double challenge » btr

14. Un incendiu nu le opreşte pe gemenele Adams

♒Cleo

Am aşteptat un răspuns concret; şi când l-am primit, ei bine, aş fi vrut să îi tai capul ăla blond în două şi să îl folosesc pe post de sac de box atunci când mai aveam parte de vreo zi atât de minunată. Ce fel de idiot lasă cuptorul cu microunde deschis în timp ce încearcă să flirteze cu aşa-zisul ei prieten-nonprieten care se dă drept un prieten normal când are sentimente pentru prietena-nonprietena lui? Pe bune, acum. 

-Uite, dacă tu crezi că voi plăti absolut toate reparaţiile pentru casă din banii de urgenţă te înşeli, Caye. 

-Nu putem sta la bunica pentru o veşnicie. Găsesc eu o soluţie, sau ceva de genul ăsta, a rostit cu nesiguranţă în timp ce îmi oferea o privire cu subînţeles. 

-Ştiu că am putea plăti din acei bani, dar sunt pentru alte tipuri de urgenţe. 

-Vrei să zici că faptul că locuinţa noastră a luat foc nu este o urgenţă?!

Şi m-am uitat fix în ochii ei, iar ea a tăcut. Probabil ştia că aveam de gând să folosesc privirea Doar nu vorbeşi serios, nu? şi am fi încheiat această ceartă cu o palmă sau două. Nu ştiam ce să fac. Nu ştiam unde ar fi trebuit să ne mutăm; până şi ea a zis-o, nu putem rămâne aici pentru totdeauna. Şi o vacanţă ar costa prea mult. Tot ceea ce ştiu e că m-au lăsat să-mi iau nişte cărţi şi haine din casă, iar astăzi ar fi trebuit să merg să-mi recuperez toate lucrurile. Să ne recuperăm toate lucrurile. Şi ar fi trebuit să îl sunăm pe tata, să îi zicem cum merge treaba. Adică, cum nu merge treaba. 

-Uite, Cleo. O să îmi iau trei joburi, dacă e necesar. Promit că voi plăti taxele pentru casă şi asta nu-ţi va afecta visul de a deveni regizor de succes. Promit. 

Nu ştiam ce să cred despre asta. Chiar nu o credeam în stare să nu intre în bucluc, din nou. Şi eu să curăţ toată mizeria. Dar îi datoram asta, şi noi două ştiam cel mai bine pentru ce. 

-Okay. Nu o da în bară din nou.

Scena s-a încheiat cu o scurtă privire din partea ei, şi, ei bine, după asta a adormit. Stătuse trează întreaga noapte încercând să sune companii şi diverse hoteluri, însă nu a reuşit. Amândou ştiam că ultima dată când am trecut pe la bunica a fost un adevărat haos, o adevărată militărie, literar vorbind. Şi nici una nu avea de gând să treacă a doua oară prin acest iad. Nu vreau să mă întâlnesc cu cel de-al doilea Hitler, pe bune acum. Ultima oară ne-a îndopat cu salată şi fructe şi ne-a povestit despre perioada din armată şi despre felul în care îl ajuta pe bunicul să-şi spele bătăturile de pe picioare, ceea ce este, din punctul ei de vedere, un adevărat act de eroism şi adevărată dragoste. Mda, mă întreb de ce bunicul se închide în camera lui, pictând diverse tablouri hidoase despre scene din filmele de pe front. Bunica vine tot timpul cu aceeaşi scuză. Îi revine memoria, zice ea. Nu ştiu, s-a întâmplat de atâtea ori încât e ceva obişnuit, ne mai spunea. Însă eu nu credeam o iotă din ceea ce zice. Bunicului i s-a întâmplat ceva despre care nu are cu cine să vorbească, aşa că pictează diverse tablouri după care ni le face cadou de ziua noastră, sub pretextul că am mâncat ceva stricat şi am dat la raţe pe pânza de ziua voastră. Şi noi suntem ceva gen Mulţumim, bunicule, mulţumim pentru efortul de a-ţi împacheta voma în hârtie colorată. 

În următorul minut, Kendall a coborât şi şi-a întins mâna în semn de salut. Am făcut acelaşi lucru. 

-Bună dimin..

-Este? Chiar este? 

Acesta a renunţat în a mai protesta. După care s-a uitat la Caye, şi a oftat adânc, ca şi când ar fi păţit ceva. Însă eu ştiam. Eu ştiam totul, despre oricine din această casă. Şi puteam să jur că se gândea la momentul lor de profundă sensibilitate; ştiam că el se mai gândea şi cum ar fi arătat lângă ea, în pat, sărutându-se, dezbrăcându-se, ducând non-relaţia lor la un alt stadiu. Dar hai să fim serioşi, Caye nu s-ar duce atâââââât de departe cu un tip pe care abia îl ştie de două luni, nici dacă ar fi drogată. Şi totuşi, l-am lăsat pe el să aibă grijă de micuţa lui stea strălucitoare, cu părul murdar, hainele transpirate, purtând în cârcă o casă arsă.