4.Ganduri ratacitoare
Mi-am trecut mana prin par stresat si agitat, eram pe holul spitalului asteptand.Ma simteam groaznic pentru ceea ce facusem, doctorii spuneau ca nu e nimic grav, ca este inconstienta doar din cauza socului si ca nu e nici o leziune, dar eu tot ma simteam ca un nimic.Si chiar asta eram, eram un nimic.
Acum nu mai eram beat dar totusi imi aduceam perfect aminte tot ce s-a intamplat, ne beam de felul meu prea des dar si cand o faceam, o faceam...
Sunt in stare de multe lucruri, cu adevarat groaznice dar nu credeam ca sunt in stare sa lovesc o femeie si mai ales pe Davon.Nu aveam nici o scuza, mi-am jurat mie ca nu o sa lovesc niciodata o femeie dar iata ca am facuto.Ma uram pe mine, eram groaznic, semanam cu tata... Tata a fost un monstru, o batea mereu pe mama desi nu facea nimic, de aceea cand a murit m-am bucurat dar cand a murit si mama...totul s-a schimbat.
Nu stiu exact cat era ceasul dar sigur se facuse deja destul de tarziu, pe holurile spitalului era o agitatie groaznica.
M-am hotarat intr-u nsfarsit sa ma ridic si sa-mi iau inima in dinti si sa intru la ea in salon.Am apasat putin nesigur cleanta si mi-am facut loc pe usa.Era acolo stand in pat rezemata de tablie.
Parea destul de palida si avea capul lasat pe spate uitandu-se la tavan cu privirea pierduta.
Cand mi-a observat prezenta si-a indreptat privirea spre mine iar pe chipul ei a aparut o incruntare. Am incercat sa ma apropii de ea dar vocea ei m-a oprit.
-Nu te apropia!Ma amenintat ea foarte serioasa indepartandu-se cat mai mult.
Am oftat lasandu-mi privirea in jos.Stiam ca sunt vinovat, stiam ca asta merit dar in acelas timp imi parea mai rau decat mi-a parut vreodata in viata mea.
Nu puteam sa las lucrurile asa, trebuia sa o fac sa ma ierte.
-Imi pare rau!Am reusit eu sa spun neluandu-mi privirea din pamant.
-Iti pare rau?A exclamat ea.Sper ca glumesti Harry!Mai lovit ca ti-am varsat laptele, care apropo, tu l-ai varsat!A tipat ea la mine.
-Ba nu e adevarat!Am tipat si eu nervos deodata.
-Atunci de ce?A continuat cu tipatul.
-Pentru ca ma faci sa ma simt asa!Am urlat gesticuland din maini.
Privirea i s-a mai domolit si aproape a deschis gura sa spuna ceva, sau probabil tot sa tipe dar usa salonului s-a deschis brusc.
-Este vreo problema?Ne-a intrebat o asistenta parand speriata de zgomotele care venisera de aici.
Ce e in neregula cu oamenii astia, nici intr-un spital nu mai poti sa tipi?
-Nu, nimic!Am spus eu nervos trecand pe langa ea si iesind din salon.
-Unde pleci?Am auzit-o pe Davon tipand in urma mea dar nu am bagato in seama si am iesit din spital.
Ce dracu e in neregula cu mine?Cum dracu de am ajuns eu sa stau o noapte intreaga sa la spital pentru o femeie?De ce imi pasa atat de mult de ea?Dar cel mai important de ce am mereu senzatia asta cand sunt langa ea?
Intrebarile asta m-au macinat tot drumul pana acasa, capul meu era varza.
***
CITEȘTI
Whatever it takes(H.S. Fan Fiction)
Fanfiction"Te-am iubit si o voi face mereu Davon, stiam ca tu imi vei fi moartea, dar nu uita, pe pamant sau pe lumea de dincolo vei fi a mea, numai a mea!" Imi amintesc perfect cuvintele lui, parca ii si vad fata, ochii complet neinfricati si increzatori i...
