A Tale of A Kingdom The Threatened Throne

Capitolul 5

După două zile în care Aaron mai mult a studiat decât s-a antrenat, azi avea să fie foarte ocupat deoarece majoritatea familiilor nobile din Axar trebuiau să ajungă la Palatul Regal. Ziua sa de naștere era numai peste o zi, iar acum, când s-a trezit, simțea că inima îi bate de zece ori mai rapid. Emoțiile începeau să-l copleșească puțin câte puțin. Când a deschis ochii, prima dată s-a uitat spre ferestrele înalte ale camerei sale, unde lumina bătea foarte puternic. Își dădu la o parte așternutul alb și pufos, ca apoi să se ridice. A dormit îmbrăcat într-o bluză albă și subțire din in, cu anchior și cu niște pantaloni verzui. Văzu că pe scaunul său erau împachetate cu grijă niște straie elegante și strălucitoare. Probabil că au fost lăsate de mama sa, un servitor neavând curajul să intre în camera lui, în timp ce dormea. Se gândea că erau hainele pe care trebuie să le poarte la întâmpinarea oaspeților de pretutindeni. Și-a schimbat hainele de dormit, dar s-a îmbrăcat cu ceva mai puțin ocazional. Își alese o cămașă neagră din bumbac, o vestă din piele maronie și o pereche de pantaloni albi. Purta pantofi de catifea maronii. După ce ieși din dormitor, traseul său se îndrepta spre sala de mese a palatului. Ca să ajungă acolo trebuia să coboare scările din marmură și înalte ale turnului. De cum ajunge în hol, intră pe prima ușă și merge spre bucătărie. Simțea mirosul mirodeniilor și a altor condimente, care mai de care mai înțepătoare și mirosul dulce al fructelor. Într-un colț obervă mai multe bidoane sigilate. Era sigur că acestea trebuie să fie cele umplute cu vin. Ieși din bucătărie pe ușa din stânga și dădu de sala de mese. Acolo, așezat pe un scaun din lemn vopsit și căptușit, era o figură familiară ce sorbea dintr-un pahar cu lapte. Aceasta era bătrână, cu câteva riduri, cu ochi sticloși și verzi, și cu o întindere de șuvițe albe ce cădeau până la umeri.

- Neața, viitor rege! Spuse persoana cunoscută.

- Bunicule! Exclamă Aaron.

- Sunt bucuros că m-ai recunoscut! Persoanele de lângă mine tot îmi spun că mă schimb la aspect cu fiecare zi care trece.

Aaron se apropie de el și-l îmbrățișă. A observat și că apoape a terminat de băut paharul de lapte.

- Uită-te la tine! Ai aproape optsprezece ani! Ce-i drept, acum ești mult mai vânjos pentru a fi potrivit ca moștenitor!

Râse.

- Când ai sosit? întreba Aaron.

- În zorii dimineții.

- Și unde sunt ceilalți? Unde este curtea ta de la castel?

