Dragă jurnalule,
Lipsa părințiilor mei şi a surorii mele mai mici mă afectează pe zi ce trece. Au trecut doar 7 zile de când ei au plecat alături de îngeri, dar mie mi se pare că a trecut o veşnicie.
Mă simt pierdută, abandonată, simt că nu mai aparțin acestei lumi, fară ei mă simt a nimănui. În fiecare seară mă rog ca totul să fie un coşmar şi să mă trezesc la fel cum eram acum o săptămână. Mi-aş fi dorit să fi fost şi eu în acea noapte tragică, când acel accident cumplit mi-a răpit tot ce aveam mai drag pe pământ. Tot ce mi-a rămas e rugăciunea, la finalul zilei sunt doar eu şi Dumnezeu.
Singura persoană apropiată care încă mai e în viață este bunica, la care urmează să mă mut. Un oraş nou, liceu nou, chipuri noi, profesori noi, colegi noi, care pentru mine înseamnă un nou chin. Caracterul meu mă impedică să-mi fac prea mulți prieteni. Firea mea timidă şi retrasă a fost întotdeauna un dezavantaj, dar sper că mă voi acomoda cu noua mea viață.
Cu drag, Eva.
CITEȘTI
Dragă jurnalule
Historia Corta"- Ochii tăi, aceşti ochi care au vărsat atâtea lacrimi, sunt cei mai frumoşi!Dacă aş putea, ți-aş lua eu toată durerea, doar ca să nu mai suferi tu." mi-a spus încet, cu tristețe în glas, iar în colțul ochiului i se ivi o lacrimă. Eva o adoleşcentă...
