Fratele vitreg

15. Evadarea

      În momentul ăsta, mă bucur de existența acestui copilaș care a venit atunci cu omul ăla, pentru că mi-a lăsat niște haine acceptabile, totuși nu puteam să evadez cu hainele alea de spital care miros a spirt... Așa că până la urmă chiar m-am dus la baie, deci nu a fost chiar o minciună ceea ce i-am zis asistentei...oarecum. În fine, acum trebuie să mă asigur că nimeni nu mă va vedea, iar pentru asta trebuie să mă camuflez cumva.

       Mă uitam în oglinda din fața mea și mă întrebam cine sunt. E un sentiment atât de ciudat, să nu te recunoști, să nu știi care sunt visele tale, speranțele, să nu ai pe nimeni lângă tine. Dar apoi îmi amintesc ce mi-a spus femeia din acel vis ciudat: „Nu mă uita, nici eu nu o voi face”. Dar eu am uitat-o și nu știu de ce. I-am uitat pe toți și simt că nu mai am pe nimeni lângă mine.

      Insă așa e cel mai bine. O să îmi refac viața, totul va fi bine și voi lăsa trecutul în urmă. Când te naști, totul începe de la zero, nu cunoști pe nimeni, ești mic, toți îți oferă atenție, nu știi să vorbești, nimic. Ei bine, așa simt că e și la mine, că am început totul de la zero când m-am trezit pe patul ăsta de spital, aveam doar acel vis și atât. Nu știu unde e locul meu, nu știu nimic, dar acel vis îmi dă putere și știu că voi reuși, fata pe care o văd acum în oglindă va reuși.

-Voi reuși! șoptesc.

        Mi-am luat toate lucrurile, care presupun că sunt ale mele, din salon și le-am pus în rucsac. Scot din el foarfecul, care l-am găsit într-un sertar și peria.

       Îmi dau ușor cu peria prin păr în timp ce îmi privesc reflexia palidă.

-Voi reuși, voi reuși, voi reuși! continuam să șoptesc.

      Dupa ce îmi termin de periat părul, iau foarfecele în mână și îl îndrept spre părul meu. Am nevoie de o schimbare. Îmi tai părul așa fel încât să fie scurt până aproape de umeri. Până acum cred că a ieșit bine, dar acum vine punctul critic: bretonul. Trebuie să îmi fac breton, simt că toata viața am vrut asta. Să am după ce să mă ascund, să nu ies în evidență. Poate ar trebui să mă angajez la un coafor.

      Bine, nu știu ce a fost cu mine când am gândit asta. După maxim 10 minute, zic eu, constat că am terminat și îmi ador părul. Acum le mulțumesc acelor persoane care se comportă de parcă m-ar cunoaște că mi-au adus toate astea. Scot din rucsac și o trusă de machiaj, care habar nu aveam că se află acolo. Încep să mă dau cu rimel și fard de parcă aș face asta de o viață. După ce termin, bag toate lucrurile în geantă, iau jacheta pe mine și intru în ultima cabină, unde am văzut că este o fereastră, de mărime mijlocie, dar bănuiesc că dacă mă străduiesc încap pe ea. Mă urc pe WC și încerc să nu alunec, după care mă agăț de geam și încerc să trec de partea cealaltă.

    Uimită de talentul meu și de faptul că am reușit 80% din misiune și am reușit să mă cațăr pe geam, observ că este o distanță de aproximativ 6 metri până la sol. Parcă aș avea frică de înălțimi, o haide, nu e o distanță așa mare. Doar sari! Sari! Sari!

     Și am sărit. A fost o săritură cam eșuată totuși, pentru că mă așteptam să aterizez în picioare, cred că am crezut că-s o pisică. Ei bine, nu sunt. Am aterizat în fund, cu un picior în față și unul în spate. Mă ridic și îmi scutur hainele, apoi mă asigur că nu e nimeni prin preajmă.

    „Mă simt ca într-un film de acțiune cu Tom Cruise” gândesc eu.

    „Bună, eu sunt fata fără nume și am venit să salvez planeta, dar nu trebuie să mă vadă nimeni, sunt sub acoperire.”

     Sau am una și mai bună: „Cu un pistol în mână și o bâtă în cealaltă, super-eroina amnezică reușește să sară de pe munte fără nicio zgârietură, iar acum se îndreaptă spre închisoare, de unde își va scăpa prietenii”

      Doar că eu nu am prieteni, cel puțin așa cred. Am aterizat într-o parcare, parcarea spitalului. Mă uit după vreun paznic, orice, însă nu văd nimic, așa că continui să merg tot înainte.

-Mă scuzați! zice cineva și eu tresar, speriată.

-D-d-a? răspund și mă uit la omul de lângă mine. Are uniformă, este tânăr, în același timp puternic și cu un zâmbet pe toată fața.

-Căutați ceva? Vă pot ajuta!

-N-nu... Nu! Sunt bine. Mulțumesc oricum.

-Atunci ce faceți la 1 dimineața prin parcarea spitalului? zice și rânjește la mine.

„Ce ți-aș șterge eu zâmbetul ăla încrezut de pe fața ta plină de coșuri.”

-Ăăă...am venit să vizitez pe cineva și a trecut timpul...iar acum îmi cautam mașina.

-Serios? rânjește iar.

-Da, serios... Jamie S. zic citind numele de pe ecusonul lui.

-Vrei să te ajut să îți găsești mașina? întreabă plin de amuzament și se apropie de mine.

-Scuză-mă, dar nu cred că ai voie să vorbești cu minori, deci la revedere! zic și merg în continuare, însă îmi prinde brațul.

-Și cine zice că ești minoră? Eu nu ți-aș da mai puțin de 18...

-Poți te rog să-,  încep dar sunt întreruptă de buzele lui peste ale mele.

    Îl împing imediat, îi dau un picior în zona sensibilă și fug. Pedofilul naibii, dacă n-aș fi o nebună care tocmai a evadat dintr-un spital m-aș duce și i-aș face o plângere. Se pare că schimbarea mea de look a dat roade, pentru că arăt...altfel.

     Continuam să alerg, până am dat colțul, asigurâdu-mă că acel psihopat nu mă mai urmărește. Îmi trag sufletul și mă bucur că am acționat la timp. Acum ce fac? Nu am niciun ban la mine și nu știu unde să mă duc.

     Colind străzile de o jumătate de oră și am ajuns într-o stație. Pe un afiș scrie că peste câteva minute ar trebui să ajungă un autobuz care să facă o cursă Londra-New York. Realizez că asta înseamnă o groază de ore într-un autobuz, dar este singura mea șansă. Am făcut rost de niște bani, ajutându-mă de niște șiretlicuri care habar nu aveam că le știu, dar se pare că mă descurc destul de bine la a mitui dealerii de droguri de pe la colțuri. Așa am făcut niște bani frumoși cât să îmi ajungă pentru drum și câteva zile în New York.

        După puțin timp, autobuzul ajunge și mă duc spre el, ținând bine de rucsac.

-Irina! Irina, stai!

      Nu știu de ce, dar m-am întors din instinct spre băiatul care mă striga, uitându-mă confuză la ea.

-Mâinile sus! zice și aud sirele mașinilor de poliție apropiindu-se cu viteză de mine.

______________________________

Wow, nu pot să cred că am reușit să postez, minune😂 Sper că vă place, lăsați părerile voastre în comentarii, și un vot, pentru a mă motiva să postez mai repede. Kiss♥♥♥♥♥