- Vor ajunge și ei mai târziu! Eu am preferat să plec primul! După doi ani în care mai mult ești între pereții castelului, devii nerăbdător să pleci când se ivește o ocazie. Bine că Palatul Regal nu e mai departe!
-  Unde sunt părinții mei?
-  Mama ta s-a dus până în cămară, iar tatăl tău cred că este în Grădina lui Caine. E un loc absolut minunat! Aș vrea să am și eu unul la fel!
-  Eu aș vrea să rămâi mult timp la noi! Pentru totdeauna, dacă s-ar putea!
-  Of, nepoate... vezi tu, ăsta e dezavantajul când zeii îți oferă doar o fată și nici un băiat care să te urmeze la conducere!
-  Dar ai putea să-i lași castelul fiului fratelui tău!
-  Neisprăvitului ăluia? Ha, prefer să mor în loc! Din păcate, regretatul meu  frate nu a avut o sămânță bună!
Bunicul său a început să tușească.
-  Ești bolnav? Întrebă Aaron ușor îngrijorat.
-  Nu! Vârsta începe să iasă la iveală cu specificul ei.
-  Rhohan are cam aceiași ani ca și tine, dar nu tușește!
-  Privilegiul de a fi consilierul regelui! Râse subtil.
De la aceeași ușă din stânga, apăru Azella, îmbrăcată într-o rochie galbenă și brodată cu diamante sclipitoare.
-  Aaron, văd că deja l-ai întâlnit pe bunicul tău! A făcut o surpriză frumoasă, nu-i așa?
-  Nu pot să neg, zise el cu mult zâmbet.
Azella îi dădu tatălui ei un bidon cu lapte.
-  Poftim! Poți să-ți umpli cana!
-  Îți mulțumesc!
Din nou de la ușă, se auzi un strigăt vesel și țiuitor. Prințesa Patricia alerga agale spre bunicul ei și-l îmbrățișă.
-  Uite-o și pe mica mea prințesă! Spuse el bucuros după ce a luat-o în brațe.
-  Ai crescut și tu mult! Semeni cu mama ta când avea vârsta ta! Ți-ai găsit prințul?
Patricia își arătă zâmbetul larg și alb înainte să răspundă.
- Nu încă, dar mama mi-a zis că e posibil să-l întâlnesc la onomastică.
-  Sunt sigur că vei avea o grămadă de pretendenți!
O sărută apoi pe frunte.
-  Mamă, voiam să te întreb dacă tu ai fost persoana care mi-a lăsat acele haine pe scaun, schimbă subiectul Aaron.
-  Și eu am găsit unele! Tot tu ai fost? Patricia se arăta la fel de curioasă.
-  Da, copii! E un eveniment regal, deci hainele trebuie să fie aparte! Azi trebuie să sosească multe familii de viță nobilă și trebuie să-i întâmpinăm îmbrăcați în eleganță! Mergeți sus și schimbați-vă!
Cei doi au plecat și Azella a rămas singură cu tatăl ei care o privea atenție.
-  Ce este? Ce-i cu privirea asta? Azella era nedumerită.
-  Nimic! Doar mă întrebam dacă tu o să porți tot această rochie.
-  Nu! Doar atât ți-a declanșat acea privire?
-  Mi-am amintit de tine de acum ceva ani, să fiu sincer, dar știu că nu-ți place să vorbești despre trecut!
Regina strâmbă din buze. Tatăl ei se ridică de la masă și se îndreptă spre ieșirea din față.
-  Unde te duci?
-  Să mă plimb. Probabil prin Grădină. N-am mai văzut-o de ceva timp!
Acesta ieși, iar Azella rămase singură cu câteva gânduri gânduri întipărite pe față.
În camera prințesei, Patricia se privea atentă în oglindă. Observă că părul ei șaten-brunet avea destule fire încîlcite și că pe față erau câteva puncte negre. Pe birou avea multe perii și multe sticluțe de cristal unde erau păstrate diferite creme. O luă pe cea din sticla violet și o întinse pe fața ei moale ca zăpada. Peria fu luată de o mână finuță, acoperită de mâneca unei rochii verzi. Aceasta se îndreptă spre părul prințesei și începu să i-l aranjeze. Reflexia persoanei era vizibilă în oglindă. Era o fată tânără, cu părul blond și strălucitor precum soarele și ochii albaștri ca marea. O chema Nerisia; Nerisia Voryn, nepoata Lordului Cavaler al gărzii regale, Ser Mattes.
-  Și, l-ai văzut pe bunicul tău?începu ea conversația.
-  Da! M-am bucurat foarte mult! Nu-l mai văzusem de trei ani... cred.
-  Ești norocoasă că ți-ai cunoscut bunicii. Aș fi vrut și eu să mi-i cunosc!
