Femeia lui Vaughn

Ce mai e nou?

 
  Pumnii grei ai lui Mario, se izbeau de fața lui Trevor ca de un sac de box. Îl luase la bătaie în fața iubitei sale, în ciuda insistențelor ei de a-l lăsa în pace. Trevor nu riposta deloc, doar se apăra, parând loviturile lui Mario atât cât se putea.

— Mișelule! M-ai cântat lui Vaughn în speranța că voi fi concediat și vei ajunge tu în locul meu? Zi mă! se răstea Mario constant și îl lovi din nou. Credeai că te vei învârti liber prin preajma Sofiei dacă mă pârăști?

— Mario...începuse el ca un milog, dar superiorul său nu renunța ușor.

— Tu nu știi ce pățesc turnătorii și vrei să afli? Să știi că nimeni nu-mi ia mie locul, nici măcar un trântor ca tine! Pe fata asta de ce o ții? Să-ți țină de cald, când nu-ți sucești capul după viitoarea soție a șefului?

— Am fost nevoit, se apără el, deși mințea, dar Mario n-avea de unde să știe asta. Vaughn era deja în apropiere de casă când m-a sunat să mă întrebe de ce nu te găsește la telefon. Nu te-aș pârî șefului pentru nimic, ce naiba, ne cunoaștem de mulți ani!

  Mario încă spera să recunoască, dar dacă nu recunoscuse înainte de laș ce era, acum nici atât n-o mai făcea de frică. Își retrase mâinile de pe gâtul lui și se dădu doi pași înapoi, lăsându-l pe bărbat să-și tragă sufletul.

— Cică ne știm de mulți ani... Tocmai de asta, te-am bănuit pe tine din start, fiindcă știam că tu ești singurul care a făcut mișmașuri pe la spatele meu, fără ca Vaughn să aibe habar de asta, și eu ca un prost am tăcut! Dar ține bine minte că nu uit! Data viitoare vei afla ce pățesc turnătorii!

Logodnica lui Trevor asistase la toată scena, tăcută și privindu-l nonstop pe iubitul ei. Intrase la bănuieli. Și așa acceptase slujba lui periculoasă și de rahat, dar dacă mai era și necinstit sau luat mereu din pat de către șefii săi, avea să o termine cu el de urgență. Avea de gând să-i zică și lui asta, imediat ce Mario pleca din casă așa cum intrase. Pe ușă, dar prin efracție.

  Când să apese clanța să plece, el se întoarse din nou spre Tavi, după cum îi spunea Sofia, să-l anunțe că zbaterile lui fuseseră zadarnice.

— Ah, eram să uit, dramatiză Mario momentul, în caz că nu ai aflat sau voiai să aflii, încă ești în subordinea mea! Noapte bună, și mă scuzi, domnișoară, pentru pagube și neliniștea creată, se adresă el fetei, apoi dispăru.

 
   A doua zi, incidentul fusese deja uitat. Cel puțin așa spera toată lumea, fiindcă Vaughn nu adusese nimic în discuție de acel eveniment, în schimb spusese altceva ce o tulbură puțin pe Sofia, cât și pe Mario involuntar.

  Se aflau în salon, pe obișnuita canapea de catifea crem, Sofia sorbind cu paiul dintr-un suc, dar având mintea plecată cu sorcova, iar Vaughn citind un ziar. Mario luase poziția de drepți, puțin relaxat, în spatele lui Vaughn, dar cu fața la Sofia. Avea și el aceiași privire ca ei, dar din motive diferite. El încerca să-și dea seama ce o pusese pe gânduri de arăta atât de abătută, iar ea se gândea la surpriza lui Vaughn. Dimineață la micul dejun, îi șoptise la ureche, înainte ca să treacă cineva pe acolo, că are o surpriză pentru ea.

  În cele din urmă, Vaughn împături ziarul și-l trânti pe masă oftând.

— Da, văd că te gândești la surpriza mea, nu-i așa? O trezi el la realitate, iar Mario nu înțelegea despre ce surpriză vorbea șeful său.

— Încerc să-mi dau seama dacă va fi una care să mă facă să zbor de fericire sau o una care să mă facă să vomit.

— Ești foarte amuzantă, o ironiză Vaughn, poate ar trebui să nu mai bei torocala aia din pahar ca să nu-mi faci tu mie, vreo surpriză...

Sofia se uita la el cu atâta ură, încât Mario avea impresia că va sări oricând la gâtul lui Vaughn. Lăsă paharul jos din mână, așezându-l cu un zgomot scurt pe aceiași masă unde Vaughn trântise ulterior ziarul.

— Îți spun! Azi te duci să probezi rochii de mireasă. O alegi pe cea care îți place și care te reprezintă.

  Sofia pufni dând ochii peste cap.

— Vaughn, ce rost mai are să trec prin sufocantul ritual de alegere a rochiei? Nu mă mărit cu tine pentru că te iubesc, ci pentru că sunt forțată de împrejurări, adică de tine! Pot purta o rochie albă și ce atâta tam-tam?

— Pentru mine contează, fiindcă eu te iubesc și vreau să simt că te iau în căsătorie cu adevărat. Vreau să fac o nuntă de va răsuna toată America!

  Fetei i se făcea greață din nou. Ura lucrurile pompoase, ura rochiile și festivitățile alături de Vaughn, fiindcă ura tot ce avea legătură cu el. Își ura viața.

— Vei merge cu mine? Întrebă curioasă, fiind mai mult ca sigură că nu va ieși din casă nesupravegheată îndeaproape de el.

— Mi-ar plăcea, dar nu vreau să văd rochia înainte de nuntă. Se spune că aduce ghinion și Doamne ferește, zise Vaughn bătând în lemn, n-am vrea ca ceva sau cineva să ne strice nunta, nu-i așa?

— Îm! Mă duc să mă pregătesc, îi răspunse ea și în ultimul moment, Vaughn o anunță că Mario o va duce prin magazine și va avea grijă să se întoarcă înapoi.

  El credea că se va supăra când va auzi că îi trimite iscoade cu ea, dar în sinea ei cânta de fericire. Nici că se putea mai bine de atât, se gândi ea, apoi merse să se schimbe. Mario voia și el să se retragă și să dea ordin să se pregătească mașina, dar șeful său îl opri.

— Nu am mai auzit nimic de Mara, tu știi ceva?

— Nu șefule, e la firmă, lucrează, nu e nimic deosebit.

— Nu știu, de obicei era de gâtul meu nedezlipită, dar acum nici măcar un telefon nu mi-a dat. Ce-o mai fi punând la cale japița asta? Ea nu poate sta fără bani...

— Mă iertați că vă spun șefule, dar probabil n-a vrut să insiste, din moment ce ați hotărât să vă însurați cu altă femeie, probabil s-a resemnat, că nu are nicio șansă în fața domnișoarei Sofia.

— Asta e adevărat... Dar o cunosc de ani buni, are ea ceva...Te rog să afli imediat ce revii cu Sofia din oraș. Ia-i tot ce vrea! Nu te da la o parte de la nimic!

— Am înțeles, domnule, răspunse Mario în timp ce ochii îi fugiră pe scări la Sofia, care cobora încet și apăsat.

  Îmbrăcase blugi rupți și un tricou deasupra buricului, iar părul îl adunase în varful capului într-o coadă. O imagine care îl incita pe Mario și îl dezgusta pe Vaughn.