Anul 2002
A trecut ceva timp, dar a venit și sfârșitul clasei a noua. Eu și Alex avem o relație, iar Ellenor e în spital, deoarece din cauza faptului că nu se învață minte să mă judece și a trebuit să îi dau o lecție. Am descoperit multe alte puteri, printre care și cititul gândurilor, la început era fustrant, dar acum e super. Mi-am schimbat cu totul comportamentul și îmbrăcămintea, chiar m-am și vopsit, mi-am recăpătat încrederea în mine. Mă simt excelent. Mama deja mă vede cu alți ochi și nici nu știe de ce, adică eu am intervenit în sentimentele sale pentru ai arăta cine sunt.
Aceata sunt eu:
Este o zi de miercuri, Alex a venit după mine pentru a merge la școală, este ultima săptămână, deci nu mă prea stresez. Ies din casă și îl văd pe dragul meu Alex care stătea rezemat de noua lui motocicletă.
Acesta este Alex:
Am ajuns la liceu în câteva minute, am mers în clasă și văd că mai mulți colegi erau strânși la o bancă discutând. Îmi las geanta și merg spre ei.
- Bună! Ce faceți?
- Hei. Vorbeam despre ce să îi luăm dirigăi pentru sfârșit de an. îmi spune Mara.
-Aha, și la ce v-ați gândit?
-Păi încă nu știm...
- Ce ziceți de un ceas cu o poza cu noi în mijloc?
- Ar fi fain. Mulțumim Ingrid!M-am întors la Alex, iar acesta mă i-a în brațe.
A trecut această săptămână, am terminat și acest an incredibil. La medie sunt a patra le clasă astfel că sunt mândră de mine.
***
Bună! Am terminat acest volum. Următorul va fi publicat după ce se vor strânge câteva voturi. La media este motocicleta lui Alex. Sper că va plăcut acest volum. Mulțumesc pentru că mi-ați citit cartea.
CITEȘTI
Jurnalul de dincolo (Volumul 1)
ActionPot spune că această carte este un jurnal... Mai exact jurnalul meu. Nu tot ce se întâmplă în carte este și adevărat. O să fie publicată pe wattpad în patru părți, fiecare parte având între 8 și 15 capitole. Este vorba despre o fată, Ingrid, care a...