Un vis ideal

Capitolul 7 "Timpul trece, dar totul se schimba, asa si ea"

Capitolul 7

“Timpul trece, dar totul se schimba, asa si ea”

Este din ce in ce mai frig. Luna decembrie nu este prea prietenoasa la fel cum Craciunul nu este departe. Chiar nu stiu ce a fost in mintea mea sa merg de unul singur doar sa vad apusul de soare. Nu avea nimic spectaculos, si-a pierdut stralucirea sau nu a mai suportat aceasca caldura persistenta ce de Pamantului. Scutur din cap de cateva ori ca sa ma trezesc din vis.

Telefonul suna, insa nu se gasea o voce sa-mi raspunda. Dupa cateva apeluri efectuate am renuntat. Dezamagit da, dar aveam sa trec peste orice lucru arunt. Bag inapoi telefonul in buzunar si ma indrept spre masina dardaind din toate incheieturile. Inainte sa deschid usa mai privesc o data soarele care incepe sa dispara. Oftez lung apoi urc si pornesc spre aceasi destinatie pe care o aveam in fiecare noapte.

Uneori ma gandesc daca ochii lui traiesc la intentistate si cu aceasi ardoare visul maret pentru care sa fi raspectat. Creatia prinde contur cand mainile le creaza ca o arta de valoare. Ce as avea de pierdut? Cred ca nimic. Atatea zile libere si totusi parca o inchisoare fara evadare. Parca numar si orele care trec doar ca sa stiu ce face. Mi-a intrat in inima ca un virus. Imi invadeaza fiecare celula in parte si parca simt ca ma sufoc. Gatul incepe sa mi-l simt cald. Lichidul rosu isi face loc pe esofag pana in stomac, iar in cavitatea bucala inca-I simt gustul. Peisajul din oglinda de sticla imi arata un haos inghetat. Totul este congelat intr-o priveliste dezolanta a pustiului. La fel de golit ma simt si eu. Acest cosmar nu se mai termina chiar daca inceputul inca nu a venit complet. Asteptarea ucide mai mult decat dezastrul. Cat de rau poate fi? Fii puternic, asta aud in fiecare replica a oricarui actor, dar ce poate insemna?

Paharul de sticla umplut cu un vin rosu imi zace in mana asteptand degustarea. Am luat putin in gura, iar cand sa il gust cu atentie se aude soneria de la apartament. Curios sa aflu cine este las paharul pe masa si am duc sa deschid. In fata ochilor imi apare acei ochii verzi si patrunzatori si cu un zambet atat de dulce ce ar face orice inima sa se opreasca.

-La multi anii! Se aude vocea lui puternica trezindu-ma din vis.

Ochii-mi sclipeau de fericire astfel nu apuc sa spun un cuvant deoarece bratele sale puternice m-au cuprins in brate. O atingere atat de rece a obrazului meu de buzele sale m-au facut sa tremor, dar mi-a placut.

-Tot trebuie sa te explicit, ii soptesc la ureche zambind.

Aproba usor din cap si imi i-a fata in ambele sale maini simtindu-le raceala, astfel tresarind. In urmatoarea secunda buzele sale rosii le-au atins pe ale mele care erau calde si presandu-le simtindu-le savoarea dulce.

-Mi-a fost dor de tine, imi spune odata ce bzuele sale s-au dezlipid de ale mele. 

Inchid ochii si zambesc scurt apoi deschizandu-I la loc dau de fata lui privindu-ma intr-un fel atat de placut si aproape ca nu poate fi descris in cuvinte. Ochii fiindu-I atat de balnzi cu o licarire in ei si cu un zambet subtil. Mi-a distrus orice bariera, orice cuvant, orice repros, eram de-a dreptul fermecat de aceasta fiinta.

-Te iert, acestea sunt singurele cuvinte scoase pentru ca oricare gest al sau imi taia respiratia.

Nu conteaza cum incerca sa-si dea haina jos, orice lucru nechibzuit in ochii mei se transofrma ceva adorabil. Il poftesc apoi in casa, iar el se face comod pe canapea.

-Vin-o langa mine, imi spune cand ma vede ca ma asezam pe fotoliu.

-Mi-e frica sa nu ma ard, zambesc pervers.

-Nu te arzi, tu esti focul, vin-o si incalzeste frigul, imi raspunde in acelasi mod obraznic ca al meu.

-Atunci mi-e frica sa nu inghet, am ridic si pornesc cu pasi marunti prin apatele sau atingand usormarginile cana pelei pana ajung al umarul lui.