Whatever it takes(H.S. Fan Fiction)

5.Viata pline de regrete

5.Viata plina de regrete

I-am spus ceea ce simt fara pic de remuscare si fara pic de frica de reactia lui.Sa ma astept sa ma pocneasca din nou?Nu o va face, sunt sigura de asta.Desi nu am crezut nimic din ce a mintit acolo la spital.Nu il intereseaza ca m-a lovit si fac pariu ca s-a bucurat de acel moment.E un monstru si asa va ramane.

Dar acum nu o va face, nu neaparat din cauza faptului ca poate e un om bun, pentru ca nu e in realitate ci din cauza atractiei pe care am simtit ca o are pentru mine.Nu o fi el un om normal care poate sa aiba senimente, dar de la o posta se vede ca e un afemeiat si nu va lasa nimic sa-i scape!

Dar in schimb, reactia lui m-a frapat, ma lasat pur si simplu fara cuvinte!Si-a infasurat mai bine mainile in jurul meu si m-a strans probabil cu toata puterea la piept.Deci, din faptul asta existau dor doua variante, ori dorea sa ma stranaga atat de tare incat sa ma sufoce, si sincer era pe aproape, ori asta pentru el era o imbratisare, iar cel mai probabil era a doua varianta.

Mi-am infasurat si eu stangaci bratele in jurul lui simtind cum incet ochii mi se umezesc.Un sentiment ciudat ma invaluia, si nu stiu ce era dar ma simteam bine desi plangeam.

Si mi-am dat seama imediat de ce plangeam.Nimeni nu ma imbratisase in ultimi ani.De cand familia mea a murit nu am mai primit pic de afectiune, doar duritate.Cei cinci ani petrecuti in cantonament au fost plini de antrenament, lupte si nopti pierdute plangand si lovind un amarat de sac de box.

As fi in stare sa-l inving pe Harry cu mainile goale fara nici un pic de exagerare,Cantonamentul nu a fost asa cum ma asteptam, era mai mult ca intr-o jungla.Zilnic se organizau lupte si nu era luna sa nu moara cineva in lupte.Dar pe supervizori nu-i interesa, avea pur si simplu nevoie de un robot, care sa lupte fara oprire si sa asculte ordinele fara sa se gandeasca la consecinte.

Asa am invatat sa lupt, am invatat sa lupt ca sa nu fiu ucisa sau ranita.Daca as fi fost ucisa mi-ar fi placut, dar nimeni nu avea curajul sa o faca, toti stiau ca unchiul meu era directorul bazei de antrenament.Dar asta nu insemna ca nu ma puteau rani, o si inca cum.

Am avut parte numai de brutalitate in cinci ani, mereu eram cu garda sus si in alerta totala, dar acum, in bratele lui ma simteam in siguranta desi constientizam ca eram in bratele celui mai mare dusman al meu.Si am mai descifrat imediat inca putin din sentimentul ciudat de ma incerca.Si anume scarba, dar nu de el, ci de mine.Imi era scarba de mine, de ceea ce faceam.Dar in acelas timp ma simteam atat de bine.Vulnerabila, in bratele lui.Iar vulnerabilitatea asta ma facea sa ma simt bine in cel mai bolnavicios si sinistru mod.

Harry mi-a observat un suspin si mi-a luat imediat capul in palmele sale uitandu-se la mine.

Abea acum observasem ca lacrimile chiar mi se inodau in barba si nu ma puteam opri dintr-un suspinat nebun.

-Davon?Ce s-a intamplat?Ma intrebat insasi divolul privindu-ma compatimitor.

Avea nevoie de imbratisarea aia inapoi, aveam nevoie de ea neaparat.Poate e el diavolul insasi dar in momentul de fata era singura persoana din lumea asta care imi poate da ce vreau,

-Ia-ma in brate!L-am implorat practic abtinandu-ma cu greu sa nu plang mai tare.

Acesta m-a privit confuz dar nu a ezitat cand si-a infasurat din nou bratele in jurul meu.

Mi-am strans ochii incercand sa opresc lacrimile ce nu mai conteneau sa se opreasca.

Imediat ce m-am simtit in bratele lui am si revenit la realitate. Dupa minute in sir de gandire pentru amandoi stand unul in bratele altuia eu m-am retras din imbratisare, el nu a ripostat si m-a ajutat sa ma asez inapoi in scaunul meu.