Fratele vitreg

14. Amnezia

Irina's P.O.V.
Totul era alb. Eu eram in acel loc alb și nu știam ce se întâmplă sau unde sunt. Aud sunete de claxoane și îmi mă uit în spate, în fața ochilor mei apărând strada casei mele și mașini oprite în mijlocul străzii. Apare o ambulanță dintr-odată și o fată este urcată pe targă.

Mă întorc înapoi și în fața mea apare mama... Mama mea!

-Mama! strig și încep să alerg spre ea, dar când sunt foarte aproape de ea, nu pot merge înainte, de parca un zid transparent ne-ar despărți.

-Mama! Ce se întâmplă? Te rog, vorbește cu mine! îi zic și îmi pun mâinile pe zidul care ne desparte

-Draga mea...

-Mi-a fost dor de tine... Și-și mi-e frică. Ce se întâmplă? Unde sunt?

-Oh, fata mea s-a făcut mare... Însă nu e înca timpul să pleci.

-Să plec unde?

-Trebuie să plec... Irina, pufoșel...

Lacrimi încep să-mi curgă când aud cum îmi zicea când eram mică...

-Dar ai grijă, nu te lăsa, încearcă și străduiește-te să pleci de aici, eu nu mai sunt acum cu tine, îl ai pe tatăl și fratele tău, au nevoie de tine. Adio!

-Mamă! Nu pleca! De ce mă lași aici singură? țip eu începând să plâng și mai tare.

-Sunt și voi fi mereu cu tine, aici, spune aratând spre inima ei și dispare.

-Mama...spun și mă așez în fund, neștiind ce să fac. Și acum ce fac?

-Fiecare lucru are consecințele lui. Să nu mă uiți, eu nu o voi face. Adio!

Mă așez în fund în timp ce figura dispare, neștiind ce caut eu aici și de când sunt aici.

-Irina!

-Irinaaaa!

-Iry....

Îmi deschid ușor ochii, neștiind ce se întâmplă. Sunt prinsă în același loc pustiu.

-Te rog, trezește-te.

-Cine e? strig eu și mă ridic în picioare

-Cu ce să încep, Iry, eu-

***
O groază de cuvinte frumoase au fost spuse de acea persoană, păcat că nu știu de cine au fost spuse... M-au făcut să-mi dea și o lacrimă, sper să întâlnesc vreodată persoana care le-a spus. Vocea lui se aude ca un ecou, iar eu încerc să îmi dau seama de unde vine.

-Off....se aude o voce

-Tu...cine ești? spun când văd un bărbat care plânge și lângă el un copil.

-Îmi pare rău pentru tot, pentru că te-am mințit...îmi pare rău, am fost un prost, doar vino înapoi.

-Dar-dar...cine ești?

-Știi, unele persoane le uiți după un timp, înțeleg, zice și pleacă, zicând un singur cuvânt: ÎNTOARCE-TE.

Are dreptate, încep să alerg în gol și mă gândesc că nu aici e locul meu. Nu știu unde e, dar cu siguranță nu aici.

-Oriunde ar fi locul meu, o să ajung acolo și o să-mi trăiesc viața așa cum trebuie! Adio, trecut! țip și sar fericită.

Christian's P.O.V.
-Mda, îmi pare rău, dar nu te cunosc și nici nu vreau să o fac. zice și încearcă să se ridice din patul de spital, însă nu poate din cauza aparatelor de care e legată.

-Iry, stai aici, chem doctorul.

După ce ies pe hol, îl sun repede pe tatăl ei și îi zic ce s-a întâmplat, după care îl chem doctor.

-Scuze, dar nu aveți voie să intrați deocamdată, mă anunță asistenta și pur si simplu mă așez pe scaun și aștept.

După jumătate de oră care a părut o eternitate, doctorul iese din salonul lui Iry.

-Și? Ce s-a întâmplat? întreb îngrijorat

-Mă tem că are amnezie. Când a dat peste ea mașina, s-a lovit destul de rău la cap.

