Anastasia

Capitolul II

În după-amiaza acelei zile m-am dus la biblioteca din sat. Voiam să mă uit în arhiva cu locuitori. Voiam să mă conving că acel Dimitri Ivanov din visul meu nu era real și că era doar produsul imaginației mele mult prea bogate.

Am bătut la ușă și am intrat. O femeie bătrână stătea la o masă și citea un ziar.

- Bună ziua, am salutat-o eu.

- Bună ziua.

Mi-am dat seama că nu era tocmai genul de bătrânică simpatică.

- Aș dori să intru câteva minute în arhivă, vă rog.

- Nu se poate. Doar angajații noștri au acces acolo.

- Vă rog. Este chiar important. Trebuie să fac…un proiect pentru școală.

- Și eu ți-am spus că nu se poate.

Așa nu ajungeam nicăieri.

- Vreau să aflu câteva informații despre familia Ivanov.

- Atunci du-te și întreabă-i.

- Vreți să spuneți că există? am întrebat surprinsă.

- Normal…familia Ivanov e aici din 1914. E o familie respectată în sat. Chiar nu îi știi?

- Nu, am pus cu un gol în stomac. Ați auzit ceva despre un Dimitri Ivanov?

- Nu îmi amintesc…

- Mulțumesc pentru informații, am spus absentă și am plecat.

M-am oprit în stradă și m-am sprijinit de un gard. Trebuia să intru în arhivă.

M-am învârtit de câteva ori în jurul clădirii. Speram ca acea femeie să plece câteva minute și să mă pot furișa, dar nu s-a mișcat de la locul ei. Când eram gata să renunțși să plec acasă, am observat fereastra spartă de la baza clădirii. M-am apropiat de ea și am observat că dădea în subsol…adică în arhivă.

M-am strecurat cu greu prin ea, deoarece era îngustă. Într-un colț al minții mă întrebam dacă într-adevăr îmi doream să aflu ceva despre familia Ivanov.

Înăuntru era un aer închis și umed. Rafturi cu zeci de dosare erau pe toți pereții. M-am plimbat câteva minute și le-am examinat pe toate. Pe ultimul raft am găsit numai ziare vechi. Erau așezate pe ani. Am luat la întâmplare unul din 1914 și l-am răsfoit. Nu am găsit nimic interesant. Undeva, în partea stângă, niște hârtii îngălbenite de timp mi-au atras atenția. Le-am luat cu grijă. Era o listă cu persoane moarte în război. Am citit toate numele și mâna a început să-mi tremure când ochii mi-au picat pe un nume: Dimitri Ivanov.

Am rămas așezată pe podea mult timp înainte să mă pot ridica. Am ajuns cu greu la fereastră și am ieșit afară. Soarele începuse să apună. Voiam să ajung acasă înainte să se întunece complet.

Am pornit încet spre casă. Încercam să nu mă gândesc la nimic. Nu voiam să cred că sunt bântuită de acel Dimitri. Nu. Trebuia să existe o explicație perfect logică pentru visele mele…doar că nu o găseam.

Am observat pe partea dreaptă a drumului o casă veche. Pereții ei erau acoperiți de iederă aproape complet. În alte circumstanțe nici nu i-aș fi dat atenție, dar acum mi se părea interesantă. M-am apropiat de ea și am cercetat-o.

- Îți plac lucrurile vechi? am auzit o voce în spatele meu.

M-am întors instantaneu. Era un băiat. Nu părea mai mare decât mine. Ochii lui mi-au atras atenția. Erau albaștri…la fel ca ai lui Dimitri din visul meu.