Margot Lambert

Prima Zi In Iad

12 ore. Atat a durat zborul. Am întrat in apartament si m am așezat pe canapeaua principala. Am adormit. Mama a despachetat bagajele in timp ce Noah fuma țigară după țigară pe balconul strâmt si mucegait. M am trezit imediat după 5 minute. Am întrat si eu in balcon, m am așezat lângă noah si am întrebat :"la ce te uiți?"..."la clădiri, la oameni, la România"a răspuns el ....."e oribil, nu?" am adăugat eu. "nu, deloc... E liniștitor.... Si desi suntem in mijlocul celui mai aglomerat oras ma simt înconjurat de natura" noah a zâmbit tamp si s a ridicat de pe scaunul puțin ud si a întrat înapoi in apartament.
"Margot,vino si iti alege camera. Eu si noah deja am ales" s a auzit vocea mamei din coridor.
"mai lasa ma puțin, mama" am spus eu....
Nu voiam sa fac pasul asta.... Deja aveam o camera.... Acolo, in Dallas, in America.Eram sigura ca daca o sa imi încep viata de la 0, o sa uit de persoanele cu ajutorul cărora am ajuns unde sunt. Si nu ma refer la controlorii de trafic din avion. Ci la familie... La fosta mea familie. La Sophie, la tata, la bunica si la fosta mea prietena, Alice, care mi a fost ca o a doua sora. Imi era dor de toți. Pana si de mama. De femeia impulsiva, mereu stresata si stresanta care facea totul perfect si isi organiza totul in viata.
Acum nu mai am pe nimeni. Totul s a schimbat. Eu m am schimbat, familia mea s a schimbat... Pana si unicul loc pe care il numeam acasa s a schimbat. E totul nou... Si mie chiar nu imi plac noutățile.
M am ridicat de pe scaun si am ieșit de pe balcon. M am așezat pe canapeaua tare si prăfuita si am deschis televizorul. Se difuza un post cu știri in romana. M am chinuit sa înțeleg câteva cuvinte, apoi am renunțat si am închis televizorul. Am încercat sa atipesc. Am simțit vocea lui noah:"Doarme, Madison, hai sa mergem fara ea, oricum singur nu i ar fi plăcut sa ne însoțească"..... Mama a raspuns :"Ba da! Ii va plăcea! Trezește o!"........Noah mi a strigat numele tare si am tresărit ca si cum chiar atunci m as fi trezit din somn. Mama mi a spus ca vrea sa mergem sa luam masa in oras si sa vizitam puțin. Am decis sa i refuz, spunându le sa imi cumpere si mie o supa la plic... Ca sa mănânc aici, in casa.
20 de minute mai târziu au plecat in oras. Era ora 5 dupa amiaza. Mi am cautat telefonul in ghiozdan, cu gandul sa il sun pe tata. Am tastat numărul lui si am așteptat. A răspuns.:"Da, cine e?".... "Tata, tu esti?" am spus eu cu glasul tremurat "Margot? Da, eu sunt? Ce s a întâmplat? Cum e acolo? E frig? Ti ai luat haine de iarna? Ai primit coletul pe care ti l am trimis din Australia? E foarte frumos aici, abia aștept sa vii in vizita! Mi e foarte dor de tine.... De voi.. De Sophie, de Madison....de tine, mai ales! Ce mai faci,? Alo, mai ești?
"Da.... Sunt aici! Si mie mi e dor de voi....mi e dor de noi... De familia pe care o formam înainte" am spus eu
"Eu sunt fericit, aici! Si as fi si mai fericit daca te ai muta aici, cu mine si...." Nu l am lăsat sa termine fraza..."Nu! Mi e bine aici, deocamdată! O sa imi fie greu sa te vad in fiecare zi cu australianca aia... Mai bine mor, sincer!".. Tata a început sa rada mi a spus la revedere si m a rugat sa l mai sun din când in cand. Am închis telefonul, l am trântit pe canapea.
Eram supărata. Pe mama. Pe tata. Pe mine....
Nu înțelegeam de ce toți ma trateaza ca si cum as fi într un glob de sticla:noah, mama, tata... Pana si foștii profesori de la școală.... Sunt bine
Am trecut demult peste.... M am familiarizat cu situația ca Sophie nu mai e..... Ca mama e o pedofila...ca tata ne a parasit mutându se la 1000 de mile de fosta noastră casa.
Nu o sa pot vreodată sa uit sau sa trec peste acele seri in care ne cuibaream toți in fata televizorului. O sa încerc doar sa imi continui viata si sa rămân Margot... Adică...sa rămân cu picioarele pe pământ.