Anastasia

Capitolul III

Am traversat cu greu curtea plină de buruieni și am urcat pe scările casei. Cimentul era măcinat de timp, de miile de ploi ce au trecut peste el an după an. Aproape toată casa era învelită în iederă. Alexandru a scos un mănunchi de chei vechi și a descuiat ușa din lemn masiv degradată de trecerea timpului. A împins-o încet și aceasta s-a deschis cu un scârțâit. Imediat ce am pășit în interior, un miros umed, vechi m-a izbit din plin. Aerul era rece, iar lumina abia se filtra printre draperiile din brocart stacojiu. Mobila nu era acoperită cu pânze albe așa cum mă așteptam, așa cum se obișnuia în casele nelocuite. In schimb, era acoperită cu un strat gros de praf ce îi schimba culoarea în gri.

Alexandru a făcut câțiva pași prin încăpere.

- Arată groaznic. Parcă ar fi o casă bântuită, a spus el.

Am tresărit la aceste vorbe. El a râs.

- Haide. Voiai să intri. Ți s-a făcut teamă acum?

- Desigur că nu, am spus și m-am dus lângă el.

- Așa da, a spus și a încuviințat din cap zâmbind. Acum ar fi timpul să-mi spui ce cauți.

- Vreau să știu cine a fost Dimitri Ivanov.

- De ce?

- Ajută-mă și la sfârșit îţi voi spune tot ce vrei.

- Dimitri Ivanov a fost fratele străbunicului meu.

- Vreau să aflu tot ce se poate despre el. A locuit aici, nu?

- Da. În 1914 s-a mutat împreună cu familia din Rusia în România. Au cumpărat această casă, dar nu au locuit mult timp în ea.

- De ce?

- Pentru că războiul a început și a fost trimis pe front să lupte pentru Rusia. Nu a rezistat mult. După șase luni a murit împușcat. Părinții fiind îndurerați, nu au suportat să locuiască singuri într-o casă așa mare și au cumpărat una mai mică alături.

- Casa de alături nu e mică, l-am contrazis eu.

- Pentru că bunicul a reconstruit-o. E casa în care locuiesc eu acum.

- De ce nu s-a mai mutat nimeni în această casă?

- Nu știu…De frică probabil…

- Frică de ce? am întrebat.

- Nu știu. Superstiții…Știi, un tânăr moare înainte de vreme şi toată lumea se teme ca sufletul lui să nu se întoarcă înapoi şi să bântuie locul în care a trăit. Când eram copil, nici măcar nu treceam pe lângă casa asta. Mă speria de moarte.

- Şi acum?

- Acum nu mi se pare nimic înfricoşător, a răspuns el râzând. Doar că mă deranjează mirosul acesta de mucegai.

Alexandru a traversat camera şi a început să urce pe scări, făcându-mi semn să-l urmez. Podeaua de lemn scârţâia la fiecare pas al nostru.

Am intrat în prima cameră din capătul unui hol lung. Mi-am dat seama că aceasta fusese biblioteca, deoarece erau rafturi cu zeci de cărţi pe toţi pereţii. Mirosul de mucegai mă învăluia din toate părţile, dar deja începusem să mă obişnuiesc cu el.

În mijlocul camerei era un birou acoperit de praf şi o canapea din piele neagră.

- Poţi să te uiţi pe unde vrei, a spus Alexandru.

Doar am aprobat din cap şi m-am îndreptat spre mijlocul încăperii. M-am aşezat pe scaunul de piele al biroului, ignorând praful gros. Am deschis primul sertar şi am găsit un teanc de hârtii. Le-am scos pe masă, dar, în scurt timp, am realizat ca nu pot citi nimic, pentru că erau scrise în rusă.