-  Să ști totuși că nu i-am cunoscut pe toți! De fapt, doar pe el îl cunosc bine! Eram prea mică ca să-mi amintesc de cele două bunici, iar tatăl tatălui meu era mort de câțiva ani când m-am născut.
-  Am auzit povești multe despre regele Arran de la unchiul meu! În timpul domniei sale a devenit un Păzitor al Coroanei. A avut numai cuvinte de laudă despre el.
-  Cam tot regatul a avut și are, spuse Patricia.
Nerisia a schimbat subiectul într-unul mult mai interesant.
-  Deci, ești pregătită să-ți întâlnești alesul la ziua fratelui tău? Zâmbi larg.
-  Mai întrebi? Normal că sunt! Râdeau amândouă.
-  Am auzit că prințul moștenitor al castelului de Crossroad e foarte chipeș, spuse Nerisia.
-  Eu n-am auzit nimic în afara faptului că e foarte departe. Mai bine nu, prin urmare! Eu l-aș prefera pe prințul Henrik Harter de Spineheck!
-  Bună alegere! Râse din nou. Mai bine așteptăm până să sosească ca să vorbim altfel!
-  De acord cu tine!
Se auzi un ciocănit în ușă.
-  Cine e? Striga prințesa.
-  Sunt servitoarea voastră, Paula! Am adus niște prosoape.
- Intră atunci!
Servitoarea prințesei păși în odaie.
- Poți să le lași pe pat și apoi să pleci!
Paula așa a făcut. Patricia și Nerisia au rămas iarăși singure. Fata regilor terminase între timp cu crema și cu părul. S-a dus spre prosoape, iar după își întoarse capul spre geam. Observă două siluete familiare. S-a dus mai aproape.
- Este cineva în grădină, întrebă Nerisia.
- Da! Îi văd pe tatăl si pe bunicul meu!
Nepoata lui Ser Mattes veni și ea la geam. Îi priveau pe cei doi, care păreau că se află într-o discuție. Nu se gândeau la altceva decât la faptul că ar fi vrut să-i audă.
-  Ed, sper că nu te deranjez dacă mă așez și eu pe bancă.
-  Poți să stai Vicker! Știu că-ți place să admiri grădina!
-  Ști, dacă aș fi avut și eu așa ceva la castel, poate eram un soi de "Lord Artist"!
Vicker făcu referire la Caine, fost rege în Axar și fondatorul grădinii, care era denumit "Regele Artist". Ed își dădu seama.
-  Poate nu știm cum grădinărești, dar știm cu toții cum cânți! Eu zic că n-ai de ce să regreți faptul că nu ți-ai arătat celălalt talent!
-  Îmi plac vorbele tale măgulitoare! Totuși, te văd cam abătut! Încă de când am venit!
Ed își întoarse privirea spre stânga, iar apoi își lăsă capul în palme. Vicker îl privea cu insistență, dar ferm.
-  Ed, știu că te macină ceva! Sunt un bărbat care a văzut foarte mulți oameni care-și purtau povara singuri. Așa că știu cum arată și că e mai bine pentru ei să se confeseze! Te rog, spune-mi care e gândul tău îndărătnic!
Regele n-a scos nici un cuvânt pentru câteva clipe, dar apoi inspiră adânc și dechise gura:
-  Probabil mulți se întreabă de ce petrec mult timp în această grădină. La fel, mulți se gândesc că datorită peisajului, dar nu e așa! Îmi place să stau aici pentru că e un loc care mă conectează cu strămoșii mei, cu istoria timpurie a dinastiei familiei mele!
-  De ce te gândești la dinastie? Ți-e teamă cumva că urmașul tău nu o să fie un rege bun? Eu zic să stai liniștit! Aaron nu va dezamăgi pe nimeni!
-  Nici nu mă gandeam că o va face! Nu mă gândeam la el, ci la momentul în care am devenit eu rege!
Ochii și fruntea lui Vicker au devenit mai mari. Devenea mai curios.
-  Tu te temeai că nu vei fi la fel de bun ca tatăl tău?
-  Recunosc că da! De fapt, mie îmi era greu să cred că el a putut fi la fel, dacă nu chiar mai bun decât bunicul său! A arătat o voință de fier! Eu mă gândeam că nu-l voi putea depăși niciodată! Nici după douăzeci și cinci de ani de domnie nu sunt sigur că am făcut-o!
-  Este impresia ta! Eu sunt de părere ca oamenii te adoră si te respectă!
-  Ști, admir curajul lui Aaron! Nu pare deloc presat de faptul că de acum încolo va avea dreptul de a conduce regatul.
-  Sau nu lasă să se vadă că este de fapt, interveni Vicker.
