As long as you love me. Justin Bieber

Cap.17 Traieste momentul...

Eu: Alison, te rog, am nevoie de tine... Te rog !

Degeaba, ea nu ma auzea. Am continuat s-o privesc si sa-i mangai parul moale.

Stiam ca are nevoide odihna si am preferat sa ies din salon fara s-o trezesc. Pana la urma aveam destul timp sa vorbesc cu ea mine. Dar nu rezistam pana atunci, nu puteam sa dorm cu gandul ca ea e departe de mine. Mi-am mutat privirea spre holul spitalului si i-am observat pe mama si tata stand pe niste scaune.

Mama: E bine?

Eu: Cred ca da. Are nevoie de odihna.

Mama: Hai sa mergem acasa, e ora unu. Si tu ai nevoie de odihna.

Eu: Nu am de gand sa plec de aici.

Mama: Dar, Justin....

Eu: Nu, mama! Mergeti acasa si odihniti-va! Eu raman aici.

Tata: Si cu ce te ajuta daca ramai aici? Oricum nu o sa poti vorbi cu ea pana maine.

Eu: Voi nu intelegeti. Raman aici si punct.

Tata: Cum vrei tu.

II priveam pe mama si tata cum parasesc spitalul, m-am asezat pe un scaun si am continuat sa ma rog ca totul sa fie bine pentru Alison. Stiam ca e bine, cel putin asa imi zisese doctorul, dar totusi suferise un accident de masina. Imi doream sa intru in salon peste s-o trezesc si sa o strang puternic in brate, dar nu puteam si stiam ca imi v-a fi greu sa stau aici pe niste scaune sa ma rog ca ea sa fie bine. Trebuie sa ma calmez, daca doctorul a spus ca e bine, asa o sa fie, dar ceva din mine spunea altceva, aveam o teama, imi era teama sa nu o pierd. Nu acum, dupa ce am trecut prin foarte multe impreuna, fie bune sau rele. Si acum regret ziua de azi de dimineata ca am plecat la nenorocitul ala de studio si am lasat-o singura. Inca de cand ne-am cunoscut i-am promis ca o sa am grija de ea, mai ales ca eu sunt singura persoana care o poate proteja in acest moment. E numai vina mea. Sunt enervat, pentru ca Alison are nevoie de un tata, de o mama care sa fie alaturi de ea in aceste momente. Mi se pare ca a trecut prin prea multe ca sa mai fie nevoita sa suporte ceea ce tocmai i se intamplase. E numai vina mea, vina mea ca o tin aici. Si tocmai acum realizez ca trebuie s-a duc cat mai departe de America, s-o fac sa uite de toate problemele care s-au intamplat aici. Tin prea mult la ea, si nu vreau sa sufere din cauza mea. E piticotul meu. E micuta mea. Si vreau sa-i ofer o viata mai buna, departe de America si de probleme.

Mi-am lasat capul sa cada deasupra mainilor impletite una-ntr-alta pe genunchi. Am inceput sa clatin din cap, zambind ca un idiot. Amintirea lui Alison imi aparea in minte.

M-am ridicat de pe scaun si am luat-o incet pe coridor, oboseala citindu-mi-se evident in privirea precedata de cearcane adanci. Am iesit din spital, si speram sa vad pe oricine treaz la ora asta pe strada, ca sa nu par eu singurul nebun de aici, in timp ce mergeam in spatele meu medicii alergau de colo-colo cu cine stie ce targi pline de lupte intre viata si moarte.

Afara plouase, si daca nu ieseam din spital habar nu aveam de asta, cu siguranta ploaia putea descrie cel mai bine ce se intampla in sufletul meu. Dadeam cu piciorul in fiecare balta, improscand cu apa asfaltul rigid ce se intindea peste tot in fata mea. Negura stapanea in jurul meu, singurul sunet ce se auzea fiind cel al unei bufnite ratacite. Vantul batea destul de tare ingropandu-ma in racoare de noapte.

Am hotarat sa ma intorc inapoi la spital si sa merg in salon la Alison, deoarece nu mai puteam rezista nici cinci minute fara s-o vad, aveam nevoie de ea. In momentul cand am vrut sa intru in spital, de nu stiu unde a aprut un grup de paparazzi. Pe bune? Oamenii astia nu dormeau la ora asta? Sunt atat de penibili.

X:Justin, ce s-a intamplat cu iubita ta?

La inceput am incercat sa-i ignor pentru ca nu aveam chef de intrebarile lor la ora asta, mai ales ca eram foarte obosit de nu ma tineam pe picioare. Dar pana la urma le-am rspuns.