7 Minute În Rai | Ciornă

Capitolul 4 | Spitalul Groazei

                         ,,Am vrut să-mi înec amărăciunea prin evadare, să fug de mirosul de cireșe ale buzelor tale...și am vâslit în marea păcatului de la țărm, spațiul crud și depărtat, lipsit de lumina ocrotioare a ochilor tăi. Găsește-mă..."

                   Tot ceea ceea ce i se păruse confuz și de neînțeles, se scufunda cu o apăsare grotească în și mai multe incertitudini. Așezat pe bancheta din spate a taxi-ului, încerca să-și mențină ceea ce îi mai rămăsese din respirație, proptindu-și o mână pe mâner, iar pe cealaltă o ascunse printre coapsele ce zvâcneau de o durere surdă, amețitoare, ce-și făcuse popasul adânc în inima lui.

Aerul rece îi atingea fața dinspre crăpătura geamului, în timp ce felinarele lăturalnice luceau drumul la tot pasul deși încă mai putea simți întunericul în spatele său. Fuliculul lumilor se reflectau în albastrul ochilor săi. Motorul torcea teribil sub asflatul mâncat de pietre și râpe, care-l făceau să tresare și să-și de-a ochii peste cap. La scurt timp, horcăi scurt și apăsat, chiar când șoferul frânează brusc, învârtind din ambiție de volan stânga-dreapta.

Cain alunecă deasupra cotierului, spre locul din dreapta bărbatului. Picioarele stăteau agățate în continuare pe bancheta din spate. În față, caninii lunguieți pe care adesea iubita lui îi porecleau colmillios, aproape se înfipseră în husa scaunului. Înjură printre dinți, buimăcit, aruncându-se pe locul inițial.

Nici nu apucă să ridice bine privirea de jos, căci șoferul cu față de cal își întoarse gâtul spre el, de parcă l-ar scutura și rostește plictisit:

— Am ajuns.

— Huh? E-eu am ajuns acasă, dumneavostră nu știu unde ajungeți, replică el zăpăcit însă, cu o seriozitate ce dădea de bănuit.

Taximetristul de vreo 30 și ceva de ani, își mută privirea de la el, privind apoi spre geamul mașinii maghernița lângă care se aflau.

— Asta e casa ta? Și eu care mă plângeam de casa părintească de la țară, răspunse ridicându-și sprânceana în dezacord, strângându-și buzele pe interior de uimire, nevenind a crede.

— C-ce vreți să spuneți? E tare modestă și comodă, printre cele mai frumoase de pe strada Teiului iar ai mei s-au chinuit mult să-i creeze prestigiul ăsta, zise Cain simțindu-se jignit pe interior de asemenea afirmații, chiar când ușa trăvăliei se prăbuși în întregime la pâmânt.

— Serios acum, cum poți dormi acolo? răspunse taximetristul prost sau făcând pe prostul, compătimindu-l pe tânărul derutat. Mai privește, clipind de câteva ori cu ochi bulbucați, strâmbă din nas și adaugă iar:

— Fiule, nici nu-mi vine să-ți mai cer ba...

— Taci din gură și doar ia-mi banii! se repezi el, întrerupându-l și îi aruncă apoi suma de bani în mână, ca pe o cârpă ieftină.

Sare ca ars din mașină, arătându-i de la depărtare când mașina-i goni la vale, semnul păcii, ca mai apoi să-și tragă picioarele în cocioaba blestemată. Avusese noroc că vântul crăpase cu totul ușa, nemaiavând nevoie să se chinuie să o deschidă el.

Își rezemă degetele de pereții îmbâcsiți în colbur, tropăind angos pe parchet. Totul se rotea în jurul lui: și mobilă, și scara până și poditura de sub el în întunericul obscur cu reflexii blue-marin. Ajungând cu greu la etaj, răsuflă de oboseală și exasperare. Se afurisi pe el însuși pentru cât putuse să bea în doar câteva ceasuri.

              Literalmente putea simți două văpai, în locul alurii albăstrii a ochilor săi ce scânteiau a dezastru. Își ieși cu totul din fire, când o zări pe Anita legată de jilțul autentic, din lemn masiv de stejar. Decorul central îi captase atenția prin figura simbolică a unui cap de mort, ce părea a rânji. Din extremitățile maxilarului colosal, șerpii regali se încolăceau de-antregul scaunului printr-o fisură. Clătină din cap, ignorând cu greu senzația ce-l terifia și totodată, îi produse o fascinație stranie.