A căzut o stea

Capitolul 4

"Thalia- Equivocada"

Picioarele mi se înmoaie când mă ridic pe vârfuri să te îmbrățișez, privirea mi se încețoșează când mă privești. Mi se usucă buzele și trebuie să le umezesc non stop atunci când am impresia că urmează să mă săruți.

  Mâinile îmi tremură în momentul în care mâna ta dreaptă nu îmi mai cuprinde mâna stângă, aveai niște mâini atât de calde încât trebuia să știi că doar cei care nu sunt sinceri au mâinile calde. Mâinile tale calde mă cuprindeau de fiecare dată când ne vedeam într-o îmbrățișare ca de urs. Dacă știam că îmbrățișarea aia din fața stației de autobuz ar fi fost ultima, crede-mă, nu ți-aș fi dat drumul niciodată.

— Iar visezi cu ochii deschiși la ochelaristul ăla? întreabă Amalia, total dezinteresată de privirea mea de copil fericit.
— Ai vreo problemă cu ochelaristul ăla? am întrebat arțăgoasă.
— Nu, dar credeam că poți mai mult de atât, a zis privind șireată către fereastra din camera mea.
— Vreau să te rog ceva, am zis nervoasă trântind cămașa albă pe care urma să o îmbrac pe pat.
— Nu începe, nu iar, te rog, a zis privindu-și unghiile de la mâna stângă plictisită.
— El nu, te rog să nu te bagi peste mine când vine vorba de Mihai. Aș face orice ca să îl țin lângă mine. Cât despre tine, ar fi a treia oară când faci asta, am zis luând cămașa pe mine și închizând nasture cu nasture.
— Eu cred că tu ai ceva la cap, nu e vina mea că nu te-au plăcut. Ești tu proastă că te-ai îndrăgostit de toți băieții care nu știu să aprecieze, a zis luând geaca pe ea.
— Crezi că rezolvi ceva dacă îmi tot repeți că nu mă place nimeni? Mihai mă place, te rog să nu te bagi.

  Am încheiat discuția cu această afirmație, lăsând-o să iasă din apartament și închizând ușa după ea. Pe perioada liceului eu stăteam singură, în chirie, într-un apartament destul de micuț pentru că eu în mod normal sunt dintr-o comună și am vrut să studiez în mediul urban.

  Fără să îmi dau seama s-a făcut șapte jumătate și a trebuit să plec către liceu. I-am dat mesaj lui Mihai să văd dacă e bine, să văd dacă ieșim sau dacă vrea să vorbească cu mine la telefon pe seară.

  Afară ploua, minunat, nu mi-am ales cea mai bună zi să mă îmbrac în pantaloni cu talie înaltă, care îmi lăsau gleznele dezgolite și cu o simplă maletă neagră. Am grăbit pasul ca să ajung la liceu cât mai repede, dar bineînțeles că pe drum s-au găsit câțiva inconștienți care să apese accelerația și să mă stropească cu apă din băltoci, pentru că de ce nu?

— Ursuleții s-au trezit, bună dimineeeațaaa! am exclamat intrând în clasă.
Toată lumea m-a privit cu ură, dar privirea prietenoasă a Elenei m-a întâmpinat cu multă toleranță.

— Neața și ție. Ce-i cu energia asta? Iar ai ieșit cu brunetul ăla? începe avalanșa de întrebări din partea Elenei.
— Ce crezi? Mai eram eu așa fericită dacă nu ieșeam? am întrebat lăsându-mi geaca pe spătarul scaunului.
— Andreeeaaaa!!! O voce pierdută din spatele clasei îmi strigă numele de parcă ar fi vocea unei persoane neputincioase.
— Ce mai vrea și ăsta? întreabă Elena vizibil deranjată de glasul care umplea toată clasa.

  Să intre în scenă Domnul Problemă, tu mai lipseai acum, parcă erai plecat în vacanță prelungită prin țările calde.

*****Crăciun fericit, dragilor!*****

  Vă mulțumesc că îmi citiți cartea și mă bucură că sunteți din ce în ce mai mulți ❤