Oare viața e un coșmar iar visele somnului sunt realiatea ce ne-o dorim? În momentul ăsta mi-aș fi dorit să visez. Să fiu conectată în lumea cealaltă fără să mai știu ce fac in asta. Oare de ce toate trebe să se întâmple într-un timp scurt tăiat de-o foarfecă de fier și fără sentimente? Aș vrea să nu mai simt nodul din gat, de parcă aș fi un nor ce rebuie să-ndure lacrimi ca apoi să le verse într-un final.
Peisajul de pe geamul mașinii se schimba ca un film dat pe rapid, fără să pot observa forma lucrurilor. M-am lăsat într-o parte ca apoi să văd acul de viteză tremurând peste numărul nouăzeci. Am simțit oftatul Mayei pe picior. Părul ei blond mă orbea la propriu. Era frumos și mult mai strălucitor nu ca și al meu, în care vezi doar întuneric pur. Apoi mi-am îndreptat privirea spre oglinda în care puteam vede reflexia chipului mamei plin de lacrimi. Ochii se transformau într-un roz iar rimelul stătea întins împrejurul ochilor. Pomeții îi ardeau acei câțiva pistrui fiind acoperiții de roșeață. Știam că o doare. Pe mine mă durea la fel. Am fost doar niște flori, care se ofilesc încet, și pânâ la urmă mor.
Viziunea mi se ștergea pe parbrizul masini. încercam să mă axez pe un anumit punc sa imi afunde gandirea in povestea lui insa totul se schimba la secunda. Lacrimile mi se sprijinesc de firul de ata numit putere si incearca sa nu se lese puterea lor scazand si prelinganduse in a mea voce ce ma strangula cu pamblica durerii.
Un simt rece ce trecuse prin materialul pantalonilor negrii imi inghetase viata dinauntrul meu acum lacrimile fiind turturi fara sentimente.
Îmi intorc privirea spre piciorul meu unde Katelin parea sa doarma insa pot simtii ca si ea are aceiasi lume ca a mea doar ca lacrimile ei nu au mai avut puterea sa se tina de putere.
Încep sa îi mângâi usor parul imbibat in matase de culoarea sunetului din spatele stelelor stiind ca asta o linisteste, iar acum lacrimile mi se dezgheata otrava lor stropindumi sufletul ce plange si el. Durerea ei parca e o arma atintita spre mine. dar care nu ma ucide ci pur si simplu ma chinuie. inocenta ei acum e otravita iar asta nu ma incanta. doar sufletele inbibate ca ale mele merita sa suporte otrava dureri. mana ei mio atinge pe a mea strangandu-mio in pata ei de caldura pura. masina face ca atmosfera sa se miste in directii pripite. Pot simti viteza trecandumi prin mine si parca linistinduma, spaland fiercare picatura de durere. însa petele de calcar tot raman sufletul ajungand sa fie un rosu fara luci, sters de lacrimi murdare. imi puteam vedea privirea in oglinda retrovizoare rimelul stergandumise pe zona ochilor carora nu le voi putea intelege culoarea prea deschisa pentru ale mele gusturi. daca imi chinui pupila pot observa o nuanta de gri care nu exprima nimic decat inghet. lini de rimel indraznesc sa se prelinga pe obraji in jos dovada ca unele lacrimi au picat fara sa ma anunte si ca probabil ar fi trebuit sa reduc din magia neagra a genelor. am incercat sa sterg umbra neagra cu decetul o dara neagra parca de nisip murdar ramandu-mi pe piele.
l-am sters cu celalat deget o alta urma ramanandumi pe piele. imi reintorc privirea spre oglinda alti doi ochii aparandumi in peisaj. sunt doi ochii diferiti. de un ocean oglindit parca si el in furtuna. cu aceiasi umbra neagra in jurul lor. parca mereu ii putea intelege gandurile mamei doar privind in peisajul din ochii ei. ma priveste cu durere si iubire. dorinta de a o lua in brate ma copleseste insa ceva ma opreste. as vrea sa spun ceva insa nu stiu ce anume iar gandurile imi sunt incuiate in acest moment. asa ca ii daruiesc un clipit si privirea mea de te iubesc iar ea clipeste la randul ei raspunzandu-mi la fel.
ma las pe spate frecandu-mi ochii obositi insa stapanindumi oftatul pentru ca nu vreau sa o imgreunez pe mama cu stresul meu. imi asez ambele maini pe parul Katelinei si inchid ochii care ma ustura destul de rau apoi incerc sa adorm pe oceanul meu otravit.