-  El îmi amintește de Emyr! Spuse cu vocea tăiată Ed.
Vicker își ridică mult mai mult sprâncenele. Ed murmură:
-  Dinastia...
-  Te rog! Oprește-te! Îți faci rău singur, îl îndemnă lordul.
-  Știu, dar nu pot! A fost dintr-odată!
-  Nu e momentul optim să te gândești acum la asta, Ed!
-  E timpul în care ar trebui să fii fericit!
Edison încerca să-și revină. Pe neprevăzute, un zgomot puternic de horn îl făcu pe rege să tresară.
-  Este ceea ce cred eu că este, întreba Vicker.
-  O familie a sosit!
S-au mai auzit câteva sunete apoi. Toate erau sincronizate.
-  Mai multe familii, sesiză Ed.
-  Mă duc repede să mă schimb și apoi vin!
-  În regulă! Mă duc să întâmpin oaspeții, dacă nu te superi!
Edison îl aprobă din cap. Vicker se duse la poarta palatului, deschisă și păzită de cavalerii regali. Observă că din spate venea și fiica sa, Azella. Aceasta se schimbă de rochia galbenă. Purta acum una roșie ca focul, simplă, dar elegantă, un colier argintiu la gât, cercei mari și aurii în urechi, iar părul ei brunet era împletit într-un coc mare la spate.
-  Ești foarte frumoasă, regină!
-  Mersi tată! Va veni și Ed imediat!
-  Și copiii?
-  Se pregătesc și ei acum!
Între timp, cei doi priveau marea mulțime care venea spre palat. Erau toți călare pe cai și fiecare purta stindardul care le reprezenta familia.
Cei doi au numărat patru steaguri. Unul înfățișa un pește care înota, simbolizând familia Gorth, altul un om care ținea în ambele mâini două săbii, simbolul familiei Voryn de la castelul Swordplate, al treilea era un trident, steagul familiei Uthah, iar pe al patrulea era o secure care tăia un copac. Erau cei din familia Harter. Când au trecut de porți, din spate veneau și Edison împreună cu Aaron și Patricia. Ochii Azellei s-au ațintit îndeosebi pe copiii ei. Ambii erau minunați, mai strălucitori chiar și decât soarele și dichisiți. Prințesa Patricia era îmbrăcată într-o rochie albastră colorată intens, purta pantofi cu toc jos de culoare albă, părul ei șaten-brunet era îndreptat și se prelingea până dincolo de umeri și purta bijuterii care-i scoteau ochii verzi în evidență. De cealaltă parte, Aaron, moștenitorul, era îmbrăcat tot în albastru. Purta o cămașă închisă la culoare cu câteva dungi negre, închisă de sus până jos cu șnururi aurii. Pantalonii îi erau groși și albi, iar pantofii maronii. De asemenea, părul lui șaten era foarte îngrijit, fără nici o șuviță rebelă care să-i strice imaginea. În fine, nici tatăl lor nu era mai prejos. Edison purta pe el o cămașă roșie aprins ca focul dragonilor, închisă tot de sus până jos, dar cu nasturi argintii. De la talie în jos purta pantaloni negri și pantofi ca ai fiului său. Se asorta perfect cu soția sa. Familia regală era împreună, gata de întâmpinarea primilor oaspeți. Lordul familiei Harter s-a dat jos de pe cal și le sărută mâinile reginei și a prințesei, apoi le strânse pe ale regelui și a prințului. Tot așa procedă și fiul lui, Henrik. Patricia prinse o culoare roșie în obraji când i-a fost sărutată mâna. Adevărul era că prințul de Spineheck era foarte chipeș, cu ochii căprui precum lemnul dulce și părul brunet precum aspectul mării noaptea.

-  Ne bucurăm că ați acceptat invitația noastră și că ați putut veni! Spuse Ed aceste cuvinte formale.

-  Plăcerea este a noastră, spuse fratele mai mic a lui Mattes, Duncan, lordul familiei Voryn.

-  Să vă trăiască prințul mult timp de acum încolo și să domnească într-o zi cu un pumn de oțel și cu o minte de aur! Zise Lordul Harter.

-  Așa să fie! Continuă Ed.

Aaron părea măgulit de toate aceste cuvinte, și totuși, ceremonia propriu-zisă nu începuse încă. Mai erau multe familii ce trebuiau să sosească la Palatul Regal, în frunte cu Cele Patru, și în continuare alte urări până la începerea datinii.