VÂNDUTĂ

Cap. 5

După ce bruta a plecat mă tot gândeam la vorbele lui, iar apoi încet, încet m-a furat somnul.
După un somn bun, m-am trezit tot cu gândul la creatura aia sexi care mi-a salvat viața. Afară se întunecase, iar camera era luminată doar de lampa care se afla lângă patul meu şi de luna imensă care se vedea perfect de pe geamul camerei. M-am ridicat încet din pat, iar acum mă simteam ca nouă, asta dovedindu-mi că imi reveneam rapid. Mă bucuram, însă nu în totalitate. Dacă mă făceam bine însemna că sunt tot mai aproape de a deveni o prostituată. M-am apropiat de geam, apoi am început să mă rog la Cel de sus să scap din acest infern. Dacă situația ar fi fost altfel, mi-ar fi plăcut să fiu aici bucurându-mă de marea aceasta incredibil de frumoasă şi de prezența brutei.
Un mic zgomot mi-a întrerupt gândurile. Mă întorc speriată spre uşă, iar prezența lui mă bucura atât de mult acum. E ca atunci când aveam 10 ani şi am stat internată în spital din cauza unei bătăi cu o colegă de clasă. Oh da, am fost de mică o răutate.
*Flashback*
Mă întorc speriată de zgomotul uşii şi inima îmi sare din piept. Eram atât de bucuroasă..
-Mami, ai venit!
Sar in brațele ei şi mă învârte de câteva ori după care mă lasă să revin cu picioarele pe podea.
-Desigur că am venit, scumpa mea! Te-am avertizat că nu voi mai veni dacă nu te potoleşti cu bătăile, însă te iubesc prea mult maimuțico.
-Te iubesc atât de mult! Imi pare rău, data viitoare mă voi antrena mai bine şi îți promit că doar adversara mea va fi rănită.
-Rox!
Aceasta strigă către mine şi îmi trage o privire ucigătoare, însă fac botic şi sar din nou în brațele ei pentru a trece cu vederea la ceea ce am spus.
*End flashback*
Acelaşi sentiment m-a invadat când l-am văzut pe Damian intrând pe acea uşă. Acum, acesta, era deja la câțiva paşi de mine, fără să îmi dau seama când şi-a mişcat picioarele atât de repede.
-M..ce faci aici?
Odată cu întrebarea mea, capul mi-a coborât împreună cu privirea direct spre pământ.
-Voiam să te văd..să văd dacă te simți mai bine.
Se apropie tot mai mult de mine, iar când eram aproape lipiți unul de altul, acesta îmi ia fața în palma sa şi îmi ridică forțat privirea spre el.
Avea nişte ochi atât de frumoși,la fel de albaștri ca marea, iar dacă îi priveam mai mult de câteva secunde riscam să mă îndrăgostesc de ei. Am încercat să îmi mut privirea în altă parte şi să redevin acea Rox rece aşa cum merita să mă vadă.
-Ca să fii sigur că mâine sunt în stare să primesc şi eu clienți? Îi arunc cuvintele şi îl privesc cu scârbă.
-Rox, nu ți-aş face asta!
Îşi lăsă privirea în jos şi mă prinde de mână. Numele meu suna atât de frumos pe buzele lui, aş da orice să îl pronunțe mereu.
-Nu mă amăgi cu cuvinte frumoase! Ai spus şi în prima zi că nu ai ce să faci în privința asta, mai bine îmi spui adevărul dureros decât să mă minți frumos!
-Rox, nu vei primi clienți. De astăzi eşti doar a mea!
Răspunsul lui m-a făcut să rămân fără cuvinte. Mi-am mutat automat privirea pe ochii lui, iar ochii lui păreau sinceri.
-Poftim? Nu înțeleg!
Mă îndepărtez de el dându-mă doi pași în spate.
-Hei, nu te speria! Eu nu îți voi face niciun rău, îți promit! M-am rugat de tatăl meu şi i-am spus că te vreau. Altă alternativă de a te salva nu am avut.
Am rămas blocată la auzul acelor cuvinte. Nu ştiam dacă să mă bucur sau nu. Nu ştiam de ce a făcut asta pentru mine sau ce presupune acest rol al meu .
-Nu ştiu ce să spun.
-Nu trebuie să spui nimic.
Se apropie din nou de mine, iar acum eram lipită de fereastră neavând unde să mă mai duc. Acesta mi-a luat mâna rănită şi mi-a sărutat-o.
-Te rog, orice ai de gând să îmi faci acum că sunt proprietatea ta, te rog, lasă-mă să îmi revin şi promit că o să fac tot ce îmi ceri!
Arunc repede cuvintele cu frică şi cu capul în pământ. Bruta începe să râdă, liniştindu-se rapid.
-Roxi, nu îți voi face rău, înțelege. Trebuie doar ca tatăl meu să creadă că eşti a mea pentru a te lăsa în pace. Te las să te odihneşti, somn uşor! Mâna lui a trecut prin părul meu, apoi s-a întors şi a plecat fără să apuc să mai spun ceva.