi-ai dat seama şi tu că am nevoie de ceva interzis, surâse înfundat mai mult pentru sine uitându-se undeva în gol.

Îi aruncă o privire scurtă fetei apoi o prinse de una din mâini trăgând-o mai aproape de el, strângându-i destul de puternic degetele aproape să i le strivească, inevitabil atrăgând asupra lor privirile curioşilor şi bârfitorilor din jur.

- Dacă te prinde cineva, vei răspunde tu! zise el lipsit de orice emoţie apoi continuă, imediat ce ajunge cartea la mine va deveni responsabilitatea mea.

Rosalie aprobă cu o mişcare discretă a capului fără să-l privească încercând să-şi retragă mâna însă nu izbuti. El rânji dezgolindu-şi dinţii, apoi o sărută subtil în palmă fără să-şi ia ochii din ochii ei, apoi o eliberă şi se ridică de la masă.

- Ne vedem mâine aici la aceeaşi oră, spuse Alexander şi ieşi din sala de lectură fără să-şi ia cărţile de pe masă. 

***

Devenise din ce în ce mai agitată uitându-se necontenit şi incontrolabil la ceasul de pe mâna stângă. Ora de transfigurări nu o încântase, cu atăt mai mult cea de poţiuni, care fusese un adevărat coşmar. Domnul profesor Wahlen o ameninţase şi cu o detenţie însă tot agitată şi neîndemânatică la ora lui fusese, vărsând ceaunul cu poţiune exact în mijlocul clasei, greşeală urmată de câteva râsete zgomotoase şi răutăcioase şi bineînţeles comentarii ofensatoare la adresa ei din partea preaiubiţilor colegi viperini. Alexander nu îşi făcuse apariţia la nici una din orele din ziua aceea.

Pentru siguranţa misiunii hotărî să nu o informeze pe Beatrice în legătură cu planurile ei nocturne, strecurându-se silenţios din dormitor când bătu ora două noaptea. Îşi luă pelerina invizibilă din dulăpior şi o aruncă peste ea. Nu se mai obosi să se schimbe de pijamale şi era pregătită să-şi sacrifice o pereche de şosete pentru ca paşii ei să producă un zgomot minimal.

Fiecare uşă din castel se deschidea cu un scârţâit lung care răsuna destul de deranjant în liniştea nopţii. Înghiţea în sec şi trecea la următoarea până se pomeni în bibliotecă. Nu îi fusese greu să găsească sectorul interzis, dat fiind faptul că hoinărea destul de des pe acolo având permis, însă nu "împrumutase" niciodată o carte, în special pentru altcineva. Îşi trecea vârfurile degetelor peste cărţile de pe rafturi, strângând o doză generoasă de praf până o găsi pe cea bună. Într-o fracţiune de secundă o luase de pe raft şi o îndesă în buzunarul interior al pelerinei invizibile, în timp ce se îndrepta spre ieşirea din bibliotecă. Se opri brusc pe hol auzind două voci, una feminină şi una masculină, una dintre ele fiindu-i cunoscută.

- A fost un test, mă bucur că l-aţi trecut, domnule profesor!

- Cine te-a pus să mă testezi?....Oricum, nu mai contează, nici nu îmi pasă prea mult, se auzi clară şi tăioasă vocea profesorului ei de poţiuni.

- Aveţi toate detaliile in plic...o noapte faină.

Rosalie înghiţi în sec fără să mai facă nici o mişcare. Paşii unuia dintre interlocutori se auzeau din ce în ce mai puţin dându-i de înţeles că se îndepărtează. Dar cine din cei doi? Rămase nemişcată în acelaşi loc timp de cateva minute reglându-şi respiraţia şi presupunând fel de fel de scenarii, cu cine a rămas şi probabilitatea de a fi prinsă de cine nu trebuie.

Se auzi o izbitură puternică în perete, fapt care o făcu să tresară acoperindu-şi gura cu ambele maini ca să nu scoată un ţipăt de frică. Paşi rari dar apăsaţi se auzeau din ce în ce mai aproape, parcă în acelaşi ritm cu bătăile inimii ei. De după colţ apăru profesorul Wahlen cu o hârtie mototolită în mână şi privirea pierdută aţintită înainte. Rosalie se lipi de perete acordându-i suficiend spaţiu cât să treacă pe lângă ea. Expiră uşurată când il văzu că o ocoleşte.

- Domnişoară Fournier, tocmai v-aţi ales cu o detenţie, spuse el cu o voce calmă, dar cu o urmă de amuzament în ea.

Se întoarse şi o privi direct in ochi prin pelerina invizibilă de parcă nici nu o avea pe umeri.

- Darrr...eu...

- Nu vreau explicaţii domnişoară, vă aştept astăzi la ora opt in biroul meu.

- Dar nu vrrroiam să vă dau explicaţii, domnule prrofesorr, zise ea şi îşi luă pelerina de pe umeri evitând să îl privească in ochi.

- Zău aşa?

- Vrroiam să vă întrreb din curriozitate academică...ce m-a dat de gol?

Profesorul izbucni într-un râs zgomotos, care părea că răsună in tot castelul, intimidând-o destul de mult şi făcând-o să roşească. Îşi plecă ochii în jos în semn de vinovăţie timp in care l continuă sa o cerceteze cu privirea din cap până în picioare.

- Parfumul, îi aruncă sec cuvintele şi îşi continuă drumul. Astăzi, la opt! strigă pe după umăr în timp ce mergea, lăsând-o singură pe hol.