7 Minute În Rai | Ciornă

Capitolul 1 | Vrei să ne jucăm?

     Camelia privea în jurul ei, buimăcită, încercând să mediteze la auzul cuvintelor lui Cain. Nu înțelegea ce voia să spună. Cuvintele se împleteau ca niște râuri în mintea ei, dând naștere neclarităților. În graiul lui atât de închis, și tăcut de fel, nu-i regăseai vreo rămășiță de autenticitate poetică. Și de ar fi fost, nu era momentul oportun pentru poezie. Aurolacii s-ar fi putut năvăli la gâtul lor cu pumnii, cuțitele, poate chiar pistoale.

 — Abstract, spuse Evan, mijiindu-și ochii spre el.

Printre crăpăturile buzelor îi scapă un surâs, realizând  gestul lui de a indispune fetele.

  — Mhm, dacă spui tu, murmură aceasta, privind fugitiv spre prietenul lui, zâmbind scurt. Era printre singurele momente în care se înțelegeau, fără să-și scoată ochii.

Gloria tresări în brațele lui Evan când a simțit atingerea unei mâini mari, masculine, pe umărul ei drept. Se împiedică, călcându-l de vreo câteva ori. Nu scăpă neînjurată printre dinți. El se întoarse, mohnit de epinefrina care îi încălzea sângele din vene. Încleștă pumnul care se oprește brusc,  printre degetele butucănoase ale unui polițist de vreo 40 și ceva de ani, cu păr cărunt, oglindit pe un chip oval,  nas drept și lung, lângă o mustață rotunjită la vârfuri.

Picioarele tânărului se înmoaie, însoțite de rușinea culorii roșiatice din obraji. Își lăsă mână să alunece  lin în bătaia vântului, înghite în sec și se adresează direct bărbatului în uniformă albastră.

  — Bună seara, domnule...

 —  Bună dimineața vrei să spui, seara a fost acum cinci-șase ore,  îl corectă polițistul, nescăpându-l din ochi.

Anita se ascunsese în spatele stejarului de care, nu cu mult timp în urmă, Evan stătuse sprijinit  într-o poziție confortabilă, rezemat și liniștit, până să fie luat la rost din toate părțile.

  —  Ce căutați afară la ora asta? Și mai bine spus, ce planuri aveți cu aceste domnișoare? 

Privirea bărbatului îl analiza acum și pe Cain, care își mângâia brațele, în mișcări largi, posibil din teama pe care începuse să o simtă, cu un efect întârziat. Își între-deschise buzele, dorind să spună ceva, dar cineva cu o voce mai înaltă și stridentă îi fură inițiativa.

 — Voiam să mergem la ,,Escape Room",  plus de asta, toți  de aici suntem adulți, nu vă mai răstiți la noi ca le niște minori care n-au voie la ora asta afară! Glasul Gloriei răsună pregnant în urechile tuturor.

Pe chipul polițistului se afișa o grimasă, resfirată pe întreaga frunte. Remarca ei nu făcu altceva decât să-l enerveze și mai mult. Își întoarce capul, lingându-și buzele, probabil din cauza stresului pe care îl resimțea mereu în nopțile târzii din vara, care se transformau în dimineți răcoroase și zgomotoase. Își apuca pălăria și scuturând-o de praf, o așeză apoi la loc, drept, trecându-și degetele în mod special peste emblema, ale căror inițiale se puteau zării și în lumina obosită a felinarului ,,Poliția Română" și nelipsitul Șoim Al Apărării.

  — Escape room zici...băieți, ia,veniți aici, avem de-a face cu niște rebeli.

Polițistul zâmbi zeflemitor. Se dădu la o parte, făcându-le lor celor cinci colegi ai săi, să se aproprie.  Toți păreau trași la dungă, înalți, robuști, cu piele de culoarea măslinului, bărbieriți, cu ochi mici, stăruitori. Nasturii uniformelor păreau să pleznească cu fiecare mișcare pe care o făceau. Fetele nu putură să nu observe acest detaliu, chicotind.

  — Credeți că ne arde de glume!? Cu ele la secție! Se răsti un adevărat  ,,ceafă-lată" dintre ei, având o dimensiune impresionantă, înaintând  printre colegii lui, să ajungă lângă  ele.