Devoratorii magiei

Capitolul 4 - Detenția

Rosalie era foarte agitată în dimineața aceea însă foarte fericită că profesorul nu o percheziționase noaptea să îi găsească cartea furată, sau mai bine zis împrumutată pentru o perioada nedeterminată de timp. Nu îi stătea în fire să primească detenții de la profesori fiind o elevă exemplară care nu ieșea niciodată din tiparul unei fete cuminți, singurele excepții fiind când se alegea cu pedepse din vina altora, fiind prea timidă, poate chiar lașă ca să protesteze, nu își dorea dușmani.
Se plimba agale pe holurile școlii simțindu-se o infractoare cu acea carte de magie neagră în ghiozdan, zâmbi fals cand se întâlni cu niște colege de la Cercetași și își continuă drumul. Trebuia să-l vadă pe Alexander în curtea școlii și simțea cum ii sărea inima din piept cu fiecare pas pe care îl facea. Inghiți în sec și păși ușor în curtea școlii. Alexander era acolo înconjurat de derbedeii de colegi ai săi de la Viperini. Nu știa dacă să se apropie sau nu. Se oprise în dreptul unei bănci libere și își scoase rapid o carte și bagheta exersând câteva vrăji de la ora de Farmece. Totuși gândul îi era doar la întâlnirea cu Alexander și își pregătea cuvintele și gesturile deși era perfect conștientă că o sa se poarte total diferit când va fi față în față cu el. Inspiră adânc aerul curat de afară și expiră zgomotoz cu un oftat involuntar. Alexander deși o zări cu coada ochiului nu îi acordase prea mare atenție până nu o auzi oftând. Zâmbi dracește știind în sinea lui ca pentru el ofta, sau din cauza lui mai bine zis.

- Am puțină treabă cu domnița de acolo! zise el sec prietenilor săi indicând-o pe Rosalie cu degetul arătător.

Grupul chicoti sugestiv știind că se duce la ea doar ca să o tachineze însă prietenul lui cel mai bun, Igori, nu se abținu să nu comenteze.

- Credeam că ai gusturi mai bune, frate, te iei și tu de o mămăligă!

Auzi și Rosalie remarca însă nu îi păsa de prostiile lor, nu îi păsa de nici unul din ei, făcuse imunitate la înjosirile lor. Întoarse capul foarte puțin și îl zări cum se apropie, lipsit de orice sentiment, rece, încordat. Se ridică rapid de pe bancă mergând cu pas rapid spre lac simțind cum o arde pe ceafă privirea lui ațintită asupra ei.
Se opri și își luă rucsacul în brațe ținându-l foarte strâns fiind evident încordată.

- Ce faci, scumpo? zise el oprindu-se doar la un pas în spatele ei.

- Ți-am luat carrtea..zise ea încet simțindu-se și accentul franțuzesc cu acel "r" specific. Și asta e ultima dată când te mai iei de mine, s-a înțeles?
Se întoarse înspre el având cartea neagra și grea în mâna stangă și rucsacul în cea dreptă cu tot cu bagheta pregătită și ascunsă.

- Bineînțeles, nu o să îți mai vorbesc urât, nu o sa îți mai fac rău, promit.

Alexander zâmbi mulțumit știind cât de ușor este să manipulezi cuvintele și să încalci promisiunile ținându-te de ele în același timp. Se apropie mai mult de ea privind-o direct în ochii ei mari de un albastru intens. Îi placea. O dorință de a-i săruta buzele pline îi stăpânise mintea, nu drept o mulțumire că îi aduse cartea, știa că poate să o fure din simplu fapt că era o astropufiță invizibilă care știa să fie atât de inocentă și ferită de bănuieli încât nu se abținu să nu o aleagă pe ea pentru acea treabă. Își trecu limba peste buze fixandu-și privirea pe buzele ei. Închise ochii și inspiră adânc îndinzând mâna înspre fată.

- Cartea..

Ea îl privi supărată și nu mișcase deloc nici măcar un milimetru în spate când se apropiase de ea. Inghiți în sec și i-o dădu.

- Mulțumesc, Rosie, spuse el fără să mai miște din acea poziție holbându-se în continuare la ea fără rușine, apoi afișă un zâmbet larg și mulțumit pe față. Ești atât de naivă.