D.D. - Daisy Damson

Chapter seven - Really Mr. Monster?

Daisy :

Totul era asa de frumos, eu eram in sutien, tot pe podea, iar el imi saruta tot corpul, pana acum cateva secunde. Fratele meu inca sta in tocul usii uitandu-se la noi trazniti si obrajii mei nu pot fii mai rosii de atat. Am zis ca il urasc, si imi e frica de el, dar acum, cand ma aflu in bratele sale, ma simt in siguranta. Pentru ca iubirea mea adolescentina si total psihopata nu a putut fii doar de o vara. Tricoul botit de pe mine, in acest moment simt ca ma sufoca.

—De ce ai aparut din nou in viata ei? De ce vrei sa mi-o distrugi iarasi? A suferit destul pentru varsta ei. Da, are aproape douazeci de ani, dar povestea voastra a inceput de cand avea aproape saisprezece. Nu te-ai saturat sa distrugi suflete dupa atata timp? Serios domnule monstru?
Fratele meu sta pe jos, in fund, la fel ca noi doi iar Mikael nu poate decat sa isi lase privirea in doi, deranjat de toate lucrurile care i-au fost adresate.

—Nu o sa mai fac aceeasi greseala. Crede-ma pe cuvant omule, regret mai mult decat regreti tu si am suferit mai mult decat a suferit ea, atat fizic cat si moral. Am fost nevoit sa plec la dracu, si motivul o sa il afle doar Daisy atunci cand eu decid ca e momentul sa ii spun. Am venit sa recladesc relatia mea si a lui Daisy, indiferent cat de bolnava a fost si va fii pentru ca o iubesc pe sora mai mult decat oricine altcineva de pe lumea asta si mai mult decat pe oricine altcineva.

Cuvintele sale ma fac sa lacrimez. Sa merite oare sa ii mai acord o sansa dupa toata suferinta prin care am trecut? Dupa toata durerea pe care am trait-o la varsta asa frageda? Are douazeci si noua de ani aproape...si el sta dupa mine, acum cand poate sa aiba orice femeie adevarata vrea el.
—Ai stricat-o!

Vocea lui Jake e plina de durere si inima mea nu stie ce sa mai spuna, acum cand este activa dupa asa de mult timp.
—Si din obisnuita spun ca ceea ce stric, nu arunc, repar.
—Am venit doar sa iau vitaminele pentru Alisson surioara, plec inapoi pentru ca este clar ca am intrerupt ceva. Sa fii cuminte si imediat daca simti ca ceva e neînregula, ma suni si voi fii aici in secunda doi.

Sunt nevoita sa ma ridic de jos ca Jake sa ma sarute pe frunte. Ii zambesc stramb si il privesc cum isi paraseste propria casa lasandu-ma aici cu el. Obrajii mei inca sunt de culoarea flacarilor, mai ales atunci cand Mikael ma lipeste de el, punandu-si mana pe talia mea, coborand din ce mai jos, oprindu-se mai sus de feminitatea mea. Cum ma poate face sa simt atat de multa placere dupa cat am suferit dupa el? Ma simt ca un drogat care dupa mult timp si-a primit doza de metafetamina.

—Te iubesc, te iubesc, te iubesc. Trebuie sa ma crezi Daisy, ca nu as mai face aceeasi greseala a doua oara. De ce as fii vrut sa vin inapoi, doar ca sa plec? Nu ma parasii, stiu ca merit omorat,stiu ca nu te merit, nu merit nici macar sa fiu pe langa tine, dar fii un inger ca intotdeauna si scoate inca o data acest demon din intuneric.

Vocea lui este disperata si toate lucrurile astea spuse in urechea mea ma fac sa tremur. El nu minte. Nu cred ca minte. Are dreptate. De ce ar mai fii venit daca vrea sa plece ?
—Sunt doi pasi. Primul pas. Saruta-ma.
Ma intorc spre el si iau initiativa. El zambeste si isi lipeste buzele suav de ale mele.
—Iar al doilea pas?
Intreaba el cu buzele lipite de ale mele.

—Al doilea pas il lasam pe mai tarziu. Acum repeta pasul asta si fa-ma sa nu regret ca iti acord o a doua sansa. Zambetul sau este mai mult decat cel al unui copil. Ochii sai sticlosi imi fac picioarele sa tremure si sunt luata pe sus, cu picioarele in jurul lui, simtind cum urcam pe scarile din lemn ale fratelui meu.
—Nu te mai las din bratele mele iubito, promit sa nu te dezamagesc. Spune el. Nu pot sa nu ii mai dau o sansa. Pentru el am sacrificat vieti, inclusiv pe a mea. Pentru el eu respir si inima mea bate. Pentru el eu traiesc, fie din durere sau din placere. El e omul pe care iubesc sa il urasc.