Femeia lui Vaughn

Fiori..

  Pe holul spitalului, Sofia se plimba de colo-colo neliniștită, rozându-și unghiile. Nu primise nicio veste despre Mario și nici despre Eli, despre starea lui. Îi era teamă să nu fie găsiți de către Vaughn, dar faptul că subalterni lui Eli, de la Narcotice, erau la trei metri de ea, o făcea să se simtă în siguranță cât de cât, oricum, mai bine decât singură.

   Cel care o ajutase și o luase din acea clădire veche, o privea de la depărtare cum se foia de colo-colo, în timp ce un alt coleg de-al său, sosise cu vreo câteva cafele proaspete. Tânărul misterios, căci nu se prezentase, se arăta interesat de Sofia și totuși distant față de ea. Luă una din cele două cafele rămase pe tavă și se apropie de ea.

— Hei...poftim o cafea, i-o întinse prietenos, dar fata refuză din prima.

— Nu te teme pentru domnul Eli, va fi bine.

— Știu că va fi bine, dar sunt în criză de timp. Trebuie neapărat să se trezească și să-i vorbesc.

— Și noi așteptăm cu nerăbdare același lucru, dar nu te ajută cu nimic să fii încordată. Bea cafeaua asta și relaxează-te puțin, te rog eu mult.

  Sofia se uită la paharul din mâna lui decisă să accepte.

— Mulțumesc... Îi răspunse zâmbind cu greutate.

— Nicio problemă... Mă numesc Ramon. Îmi pare rău că nu m-am prezentat mai înainte și îți spun că poți avea încredere în oricare dintre noi, la fel cum ai în domnul Eli. Te putem ajuta în orice problemă, în cadrul meseriei sau chiar ca prieteni.

— Eu sunt Sofia...îi răspunse reticentă, încercând să-și dea seama dacă era sincer sau doar o trăgea de limbă.

— Încântat ...îi răspunse el, dar ea, privi peste umărul lui, văzând doctorul și trecu pe lângă Ramon de urgență să afle despre Eli.

— Domnule doctor, cum se simte Eli? E treaz? Pot să-l văd?

— Acum nu se poate, domnișoară.. Va dormi o perioadă bună de timp, fiindcă a pierdut mult sânge, iar glonțul a fost de calibru mai mare decât cel obișnuit, de aceea ne-a și luat atât să-l scoatem. Oricum ar fi fost inconștient pentru mult timp. Morfina îl va ține liniștit să nu mai simtă durere, în rest e în afara oricărui pericol.

  Ramon se bucura împreună cu ai săi colegi, dar Sofia rămăsese puțin în transă. Să se bucure sau să plângă? Avea nevoie de el, dar până se va recupera va fi prea târziu.

— Sofia? Te simți bine? Reveni el lângă fată.

— Da...Ramon. Ai spus că m-ai ajuta cu orice... Mai e valabilă oferta?

— Îhîm...chiar am spus. Ai nevoie de ceva?

— Am nevoie de niște haine...nu am un chior la mine și uită-te cum arăt. Sunt o mireasă plină de sânge și murdară...mă poți ajuta?

— Sigur... Mergem?

Sofia o și porni tăcută spre ieșire, iar Ramon o urmă după ce le făcu semn colegilor săi că se va întoarce repede.

— Cred că am pe acasă ceva de-ale surorii mele, care să îți vină. Sunt sigur că nu se va supăra dacă i-ai purta hainele. Oricum... Ea nu mai locuiește cu mine...preciză el urcându-se în mașină.

— De ce nu? S-a măritat?

  Sofia nu era interesată de sora lui, dar fiindcă tot o ajuta, încerca să facă o conversație cu el, pentru a nu părea needucată sau încrezută.

— Nu...a murit.

— Oh...îmi pare rău...îi zise și se simți prost că întrebase asta în loc să tacă.

— Da...a murit de supradoză. Pe lângă faptul că era dependentă de heroină, dealerul ei o presa mereu să-i cumpere marfa și ea nu putea refuza fiindcă își dorea asta...el a pus-o să încerce și apoi nu s-a mai putut opri... Dar să se trezească domnul Eli și îl voi face să plătească pe cel care a condus-o la moarte! I-am promis asta!

Sofia tăcuse chitic, dar se întreba dacă nu cumva vorbea despre Vaughn.

— Avea doar șaisprezece ani. Știam că fugea de acasă, chiulea de la școală, și i-am zis de atâtea ori să nu mai facă prostii...dar nu știam că ea dispărea să facă rost de droguri. M-am luptat o viață întreagă să ajung până aici să mă răzbun...și mai e puțin. Un pas, pe care îl voi face în două zile cu ajutorul șefului. Dacă era treaz, l-am fi ridicat chiar azi! rosti printre dinți Ramon.

— Chiar îmi pare rău pentru ce aud...dar nu ai spus că nu trebuie să știu toate astea?

Ramon se uita la ea lung, atât cât putea lua ochii de la condus și se mai și întunecase afară.

— Îmi pare rău, m-a luat valul. Dar mă enervez mereu când vorbesc despre ea...Iar asta nu e un secret. Toți colegii mei au câte o astfel de pierdere, o motivație ce i-a făcut să se înroleze în această brigadă...

— Inclusiv Eli?

— Nu știu...Șeful are o râcă mai veche..din ce am aflat. Dar nu știu nimic mai mult.

— Vorbești despre Vaughn? veni și întrebarea ei pe care o evitase până când o rostise în cele din urmă.

— Îl cunoști? De unde știi de el? Ai vreo legătură cu acel individ?

— Nu știu, Ramon, ironia sorții...de crezi că ar răpi Eli o mireasă și apoi să ceară ajutorul oamenilor săi?

— Noi nu știam că el va răpi o mireasă! Misiunea noastră era alta! Și nu mi-ai zis de unde îl ști, de ce te-a răpit domnul Eli?

— Ramon... Eu urma să mă căsătoresc cu Vaughn împotriva voinței mele fiindcă îmi răpise fratele. Eli și Mario m-au ajutat să fug.

— Să-mi bag picioru'! Complicată situație, dar mă bucur al dracului de tare pentru asta. Cine e Mario?

— Iubitul meu și...

Sofia se opri deodată, calculându-și vorbele și hotărând să nu-i menționeze că e fratele lui Eli sau că Mario s-a dus la Vaughn cu gândul de a-l ucide. Nu voia să creeze probleme nici unuia din ei și să o ia gura pe dinainte.

— Și...?

— Și cred că Vaughn l-a sechestrat... De aceea am nevoie de Eli. Mi-a fost prieten mult timp și doar el mă poate ajuta.

— Stai liniștită...va fi închis pe viață acel criminal și multe nedreptăți își vor găsi rezolvarea. Am ajuns...îi arătă Ramon blocul în care locuia, prin parbriz.

— Minunat...să ne mișcăm repede, fiindcă vreau să fiu la spital când se trezește Eli, încercă Sofia să-l convingă. Ea avea alte gânduri defapt, numai să scape mai repede de rochia pătată de sânge...