Cei care nu privesc in urma
Lea
Au inceput de mult timp sa nu mai bata clopotele pe strada care acum deja face parte din mine .Zi de zi vad natura cum moare si renaste asemeni mie ,uneori ma confund cu peisajul simtind ca ceva inca zace in mine .Acum am uitat se pare sa ascult sunetul de desteptare care mi-a trecut usor pe pielea-mi searbada de iubirea pe care o asteptam ca pe o lumina datatoare de viata .Simt ca si acum ochii-mi sunt straini ,vazand doar telul acela edenic spre care tindeam odinioara ...spre tine tindeam ....spre tine , scopul ce ma facea sa tind catre nemurire ,spre infinita rotire a cercului lumii ce sunt sigura ca nu ar fi tinut cont de noi si chiar mai mult..nu s-ar fi impotrivit..cum te poti impotrivi unui lucru atat de pur ,atat de simplu in esenta .Razele soarelui imi incadreaza neantul ce salasluieste in fiinta mea ,neantul ce-mi umple golul lasat de omul care nu a privit inapoi ,lasat de tine , dar "tine " deja imi suna strain ,tu esti misteriosul suflet ce si-a intiparit urmele prin salasurile constiintei mele .
Viata imi joaca feste , hazardandu-se in a ma privi in ochi . Acum nu a mai ramas nimic , doar contemplarea a vietii ce nu va cunoaste o alta iubire ,a vietii de dupa moartea sufletului .
Simt cum vlastarii regasesc puterea de a crapa nemilosul pamant care-mi inspira si mai multa amaraciune , la fel ca in filmele sumbre ,incep déjà parca sa-I aud cum incep a creste in mine ,tarana invaluindu-mi picioarele strabatute de fiori tomnateci .Imi aplec studiul asupra imperfectiunii care devine perfectiune tocmai prin singularitatea cosmosului .Am realizat ca micile fisuri sunt create pentru a primi lumina calauzitoare , dar daca acele fisuri sunt transformate in matrice arse , trecute déjà de piele ,intiparite in cele mai dosnice farame ale mele ? Realizez ca aceea lumina imi poate fi sfarsitul ,dar nu mai am ce sa pierd , o s-o privesc drept in suflet si o sa incer sa-I rup fiinta si sa mi-o pun din nou in pieptul ce a pierdut cea mai grea batalie .
