A căzut o stea

Capitolul 5

"Gnash- I hate u, I love u"

Colegul arogant, colegul nerd, colegul bad boy sau colegul indiferent. Există atâtea categorii de colegi, dar iată că pe tine n-am știut unde să te încadrez.

Ai fi făcut orice ca să obții un pix, o temă foarte importantă sau să faci parte din echipa mea în timpul realizării unui proiect. Nu te-am cunoscut dincolo de băncile școlii, nu te-am cunoscut dincolo de mesajul ăla: " Ce temă avem pentru mâine? ", dar voiam. Ardeam la gândul că aș vrea să te cunosc. Aveai câte puțin din toate, erai condimentat exact cum trebuia. Sare, piper și puțin iute.

Atunci când îmi făceai cu ochiul îmi lăsai un gust amar și încercam să îmi dau ochii peste cap sau asta voiam să las să se vadă. Mihai a fost o distragere, ne dădeam mesaje zilnic, ne vedeam zilnic, dar vreo șase ore din zi le petreceam tot în aceeași încăpere cu tine.

- Vrei să zici că tot nu ți-a trecut? Î
întreabă Elena dând scroll pe paginile de socializare și privindu-mă din când în când cu coada ochiului cu un sentiment de nonșalanță, dar în același timp plictisită de rutină.
- Ba mi-a trecut, sunt fericită, ies cu Mihai. Uite! Am vorbit cu el până la două dimineața și am adormit la telefon. Am exclamat panicată, dorindu-mi să accentuez faptul că nu vreau să am nimic cu dragul nostru coleg de clasă.
- Nu mai nega, știi și tu că am dreptate. Trebuie doar să te vezi, cum îți sclipesc ochii când îl vezi. A zis, dar am întrerupt-o, fiind destul de agitată.
- Nu îmi sclipesc ochii deloc, așa am eu ochii! am exclamat revoltată încercând să neg "adevărul".
- ASCULTĂ-MĂ! a țipat Elena deja plictisită de situația repetitivă din clasa noastră. Încerci să îi atingi mâinile de fiecare dată când îi dai ceva, îi eviți privirea, e evident că îl placi, te bufnește râsul când apare. Te uiți la el mereu, în timpul orelor, în timpul pauzei, pe holuri. Devii obsedată de un chip frumos și atât și nu îți stă în fire, firea ta de copilă. A vorbit repede și pe nerăsuflate.
- Și dacă sunt o copilă vrei să zici că nu m-ar accepta? am întrebat vizibil deranjată de observația ei, de parcă ar știi ea ce priviri ne aruncăm noi.
- Vreau să zic că sufletul tău de copil nu e pregătit să iubească o persoană ca el. El iubește în glumă. E ca și cum ai evita tot ce îți face bine și te-ai arunca către ce îți face rău. A încercat ea să îmi explice, dar de această dată fiind mai calmă.
- Dar nu îmi place, nu vreau să am nicio treabă cu el, nu vreau. Suntem colegi și atât. Tot ce fac, fac din politețe. Am zis iritată de ceea ce ea consideră o rutină.
- Termină, amândouă știm adevărul și cu asta am pus punct. A zis dând cu un creion în bancă și făcând să se formeze un zgomot insuportabil în toată clasa.

Oribil, ăsta e cuvântul care descrie restul zilei respective. Nu îmi place să mă contrazic cu ea, mi se pare deplasat, țin la prietenia cu ea și nu vreau să o dezamăgesc, dar faptul că plac pe cineva nu înseamnă că trebuie să o deranjeze. Chiar dacă mi-ar plăcea de el, nu mi se pare că e ceva ce ar fi potrivit ca subiect de discuție în contradictoriu.

Poate îl plac, poate nu, îmi e greu să mă pronunț îmi e greu să îl privesc fără să zâmbesc, adevărat. Nu vreau să accept. Îl plac, dar nu prea. Mie îmi place de Mihai și chiar o să fac ceva în privința asta, după liceu am vorbit cu el să ne vedem și să ne uităm la un serial sau la un film. Momentele cu el mi-au mai înseninat ziua.