Secretele smaraldului sângeriu

Capitolul I - Dezamăgirea Coștiinței

         Stătea împietrită de frică la poarta castelui ce-i era atât școală, cât și casă, alături de restul elevilor din anul ei. Erau în anul cinci, iar pe cer strălucea maiestuasa lună plină și asta însemna un singur lucru: era timpul Confruntării.

         Un fior îi trecu pe șira spinării, știa cât de barbare erau Confruntările. Inima îi bătea cu putere, la ce greșeli făcea, mâinile ei păreau armele unui demon ce i se zbătea în inimă. Pielea i se făcea de găină doar la gândul că în curând trupul îi va fi lăsat în urmă, iar sufletul probabil îi va arde în adevăratul Iad. Mâna îi tremura când își imagina toate râurile rubinii ce se vor scurge pe pământul rece și țipetele elevilor în agonie ce se vor auzi atât de curând.

         Timpul, unealta oamenilor ce le decidea soarta și moartea, înghețase în loc, parcă fiindu-i și lui teamă de ceea ce va urma. Copii de doar cincisprezece ani vărsând șiruri vișinii din cei cărora le spuseseră odată „prieteni”, era și tragic și macabru, dar acesta era Asolzisul, nu trebuie să-ți pară rău sau să te îngrozești, e un lucru perfect normal.

         Se uită în jurul său, căutând ochii ciocolatii ai Eferyei, cea mai bună și unica sa prietenă. Când îi întâlni privirea, fata cu părul de aur îi întoarse spatele. Lyria credea că dacă i-ar fi privit ochii de smarald, amica ei ar fi izbuncnit în lacrimi. Asta o durea pe Lyria, nu voia lupte cu ea, să-i verse sângele. Se simțea distrusă de gândul că s-ar putea să-și curme viața una alteia, deși puterile roșcatei spuneau că ea nu va avea această șansă. Inima i se frângea când își imaginea că ultimul lucru pe care-l va vedea va fii chiar cea mai bună prietenă a sa străpungându-i spatele cu o sabie sau arzând-o de vie.

         Lyria fu trezită de bătrânul director Primsiun ce-și drese zgomotos glasul, pentru a atrage atenția tuturor.

   — Copii, după cum bine știți, sunteți acum aici, bine înarmați, pentru că e timpul să aveți prima voastră Confruntare! le spuse el degajat, fără a-i păsa de soarta elevilor săi. Regulie sunt simple: când veți vedea artificiile atingând cerul, veți începe să vă luptați și veți continua până-n miez de noapte! le explică. Bine înțeles, mulți dintre voi ne vor părăsi în această seară de septembrie, dar aceștia vor fii doar cei prea slabi pentru a-și apăra propria viață și care, oricum, nu ar supraviețui durului nostru regat! după această replică, atât el, cât și restul profesorilor ce erau de față, se îndepărtară suficient de mult pentru a nu fii atinși de atacurile elevilor orbiți de setea de sânge.

         Nimeni nu vorbi. Toți amuțiră.

         Lyria se uită în spatele său, la castelul ce era doar o umbră la ce era această școală. Își aminti de zilele pe care și le petrecea pierzându-se printre acele mici desene făurite din cerneală ce croiau o poveste minunată de care nu se sătura niciodată, în timp ce Eferya îi împleta părul. De zilele când era îngrozită de urletele de durere ale unui elev, gândindu-se că ea era următoarea pe acea listă neagră, apoi își amintea că chiar atunci era îmbrățișată de o persoană mult mai puternică și mai talentată decât ea. Dar acum trebuia să-și închidă ochii și să-și imagineze că nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, pentru că existau atăt de multe șanse să fie nevoită să-și înfigă sabia în inima ei.

         Altora, în schimb, le zbura gândul la uriașa blibliotecă. Când te aventurai printre ruptele pagini ale unei cărți prăfuite ce ascundea o realitate fantastică și uitai de cicatricile pe care le porți atât în suflet cât și piele, te puteai simți fericit. Cărțile aduceau o fărâmă de bucurie în Asolzis.

         Iar celor mai curajoși și mai puternici le veneau în minte sporturile pe care le practicau. Cum navigau printre nori de furtună, ferindu-se de fulgere și tresărind la auzul tunetului, pentru a lua Oul de Aur înaintea adversarului și a se simți împăcați cu ei însăși. Sau să plutească pe marele lac plin de blesteme și capcane, încercând să fie unicul care ajunge teafăr pe partea cealaltă, pentru a se simți mândri și speciali.