Şi... nu doar tu

Capitolul 2

Defne -18 ani
 
Este deja ora 23:15, ar trebui să mă culc mîine am o şedință care trebuie să o țin eu ca fiind prezentatoarea noilor creații care au fost alese de director ce trebuie să se înceapă a lucra la ele.
  Acum intru în baie şi stau în jur de jumătate de oră.
După ce es mă dau cu cremă pe față, îmi trag peria prin păr şi mă întind în pat. Îmi iau telefonul şi vreau să o sun pe mama, nu am sunat-o de cîteva zile şi cred că se întreabă ce fac sau pe unde umblu de nu o sun:
-Bună, mami, ce faci?
-Bine puiule, pe acasa şi la muncă tu ce mai faci? Nici nu mă mai suni. Vocea mamei devine mai blindă cînd spune ultima propoziție.
-Ştiu şi îmi pare rău sunt mai tot timpul pe la servici abea de mai pot să gîndesc limpede.
-Te înțeleg gîndăcel! Aşa îmi spune mama de mică şi îmi place pentru că mă alintă!
După 20 de minute vorbite cu mama observ cum pleoapele mi se închid singure . Îmi las telefonul şi mă culc.
  Oo nu voi întîrzia, voi întîrzia, ţip eu prin casă căutîndumi un cercel, mă încalț relede cu pantofii şi es de pe uşă fugind.
  Ajung cu 10 minute peste program dar nu este nimic deoarece mai am 15 min pînă intru în şedință. În biroul meu este o oglindă în care îmi observ părul ciufulit, îmi aşez puţin şi rochia mulată pînă pe sub genunchi de culoare vişinie pînă ciocănă cineva la uşă:
-Intră.    Spun eu cu un glas serios în timp ce mă aşez pe scaun.
-Ăă.. bună ziua.  Aud un bărbat şi-l încep analiza de la pantofii negri, apoi costumul de asemenea negru cu cămaşa albă, apoi buzele iar apoi ochii albaştri... mă uit atît de profund în ochii aceia albaştri... Albastru, mii de nuanțe... mi-am adus aminte că nu visez  şi efectiv mă fac de ruşine.
   -Bună..  bună. Repet eu cînd observ că este acel barbat din cafenea..
   -Hei tu eşti! Îl aud exclamînd şi încerc să-mi ascund abraji roşii.
-Sunt Carlos. Îmi spune el zîmbind şi îşi întinde mîna.
-Defne. Întind şi eu mîna la care el mi-o strînge uşor.
-Lucrezi aici? Mă întreabă
-Da, sunt designer. Pe tine cu ce te pot ajuta? Îl întreb
-Păi am nevoie de o semnătură, m-a trimis domnul director aici
-Desigur dar pentru ce? Îl iau eu înainte
-Contract de munca pentru anul viitor
-Serios? Spun eu şi încel a tuşi ceea ce îl face să creadă că a fost neaşteptat pentru mine
-Şii... ce ai zice de o cafea?
-Îmi pare rau dar am de lucru. Îi spun eu serioasă. Şi plus deabea mă cunoşti şi mă înviți la cafea ? Mai adaug eu
-îmi cer scuze dar vreau să-mi cunosc viitorii colegi
-Doar pentru asta o a să accept să nu zică şefu ceva.           Îmi rîde se întoarce şi aud cum mîrîie ca vine la pauza de prînz să ne ducem la cafea.

Am eşit din şedinţa cu 10 min în urmă şi acum am de complectat un formular.
Este aproate ora să mi se termine programul şi îmi aduc aminte că Carlos nu a venit ca să plecăm la cafenea, dau di  umeri şi ies din birou.

Îmi sună telefonul iar pe ecran se vede mare scris Ane. Ane este cea mai bună prietenă a mea de cînd mă ştiu doar că ea încă locuieşte cu părinții în New York iar eu în Los Angeles.
Vorbesc cu ea şi îmi spune că mîine va veni la mine pe toată vara. Mam bucurat tare cînd am auzit am închis şi am mers înainte spre casă.