Kidnapped ( A Harry Styles FanFiction )

.1.

Am așezat în camera dezordonată ultima cutie. Camera era mare, dar farmecul îi era parțial dus din cauza lipsei de obiecte și culoare. Am privit în jur, încercând să creez un plan imaginar după modelul căruia să pot decora spațiul. M-am grăbit spre draperiile ce rețineau într-un mod plăcut lumina de afară. Le-am tras cu un zgomot specific, priviind împrejurimile. M-am întors și l-am observat pe tata, sprijiinindu-se de tocul ușii.

- Deci, cum ți se pare? Mă întreabă zâmbind.

- E...drăguț. Îi răspund, aruncând o privire în jur.

- Ești în regulă cu faptul că ne-am mutat, nu, scumpo? Întreabă din nou, de data asta zâmbetul fiind doar vag prezent pe fața lui.

- Sigur. Adică, da. Serios.

Zâmbesc scurt. În ciuda tonului meu, chiar nu aveam nicio problemă. E ca un fel de început. Sau un fel de schimbare...majoră.

Tata m-a îmbrățișat, înainte să plece. Imediat ce am auzit ușa închizându-se, m-am aruncat în pat. Gândurile mele amestecate se întrebau cum o să fie experiența mea aici, sau cum o să mă acomodez. M-am gândit la foștii mei prieteni. Nu cred că o să mai păstrăm legătura. La urma urmei, ei sunt acolo și eu sunt aici, deci nu îi învinovățesc că nu îmi vor acorda atenție. Oricum, dacă nu îmi găsesc prieteni, pot să stau și singură. Adică serios, cine nu vrea să îți petreacă ultimul an de liceu singur fără vreun amic? Mi-am dat ochii peste cap, gândindu-mă la scenariile din capul meu.

Ușa s-a auzit deschizându-se din nou. Mi-am luat privirea de pe tavan, ridicându-mă din pat.

- Hei, mamă. Spun, îmbrățișând-o.

- Bună, dragă. Deci cum ți se pare? Mă întreabă.

- Da, e drăguț. Camera e cam mică, dar mă pot obișnui.

Privirea confuză a mamei inspectează camera, uimită de afirmația mea.

- Glumeam și eu. Îi spun calm, privind spre fereastră.

- O să trec peste asta. Privirea ei confuză îi dispare de pe față, zâmbind. Ar trebui să faci ceva cu astea. Gesticulează spre cutiile de pe podea.

I-am făcut cu ochiul, ridicând o cutie. Mama mi-a urat succes inainte să părăsească încăperea. Am aruncat o ultimă privire în cameră pentru a putea memora locul fiecărei piese de mobilier.

* * *

Peste câteva ore, camera era aranjată cu toate lucrurile mele și satisfacția mea față de rezultat creștea considerabil. Camera arată mai bine decât m-aș fi așteptat.

Am coborât pe scări. Se pare că toată casa era aranjată...în afară de camera mea evident. M-am așezat pe canapeaua din sufragerie, butonând telecomanda, fără norocul de a găsi ceva interesant. Sau plictisitor, dar emisiunile erau de la "foarte plictisitor" în jos.

Am rămas pe canapea, sperând că o să adorm curând, chiar dacă era destul de devreme față de ora la care mergeam la culcare în mod normal, oboseala era prezentă în corpul meu și probabil senzația de plictiseală o făcea să crească.

Un anume lucru de care uitasem mi-a invadat mintea înainte să închid ochii...mâine e prima zi de școală.

M-am ridicat de pe canapea și am urcat scările într-un timp record. Am intrat în cameră, trântind ușa și uitându-mă în jur sperând că o să realizez ce să fac mai întâi. Mi-am luat telefonul din pat, deblocându-l și privind cu ochii mari ceasul. Era aproape de miezul nopții. Asta e...minunat.