săptămâna a trecut la fel de repede ca un melc care se chinuie să treacă un pod de zeci de metri; cel puțin așa a simțit bietul jimin care mergea la școală zilnic, fără să mai afle de yoongi, care se prefăcea bolnav doar ca să stea acasă.
fiecare zi era normală, nimic nou, iar acest lucru îl plictisea la culme pe băiat.
fiind vineri fiecare elev se uită din minut în minut la ceas în timpul ultimei ore, care era matematică cu domnul namjoon.
profesorul mereu părea să fie fericit indiferent de situație, și își făcea elevii să se simtă bine.
oprindu-se din scris pe tablă, s-a întors cu fața spre elevi, oferindu-le un zâmbet până la urechi, motiv pentru care gropitele sale erau prezente.
― fiindcă vă văd așa nerăbdători să plecați acasă, vă las cu zece minute mai devreme. dar doar de data asta, nu vă obișnuiți cu asta!; a apucat să zică profesorul, înainte ca elevi să se întreacă care iese primul pe ușă.
dându-se bătut, namjoon se arunca înapoi pe scaunul de la catedră.
când a observat că un elev a rămas în clasă, ochii acestuia i s-au mărit remarcabil din cauza surprinderii.
în banca sa, stătea cuminte jimin, scriind notițele de pe tablă.
văzând ce atent era la fiecare cuvânt scris, namjoon nu s-a putut abține să nu zâmbească din cauza drăgălășeniei elevului său favorit.
― nu ai apucat să copiezi tot?; l-a întrebat namjoon în timp ce se apropia de banca lui.
jimin și-a ridicat privirea pentru o secundă, a dat din cap o dată, după care s-a întors la scris.
ca diriginte, și ca un prieten, namjoon murea pe dinăuntru să îl întrebe pe micuț ce s-a întrebat între el și yoongi.
însă acesta nu vroia să fie prea direct cu el, sau în cel mai rău caz, să îl sperie.
― deci jimin-ah, cum a fost la yoongi?; l-a întrebat, în timp ce îl mângâia ușor pe spate.
ochii lui jimin s-au luminat instant la auzirea acelui nume care îi provoca fluturi în stomac fără ca el să înțeleagă de ce.
profesorul a observat schimbarea în ochii lui jimin, și a început să zâmbească larg.
se pare că profesorului îi place cuplul, mai ales pentru că cei doi erau studenții lui preferați.
― nu ați făcut prosti, așa-i?; îl întreba din nou, sperând la un răspuns negativ.
― ne-am jucat! și cam atât..; a început jimin vesel, după care a șoptit ultimele cuvinte în timp ce obrajii lui ardeau, iar inima vroia să iasă din pieptul său.
namjoon a răsuflat liniștit, chiar dacă știa care era adevărul.
― yoongi ce mai face?;
jimin se uita ba la profesor, ba la mâinile sale din poală care începură să transpire.
― nu știu; a răspuns jimin scurt, lăsându-și capul în jos.
namjoon l-a pocnit ușor peste umăr ca să nu îl rănească prea tare pe micuțul care părea să fie din porțelan.
― nu fi trist jiminnie, am o veste bună pentru tine; profesorul s-a oprit să se uite la ceasul atașat de mâna lui.
― yoongi o să fie aici în câteva minute, deci o să îl vezi. vrei să îl vezi, nu?; l-a întrebat ridicând o sprânceană.
din nou, ochii lui jimin sclipeau de fericire.
