Mai ți minte acel moment? Când ne-am întâlni? N-aș putea să-l uit vreodată. Continui să îți privesc chipul și îmi aduc aminte de primul nostru contact.
Aveam o zi destul de rea. Mai ales pentru că Orcus începuse din nou să fie furios pe mine cu pretextul că nu îl ascult niciodată și mereu fac lucrurile după mine. Mă întreb dacă vreodată ar fi putu doar să nu aducă asta în discuție. Stăteam la birou așteptând ca el să apară. Mereu întârzia când aveam ședințe, era un fel de semn că noi va trebuii să așteptăm mereu după el și să îl ascultăm. Ego-ul lui era destul de ridicat chiar și pentru un Conte. N-ar accepta niciodată să îl înfrunți sau să nu îi oferi respect, chiar dacă eu nu o făceam nu m-ar fi putu ''concedia'', altfel ar fi rămas fără un Vultur negru. Asta îmi oferea mai mule drepturi.
Am auzit clanța ușii scârțâind ca apoi toți să ne ridicăm în picioare. Îi puteam puteam simți parfumul răspândindui-se chiar și din capătul mesei. Era puternic și îmi înțepa nările atât de tare, încât n-am putut să îmi abțin tușitul, ca apoi să văd toate privirile axându-se pe mine înafară de a lui Orcus, care nu a făcut decât să treacă pe lândgă mine cu intenția să îmi dusrugă mirosul și mai tare cu apa lui așa numită scumpă chiar dacă se simțea ca o mâncare veche și uitată. MI-am întors privirea spre el că să îi pot vedea rânjetul acela de mulțumire. I-am privit pe ceilalți care acum erau atenți la Orcus.
-Așezați-vă! A spus scoțându-și un trabuc afară și așezându-l între buzele lui mereu pale.
Uram fumatul. Nu înțelegem de ce toți lasă minciuna acea să îi facă să se simtă mai bine, sau mai calmi, sau mai elegenți când nici măcar nu era așa. Îi plăcea așa de tare să lucrurile care știa bine că nu le agreez. Oricum nu preferam să îi șterg și lui din mândrie enervândul. Doar așteptam momentele.
-Am venit aici ca să vă anunț că va trebuii să plec. Voi plecă la unchii mei. Așa că voi lipsi timp de un an.
Când am auzi noua veste mi-am simțit zâmbetul pe buze. Însfârșit putea avea zile în care să nu fiu forțat să îi văd chipul. Am reușit să îi simt privirea-i albastră arzându-mi ochii și probabil firele lui cărunte înmulțindui-se, însă asta nu făcea decâ să mă încânte și mai mult. Apoi l-am auzit spunând:
-Așa că te voi lăsa portalul pe mâna ta Andrew. Sunt sigur că vei face o treabă bună.
Însă faptul că o spusese cu sarcasm îmi crescuseră nervi și mai mult.
-De ce eu? N-am de gând să fac asta. Găsește-ți pe altcineva. I-am spus ridicându-mă de pe scaun.
-În regulă atunci înseamnă că va trebuii să îmi găsesc și un nou vultur. M-am oprit la ușă pufnind. Mereu spune asta ca să mă sperie.Mereu devine stresat când e vorba de asta.
-Spor la căuat atunci. N-ar fi găsit unul nici de ar fi vrut. Apoi am ieșit afară îndreptându-mă spre dormitor. Aveam nevoi de ceva tare. Mereu zilele mi se stricau. Mă îmtrebam când voi avea și eu una fără prosiile lor și tentațile de a mă enerva.
Mă îndreptam spre camera mea care era la parterul palatului de care trebuia să am grijă în fiecare zi, plus că Orcus are de gând să îmi deie și portalul în grijă. Oricum nu am de gând să îl accept. N-am de gând să le văd chipurile îngerilor. Sau să le aud din nou balivernele și poveștile cu care țin tot timpul, și cu care încearcă mereu să ne scoată ochii nouă demonilor. Mai ales acel David care trimite visători la portalul nostru. Îmi e doar frică. Mulți dintre șoimii noștri ce apărau portalul au fost păcăliți de acei îngeri. Intrând în somnul acela infinit în care îngerul ce l-a prins îl terorizează la înfinit în coșmarul celui determinat. Asta se numește pedeapsa demonilor. E tactica lor de a ajung încet încet cât mai aproape de palat. Doar că nu vreau să îmi aduc aminte de acel moment. Nu vreau nici măcar să aud de portal și de îngeri. Locul meu e în palat. Mereu a fost, și mereu va fi.
