Amelie

Capitolul 4

Ma aflu in fata hotelului Plaza, fiind inca surprinsa de luxul ce iese in evidenta inca din fata hotelului. Desi James conduce acest lant hotelier, niciodata nu m-am simtit confortabil in vreunul din ele. E prea extravagant pentru mine. Imi verific ceasul: 18:52. Port o rochie neagra, asortata cu o pereche de pantofi stiletto, de aceeasi culoare. Parul imi e lasat liber pe spate, avand cateva bucle mari, iar machiajul e unul simplu, nimic strident. Materialul ce imi imbraca trupul mai ceva ca o manusa de latex lasa sa se vada mai multa piele decat mi-as fi dorit, dar Clarie a fost destul de clara cand m-a indesat in aceasta rochie mulata: "Trebuie sa fii cat se poate de sexy si sa il faci sa regrete ca te-a pierdut." De parca asta ar fi motivul pentru care am venit. Nici nu stiu de ce am venit, de fapt. Presupun ca am facut-o ca sa ii spun despre copil. Nu am de gand sa-i las vreun drept asupra acestuia, desi stiu cat de mult si-a dorit unul cand eram casatoriti.

Trag aer in piept si pasesc in holul spatios al hotelului. Ma indrept spre lifturi, restaurantul aflandu-se la ultimul etaj al cladirii. Cursa cu liftul a parut interminabila, iar odata ajunsa sus, fluturasi au inceput sa-si faca loc in stomacul meu.

"Aduna-te Amelie! Parca esti o adolescenta la prima intalnire."

Vocea mea interioara a tinut sa isi faca si ea aparitia, ca intotdeauna in momentele tensionate, de altfel. Ma indrept spre intrarea in restaurant, la usa restaurantului intampinandu-ma domnul ce se ocupa cu rezervarile.

"-Buna seara" Imi zambeste politicos.

"-Buna seara. O rezervare pe numele James White."

Verifica registrul apoi isi ridica din nou privirea spre mine si spune:

"-Desigur. Domnul White va asteapta."

Ma conduce la o masa mai retrasa unde il zaresc pe James. Poarta unul din costumele sale gri, asortate cu o camasa neagra, si o cravata de aceeasi culoare. De ce trebuie sa arate asa bine mereu? Odata ce si el imi observa prezenta, ma scaneaza din cap pana in picioare, neuitand sa inspecteze fiecare particica vizibila a corpului meu, de parca ar vrea sa ma manance. In final, isi intersecteaza privirea cu a mea si zambeste invingator. La naiba, stia ca o sa vin. Se ridica in picioare si odata ajunsa langa el, domnul ce m-a condus dispare printre mese.

"-Amelie, nu ma asteptam sa vii. Ce surpriza placuta."

"Buna si tie, James." Ii raspund si ma asez pe unul din scaune.

"-Nu ti-a fost dor de mine?" intreaba cu o falsa dezamagire in glas.

Si deja incepe sa ma enerveze. Prefer sa ii ignor intrebarea si sa schimb subiectul in timp ce si el isi ocupa locul pe scaun.

"-Deci? De ce m-ai chemat?"

"-Imi era dor de tine."

Imi spune asta pe cel mai inocent ton posibil. Fluturasii de mai devreme apar din nou, dar imediat constiinta mea imi da o palma si ma face sa realizez ca isi bate joc de mine.

"-Aw, ce dragut. Dar eu ma refeream la adevaratul motiv."

Zambeste cu un colt al gurii, apoi isi indreapta postura si impreunandu-si manile pe masa, redevine serios continua:

"-Am nevoie de o colaborare."

"-Poftim?" imi ridic una din sprancene usor nedumerita.

"-Exact ce ai auzit. Vreau sa colaboram.".

"-De ce as face asta?"

"-Pentru ca Hall Architecture are cei mai buni arhitecti din oras, iar eu am nevoie de unul bun."

"-Ce vrei sa construiesti?" nu pot sa nu fiu curioasa pentru motivul care il face sa aiba nevoie de un arhitect asa bun.

"-Deci accepti?"