Amelie

Capitolul 2

"-......si i-am spus ca nu, dar a insistat si m-am lasat convins."

Afisez un zambet amabil si iau o gura din cafeaua mea ce nu mai e de mult calda. Tipul asta e asa de plictisitor si vorbeste extrem de mult despre el. Asa imi trebuie daca ies la intalniri aranjate de mama.

"-Amelie, ma asculti?"

Vocea lui Alex ma scoate din propriile ganduri si scuturandu-mi usor capul ii raspund:

"-Aa, da. Scuza-ma! Ce spuneai?"

"-Ca iti suna telefonul." Imi indica telefonul de pe masa care parea sa vibreze se ceva timp.

Il ridic si raman putin blocata la vederea numelui de pe ecran. Trei luni au trecut de cand l-am vazut ultima oara in acea sala de judecata. Trei luni de cand nu i-am mai auzit vocea ce mi-a dat fiori timp de 4 ani de fiecare data cand imi rostea numele. Ziarele abia au incetat sa scrie despre divortul faimosului om de afaceri, James White si chiar credeam ca am reusit sa trec peste. Dar nu. El ma suna ca sa imi dea lumea peste cap din nou. Mana incepe sa imi tremure usor si apas pe butonul rosu al telefonului. Nu vreau sa il aud. Nu dupa atata timp. Sau poate ca nu sunt pregatita. Imi bag telefonul in geanta cu miscari rapide si imi iau haina de pe spatarul scaunului spunand:

"-Scuze, a intervenit ceva. Trebuie sa plec."

"-Te duc eu." Se ridica si el de pe scaun, lasa niste bani pe masa si vrea sa vina spre mine, dar il opresc.

"-Nu. E in regula. Masina mea e parcata aproape si chiar trebuie sa ajung undeva foarte repede."

Il las in mijlocul cafenelei si pornesc spre iesire. Chiar nu sunt in stare sa mai ascult inca o poveste despre cum i-a vandut unei batrane un aparat auditiv la pret redus sau cat de amuzant e considerat in randul angajatilor sai. E a 6 intalnire esuata in ultimele 2 luni. Am inceput sa cred ca o sa raman singura pentru tot restul vietii. Pasesc afara, in aerul rece de noiembrie, traversez, si cand urc in masina imi permit sa rasuflu usurata. Scotocesc in geanta dupa telefon pentru a o suna pe Clarie, cea mai buna prietena, si a aranja sa ne vedem ca sa ii pot povesti ce zi rea am avut.

***

Urc scarile pana la etajul 6 pentru a ajunge la apartamentul lui Clarie. Se pare ca liftul e stricat si ziua asta se tot inrautateste. Ajunsa in capatul scarilor, imi trag suflul apoi inaintez spre usa cu numarul 24 si sun la sonerie. O Clarie zambitoare apare de dincolo de usa zicand:

"-Cum a fost sa urci 6 etaje pe scari?"

Ii arunc o privier ucigasa si trec pe langa ea intrand in apartamentul frumos mobilat. Ma asez pe canapeaua din piele crem si imi descalt pantofii inconfortabili. Clarie apare de dincolo de usa bucatariei cu un bol cu popcorn si se aseaza langa mine.

"-Deci? Te ascult."

"-Cine crezi ca m-a sunat astazi?"

"-Brad Pitt? Abia s-a despartit de Angelina. Are nevoie de un umar pe care sa planga."

Imi dau ochii peste cap la aberatiile scoase de cea mai buna prietena. E mereu foarte vioaie si copilaroasa. Mai putin atunci cand nu este.

"-Nu. Dar iti dau un indiciu. Arata la fel de bine."

"-Ce vrea nenorocitul ala din nou?"

"-Ti-as fi spus daca i-as fi raspuns si as fi stiut. Nu vreau sa mai aud de el."

"-Amie, tu esti sigura ca ai trecut peste el si peste tot ce s-a intamplat?"

"-Ce intrebare e asta? Normal ca am facut-o."