-Și...este amnezie...temporară sau...?

-Este temporară, este posibil să își amintească pe parcurs ușor-ușor câte ceva, dar trebuie să o lăsați să își amintească singură, puteți să o duceți în locuri familiare, să îi aratăți persoanele dragi, însă nu trebuie să o grăbiți.

Eram bulversat, foarte bulversat. Nu mă așteptam la asta, nu știu și nici nu vreau să o fac, probabil e ingrozitor să nu îți amintești cine ești, care e locul tău pe pământ.

-Apropo, nu o grăbiți. Probabil vă veți confrunta și cu niște schimbări de comportament. Lucrurile se vor întâmpla de la voia lor. La revedere!

-Știți? După o veste ca asta nu rezolvă nimic un "la revedere"! strig eu ironic.

Și acum ce o să fac?...

Iry's P.O.V.
Nu știu ce se întâmplă, dar sincer mă simt bine. Parcă nu am nicio grijă, nu mai țin la nimeni și tot ce vreau este să-mi trăiesc viața. Acel vis...a fost ciudat și mi-a rămas în minte fraza mamei: „Fiecare lucru are consecințele lui...”. Dar ce am făcut? Încerc să mă ridic din pat, dar aparatele nu mă lasă.

După câteva minute insuportabile de așteptare, pe ușa salonului intră un băiat de vreo 10 ani cred, e prea mic, și un bărbat cu ochelari care părea îngrijorat.

-Offf, fetița mea...spune și vine spre mine cu brațele întinse, dar se oprește când vede că mă retrag

-Ia mâna de pe mine, tataie. Ar trebui să ieșiți, dacă nu vreți să chem paza, mă răstesc eu la ei.

-Dar, Irina...uite, ai avut un accident și-

-Shhhhh! Nu vreau sa aud nimic, vreau doar să plec din locul ăsta îngrozitor în care voi doi și băiatul ăla cu față de pedofil vreți să mă răpiți. Așa că valea, sunt camere de supraveghere aici, se pare că ați greșit misiunea, le-o zic eu și ei rămân cu gura deschisă.

-Hehe, vedeți? Știam că teoria mea e bună. 1-0 ăăă...oricare ar fi numele meu.

-Probabil ar trebui să te odihnești, zice tataia ăla și cei doi iesă din cameră.

***

După ce am vorbit cu doctorul și am aflat că trebuie să stau aici încă 3 zile, pentru niște porcării de analize, așa că am cerut să mi se aducă un televizor în cameră și multe, multe, multe, multe dulciuri. Evident, nu o să stau aici trei zile, după care să mă ia răpitorii ăia.

După lăsarea serii, am de gând să evadez de aici, nu știu unde, dar am pus ochii pe cardul de credit al adolescentului cu privire de pedofil. Mi-am făcut deja planul, bine pus la punct, așa că tot ce trebuie să fac este să mai aștept să treacă o oră-două, și apoi trec la acțiune.

***

-Hey, tu! Da, tu, vino-ncoace! strig eu asistenta când o văd pe hol.

-Uite care-i treaba, am nevoie URGENTĂ la toaletă, așa că ai putea să fii drăguță și să mă deconectezi de aparatele astea, te roggggg? zic, făcând o față de cățeluș plouat la urmă.

Asistenta, care a început să prindă momeala, se îndreaptă spre mine și mă deconectează de acele aparate, după care se îndreaptă spre ușă.

-Mulțumesccccc! strig eu.

Mă dau jos din pat, asigurându-mă că cei trei ciudați nu mai sunt acolo, se pare că planul meu a dat roade, și ies din salon.

Să înceapă distracția!

______________________________________

Știu, știu, au trecut mai bine de 2 săptămâni de când nu am postat, dar școala e de vină, credeți-mă. Chiar o să încerc să postez mai des și sper că vă veți ține de carte:) Nu uitați și de vot dacă v-a plăcut capitolul și...pe data viitoare♥

Kiss♥♥♥♥