Sper sa fie ultima mea misiune, dar ma îndoiesc. Am obosit sa cutreier pământul în lung și lat. Știu ca rostul meu e important, pe lumea asta, dar toată suferința a început sa își lase amprenta asupra mea. Parca cum se termina pentru cineva cu bine, apare altcineva cu o problema și mai grava. Ce s.ar întâmplă dacă nu mi.as mai asculta chemarea? Lumea nu s.ar opri în loc și, în plus de asta, nu eu asigur balanta dintre bine și rău.
Probabil ca va intrebati cine sunt sau ce sunt. Ei, bine este putin complicat. Pot sa iau multe forme, dar la origine sunt fata. Am parul de un rosu intens, deoarece conține o mica flacără din iad. Nu sunt nici grasa, nici slaba. Nici scunda și nici înaltă. Ochii sunt albastrii ca cerul din rai. Și cam atât, nu am aripi, nu am coarne, nu am degete în plus sau în minus. Am ceva tatuaje pe corp, care, de fapt, sunt niște rune. Numele meu este Speranța. Da, da, aia din cutia fetei ăleia amețite, Pandora. Ceea ce nu știe lumea este ca am ieșit și eu pana la urma. Doar ca termenul "ieșit" este impropriu folosit, m.am născut. După toate oribilitatile eliberate, lumea a sperat, ca totul raul o sa treacă. Și atunci, din sufletul lor, a ieșit o mica luminița care s.a cumulat într.un bebe. Incepând din acel moment am trait pe pământ. Bineînțeles, nu creșteam ca orice om, ci mult mai rapid. Într.o zi procesul de îmbătrânire s.a oprit, brusc. Am ceva ani, dar cum nu este politicos sa întrebi o femeie câți ani are, nici eu nu o sa va spun vârsta mea... Dar va dau un indiciu... Se termina în secole... Exista și alte ființe pe lumea asta și mai bătrâne decât mine, deci încă ma pot considera o tinerica.
Scopul de a ajuta omul a venit natural, încă de mica. Este tot ce știu sa fac. Normal, la început, nu știam cum sa abordez fiecare om în parte, tehnica am dobândit.o în timp, deoarece fiecare om răspunde la situații, diferit. Niciodată nu am stiut unde ma duce drumul. Câteodată nu se întâmplă nimic cu zilele, alteori picioarele nu îmi stau deloc. Orice om spera sa fie mai bine, dar ce ma cheamă la ei, vine din adâncul sufletului. Ca sa ma înțelegeți, mai bine, speranța în sufletul oamenilor există deja, nu eu o aduc. Eu le dau doar a doua șansă, lucru care deranjează o ființă din cale afara, deoarece ii scade lui numărul de suflete. Nu eu stabilesc cine primeste aceasta șansă suplimentara. Eu doar sunt condusa pe drumul spre acea persoana care are nevoie de ajutorul meu. Este ca o forță care te ghidează din umbra. Nu tot timpul este clar. De fapt, mai niciodată nu este. Adevărul este ca nu este o știința exacta, asa ca nu pot sa emit prea multe pretenții, în privinta asta. Doar ca acum am ajuns la limita.
Am întâlnit cazuri oribile și cumva am continuat mereu, acum pur și simplu, nu mai pot și nici nu mai vreau. Am nevoie de o pauza și una extrem de lunga. Pare ca, deocamdată, nimeni nu mai are nevoie de mine. Am călătorit în toată lumea, dar nu m.am bucurat niciodată pe de.a întregul. Dar unde sa ma duc acum?!
Trebuie sa fac cumva sa blochez semnalul. Și știu exact la cine sa apelez.
În urma cu mulți ani am fost în Africa. Acolo am întâlnit o vrăjitoare de magie neagra, pe nume Ileen, care acum, îmi este datoare un serviciu. Lucru extrem de rar pe pământul asta. Tot ce trebuie sa fac este sa ajung acolo înainte sa simt o chemare.
Ce bine ca acum trăiesc într.o lume moderna, unde totul se rezolva cu un telefon. Dacă as fi fost în urma cu câteva secole, nu ajungeam prea curând la Ileen. Din fericire, încă trăim într.o lume în care exista magie. Scot mobilul din geanta și caut în agenda numărul ei. Îmi iau inima în dinți și o apelez. Durează ceva pana răspunde.
........
