A căzut o stea

Capitolul 1

"Ed Sheeran - I see fire"

  Putem spune că zburdam fericită în lumea viselor alături de colegul meu de clasă de care eram îndrăgostită până peste cap, dar un apel telefonic a ţinut să îmi distrugă deosebita fericire:

— De la un timp, ţi-ai luat nişte grade de nici nu mai bagi lumea în seamă. Se aude vocea arţăgoasă a băiatului cu care ieşeam în perioada aceea, dar doar ca prieteni.
— Unde arde? Întreb eu total dezorientată, având o voce răguşită, specifică unui om abia trezit din somn.
— Hai afară, ai chef? Întreabă el şi pot să îmi dau seama după modul în care expiră că a tras nonşalant un fum de ţigară.
— Cam târziu, dar hai că mă îmbrac şi vin. Unde? Rostesc cuvintele la fel de rapid precum bătăile aripilor unui fluture provoacă un uragan şi mă ridic în fund.
— La mall. Hai că te aşteptăm în faţă. A zis acompaniat de alte glasuri şi a închis, fără să mă lase să zic vreun pa sau orice altceva.

  Mi-am făcut ordine în gânduri şi m-am ridicat rapid din pat gândindu-mă la ce urma să se întâmple. Oare de data asta vor mai fi tot doar îmbrăţişări? Oare mă va strânge puternic în braţe când mă va lăsa în faţa blocului? Oare ochii lui albaştri mint? Oare sunt ochii pe care aș vrea să îi privesc la fiecare răsărit, dar şi la fiecare apus de soare? La fiecare rază de lumină, dar şi în fiecare noapte în care luna nu lasă cerul să o vadă?

  Nu, îl vedeam ca pe un prieten, şi el la fel. Ne-am strica prietenia încercând mai mult. La gândurile acestea zâmbeam şi mă întristam în timp ce mă pregăteam şi fără să îmi dau seama am ajuns în faţa lor. Ei fiind el, băiatul meu cu ochii albaştri, fratele lui, o fată roşcată care îmi părea extrem de cunoscută şi un băiat brunet, înalt, ce avea nişte ochi căprui atât de frumoşi încât era nevoie să îi ţină în vitrină, deci purta ochelari.

— Bună! Andreea, încântată. Am zis privind şi la fata roşcată şi la băiatul înalt. Ei nu ştiu că eu aveam ochi doar pentru el din ziua aia.
— Bună! Alina, încântată, dar ne-am mai văzut. A zis roşcata îmbrăţişându-mă strâns.
Atenţia mea era fixată pe brunetul care se ridică încet de pe bancă pentru a da mâna cu mine, după cum v-am zis, băiatul e foarte înalt, eu având un metru şi jumătate toată lumea pare înaltă pentru mine, dar el chiar e foarte înalt.
— Mihai, încântat. A zis zâmbind şi strângându-mi mâna ferm mai mult decât e nevoie, timp în care ne priveam reciproc în ochi. Atunci am realizat că are nişte ochi foarte frumoşi.
— Mai suntem şi noi pe aici, adică eu! A exclamat Robert, băiatul cu ochii albaştri, vizibil deranjat de apropierea dintre mine şi Mihai.
— Haide, vino aici. Am zis îmbrăţişându-l.

  Eu şi Mihai ne-am aruncat priviri pe tot parcursul serii, însă o mare problemă a acestei situaţii care pe mine mă mulţumea era privirea lui Robert care parcă arunca cuţite înflăcărate către noi.

  Ne-am îmbrăţişat, ne-am ţinut de mână, dar nu i-am acordat mare atenţie din cauză că aveam o urmă de vină, prezenţa lui Robert reprezenta cheia vinii respective. Robert e genul de persoană care în perioada adoleşcenţei a fost foarte arţăgos şi nu suporta privirea altei persoane pe ceva ce e posibil să fie al lui, fiind şi foarte posesiv.

  În drumul către blocul meu, am aflat că Mihai avea iubită, fiind împreună cu ea de destul de mult timp, asta însemnând aproximativ doi ani. Am zâmbit nepăsătoare, deşi începusem să ţin la el, la căldura lui şi la modul în care mă puteam destinde. În faţa lui puteam să fiu o copilă, o persoană imatură care n-are treabă cu realitatea, dar din păcate nu am ştiut să îi arăt faţa mea de persoană cu vorbele la ea.

  Pentru un băiat ca Mihai era nevoie să ai mereu tot pachetul de aşi în mânecă, nu doar unul. Era genul de băiat tandru, sensibil, grijuliu, exact ce aveam eu nevoie, firea mea alandala avea nevoie de un Mihai ca el.