Lumina din ochii ei

2. Inimă fragilă.

Iubea să deseneze, arta îi se părea o cale de ieșire din lumea aceea rea și plină de venin.

  A luat creionul de pe masă și a început să-l plimbe pe coala albă din fața ei, desenând fară să ține cont de un anume lucru. Nu știa cum a trecut timpul, dar când clopoțelul de ieșire se făcuse auzit, și-a scuturat capul și a gemut de frustrare. Nici nu-și terminase desenul!

   Desenase ceva a fi o pereche de ochi. Voia să le pună culoare, să le umple irișii dar cum se sunase, nu mai putea.

  A abandonat lucrarea după ce a pus-o în dulap, și a pornit pe holurile liceului.
  Nu-i plăcea copii de acolo, erau răi, invidioși și reci. Era în ultimul an, avea acel examen ce îi dădea toate planurile peste cap și nici situația de acasă nu o ajuta foarte mult.

  Telefonul îi sunase, iar pentru o secundă se certă în gând că îl lasase pe mod normal. Putea să-i sune la oră!
  Luase mobilul în mâini, dar într-o secundă se simți trasă de către cineva și dată cu capul de ceva tare. Un sunet ca o mulțime de geamuri sparte se auzi în capul ei împreunat cu un strigăt, dar coștiința o lua la vale și se trezi pe o stâncă, între două râpe.

  Privea confuză și debusolată în jur, simțind o adiere stranie cum îi străpungea pielea și îi ajungea la inimă, cum o mie de cuțite îi tăiau craniul în două și cum mici picături de foc îi ardeau pielea.

  (...)

  — Ce s-a întâmplat? întreabă Maria îngrijorată, frământându-și mâinile în poală, privind spre medicul din fața ei.

  — A fost dată cu capul de perete și după de gresie. Se pare că un coleg a vrut să-i facă o farsă și s-a ajuns la asta, explică că un nod în gât, medicul de gardă al liceului, doamna Tatiana.

   Anastasia era copilul ei preferat din tot liceul acela plin de oameni cu nasul pe sus și foarte aroganți. O iubea pe micuța șatenă cu ochi de cristal, care de cele mai multe ori când îi vedea, erau în lacrimi. Numai Anastasia și ea știa câte răni pe corp a avut micuța, generate fie de loviturile colegilor ei, fie de căzăturile din greșeală sau de auto-tăieturile pe care ea și le făcea și cu care Tatiana nu a fost niciodată de acord.

   — O să-și revină doamnă Crowl. O să fie bine.

  Într-adevăr, ea era bine. Chiar dacă se visa fiind un înger pierdut, inima ei bătea, contrar gândurilor ei.