Dansul umbrelor

Am jurat sa te protejez

Dansul umbrelor. Capitolul 5: Sfaturi prietenesti.

*

Adrian a pornit masina, flecarind despre noua trupa pe care a descoperit-o. Desi vorbea neincetat era atent la drum. Acum ca eram si eu pe locul din dreapta, incordarea lui era vizibila mai mult ca oricand, lucru care imi da putin de gandit. Sincera sa fiu nici macar nu ascultam ceea ce spunea, pentru ca atentia mea era atrasa de Erik, care statea pe bancheta din spate si imi facea cu mana. Oftez zgomotos si ma uit pe fereastra. In acel moment Adrian se incrunta si ma priveste ingrijorat:

-Esti bine? Nu prea pari in apele tale. Ai mai avut visele alea sau te ingrijoreaza altceva?

-Sunt bine. N-am patit nimic. Banuiesc ca sunt doar putin aeriana, ii raspund.

Obisnuiesc sa fiu destul de sincera de obicei, insa intuitia imi spunea sa ascund adevarul de data aceasta. Intr-adevar, de vreo doua nopti dormeam listita, insa mi-am dat seama ca ma ingrijora totusi ceva. Inainte, Adrian obisnuia sa ma sune seara, sa stam la povesti, sa revizuim ziua, sa ne spunem noapte buna, dar de vreo trei zile, nici macar un mesaj nu am mai primit, sa nu mai vorbesc de faptul ca nu apuca sa stea cu mine nici treizeci de minute ca trebuie sa si plece. Cred ca am fost atat de prinsa in povestea asta, incat nici eu nu i-am acordat mai multa atentie, lasand totul pe umerii lui. Mi-am promis ca in seara asta am sa ma distrez si am sa ignor privirea lui Erik, autointitulat gardianul meu, cand eu nici macar nu stiu de ce am nevoie de babysitter.

**

-Pe care il vrei? ma intreaba Adrian entuziasmat.

-Hmmm, spun uitandu-ma printre premii. Ratuste, iepurasi, dragoni, totemuri, nu-mi place nimic, inafara de un singur lucru: un semn al pacii din sticla albasta, cam cat palma mea de mare, legat im partea de sus cu o panglica.

- Vreau semnul din sticla, ii spun zambind cu gura pana la urechi.

- De acord, dar hai sa luam si ursul panda din plus, spune largindu-si la randul sau zambetul.                                                                                                                                                                                                                                                                        

O ora mai tarziu ne plimbam pe cararea din jurul lacului, cateva zeci de metri mai jos de carnaval, tinandu-ne de mana. Ridic cealalta mana si ii trasez carul mare pe harta cerului.                                                                                                                  

 - Care e steaua ta preferata? ma intreaba dupa un moment de liniste. Si sa nu cumva sa-mi spui Luceafarul.

- Nu am o stea preferata, ii spun chicotind. Seara tarziu imi place sa caut pe cer Constelatia Andromeda. Tata obisnuia sa mi-o arate tot timpul cand eram mica. Cred ca era singura galaxie pe care se pricepea sa mi-o arate, insa pentru mine nu conta, stii cum e, in ochii mei parea un geniu.

- Iti este dor de el?

-Cateodata, noaptea de obicei. Uneori inca il mai astept sa se intoarca  de la munca si cred ca daca ar vrea sa se intoarca ar fi bine-venit.

Adrian ma intoarse cu fata la el si ma stranse in brate sarutandu-ma usor. M-am simtit deodata cu mult ma bine, dar nu datorita sarutului sau a dorintei din ochii lui, ci pentru ca el a fost atat timp o constanta in viata mea, incat astfel de momente sunt eliberari emotionale pentru mine. Cu toate acestea nu am fost in stare sa ma descarc pana la capat, dintr-un anume motiv, cuvintele mi s-au oprit pe buze chiar inaine sa le rostesc, impiedicandu-ma sa-i vorbesc despre recentele mele probleme. Incerc sa ma conving singura de increderea pe care o am in el, dar deodata nu mai par atat de sigura. Era ceva extrem de ciudat la felul in care isi tinea mana pe spatele meu, intr-un gest mai degraba posesiv si agresiv decat tandru. Buzele lui continuau sa ma sarute, de data aceasta mai apasat, mai ferm, avand o anumita foame imposibil de explicat in cuvinte. Incepea sa-mi fie  din ce in ce mai clar ca acesta nu mai era baiatul pe care il stiam eu, cel putin nu intru totul pentru ca semnele incep sa fie deja evidente.

Nu ma intelege gresit, n-am cerut niciodata ca Adrian sa fie iubitul perfect, cel intelegator, tandru, care te scoate zilnic la o cina la lumina lumanarii, sau la o plimbare pe plaja. N-am visat niciodata la acest gen de lucruri ( ba din contra, mi se par penibile si , uneori,chiar dezgustatoare), asa ca sunt destul de realista, acceptandu-i deopotriva calitatile si defectele . Bineinteles ca am avut momentele noastre intime, dar niciodata nu am mai simtit la el o asemenea insistenta, iar ceea ce urasc cel mai mult la un baiat sunt posesivitatea si gelozia, motiv pentru care ma simt atat de deranjata.

Ma desprind din sarut si imi pun capul pe pieptul lui ( lucru usor de facut tinand cont ca are in jur de 1, 76) , lasandu-l sa-mi cuprinda umerii cu bratele.          

***                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                     - Vrei sa te odhnesti putin? Voi fi la mansarda daca ai nevoie de mine, imi spune Erik privindu-ma drept in ochi.

Ajunsesem acasa doar de jumatate de ore si deabia apucasem sa ma schimb si sa atarn semnul deasupra patului ca el s-a furisat in camera mea. La un  moment dat se plictisise sa-mi urmareasca plictisitoarea viata sentimentala si s-a multumit sa se intoarca acasa. Intre timp se schimbase intr-o pereche lejera de pantaloni de trening si un tricou larg, albastru inchis. Eram hotarata sa dau tot ce pot la antrenamentele cu el, realizand cat de importante sunt deciziile mele pentru alti oameni, asa ca l-am privit hotarata spunandu-i:

- Spune-mi doar ce trebuie sa fac si hai sa terminam odata si cu lectiile astea.

-Nu cred ca va fi asa de usor. Pana si fratelui meu, cel mai puternic medium de patru generatii incoace, i-a luat o luna sa reuseasca o proiectie astrala, daramite sa o mentina stabila si sa treaca de voal.

- Si  ce se intampla daca nu reusesc sa o mentin stabila? il intreb ingandurata.

-Nu-ti face  probleme cu asta, vei reusi. Si pana atunci va trebui sa-mi suporti zilnic prezenta.   Expresia fetei i se schimba cand imi vazu dezaprobarea, facandu-l sa continuie serios: Amelia, in lume sunt lucruri mult mai rele decat examenul la matematica, iar unele persoane ar putea decide ca incercarile noastre sunt un ghimpe in coaste mult prea mare, si s-ar putea sa te treaca Dincolo pe calea mai usoara. Asa ca nu, atata timp cat nu descoperi toate dedesubturile existentei ca medium nici sa nu te gandesti sa scapi de mine. Am jurat sa te protejez si exact asta voi face.