Dansul umbrelor

Dezamagire

Dansul umbrelor. Capitolul 2: Dezamagire

Nota personala : Asigura-te de doua ori inainte sa faci vreun pas inainte!

*

- Amelia, da-mi carnetelul te rog, spune Bi cu fata inca in ecranul computerului.

- Esti nebuna. Inchide-l.

- Fi atenta aici: Politia nu are niciun indiciu cu privire la indentitatea criminalului, dar sursele noastre afirma ca este vorba de o crima...

- Pasionala. A fost ucisa de iubitul ei, ii continui eu propozitia.

Bi ma privi cu ochii mari.

- Si cica eu sunt nebuna. Poate ca e doar o coincidenta. Da-mi carnetelul sau mai spune-mi ce-ti amintesti, imi spune.

- Tot cred ca esti nebuna, ii spun, sceptica, dar ma conformez.

  Doua ore mai tarziu ne aflam tot in fata computerului, bifand nume dupa nume pe lista mea. Oh God, ma simt ca la pompe funebre.

-Bi hai sa incetam te rog, mi-e somn.                                                                                                                  - Culca-te. Eu mai stau.

Mi-am dat ochii peste cap si m-am intins, intorcandu-ma cu spatele la ea deoarece lumina computerului nu face altceva decat sa ma exaspereze. Suntem prietene bune (motiv pentru care se poate spune ca locuieste mai mult la mine decat la ea acasa), dar uneori incapatanarea ei e mult prea mult pentru mine. Sunt o fire mult prea linistita dupa parerea ei, asa ca orice mic succes e motiv de iesit in club (a se nota ca ma taraste acolo din motive nobile: educatie pentru viitor). Nu spun ca nu-mi place, dar raman la parerea mea: o seara linistita cu prietenii si un film bun valoreaza de doua ori mai mult decat o maghernita intunecata plina de fum de tigara si de tipi prea insistenti.

Tata obisnuia sa spuna ca suntem ca apa si uleiul pentru ca eu sunt mica, blonda si cu tenul putin masliniu (si citez "cu dotari trasnet"; autor: ultimul iubit idiot al lui Beth), iar ea ea are 1,72, par brunet , corp de fotomodel si ten palid.

   Cateva ore mai tarziu m-am trezit speriata si plina de sudoare, cu chipul Biancai periculos de aproape de fata mea, in incercarea ei inutila de a ma trezi.

- Inca un vis? ma intreaba, insa chiar inainte sa-i raspund, privirea imi este atrasa de o miscare brusca.

Cu cateva secunde inainte in spatele Biei statea o fata, imbracata lejer, intr-o rochita simpla. As fi putut spune ca am avut o halucinatie insa imaginea  si surasul ei bland mi-au ramas intiparite in minte.

**

- Maine te duc la un doctor, imi spune Bi ingrijorata.

-Nu, v-am spus deja, somniferele astea or sa ma ajute.

-Bianca,nu-ti mai face atatea griji, zice Adrian cu ochii atintiti in ecranul telefonului.

Deodata furia a inceput sa ma inunde, surprinzandu-ma chiar si pe mine cu intensitatea ei. Si eu care ma mandream cu calmul meu.

-Doar atat ai de spus?! Chiar nu poti lasa din mana o clipa telefonul ala? Nu de alta dar iubita ta trece printr-o criza majora in secunda asta, ii spun tafnoasa.

- De fapt, iubita mea face pe isterica in momentul asta, transformand situatia din tantar in armasar, imi spune la fel de calm ca inainte, cu fata atintita tot in ecranul telefonului.

Cred ca nici daca-mi dadea o palma nu m-ar fi jignit atat de tare cum au facut-o cuvintele lui.

- Te-ai facut un mare magar! ii spun in fata, dupa care imi iau geanta si plec din garsoniera lui cu pasi apasati.

Acum doua luni parintii lui au hotarat ca este timpul ca el sa devina mai independent, asa ca i-au cumparat o garsoniera, la etajul trei, la trei strazi mai jos de centrul orasului. Toti cred ca asta este o dovada de afectiune si incredere din partea lor, insa noi stim ca de fapt este un test pentru a demonstra ca s-a maturizat. Daca e dupa mine, as spune ca mai este un motiv in spatele acestui gest, si anume faptul ca e timpul sa devina responsabil pe propriile lucruri si fapte, din moment ce a implinit optisprezece ani si nu se mai poate ascunde in umbra lor dupa fiecare boacana ( si credeti-ma cand va spun ca au fost destule) .Chiar daca l-au lasat sa se mute singur, asta nu inseamna ca nu-l verifica. Domnul stie cat de bine aude batrana de la patru pentru ca la fiecare mic zgomot e in stare sa sparga usa, insa lui nu prea pare sa-i pese pentru ca nu e niciodata nevoit sa dea vreo petrecere la el acasa.

Cobor scarile in fuga, fara a baga de seama privirile insistente ale vecinei lu Adrian, o blonda inalta si frumoasa, dar care emana mandrie si inaccesabilitate prin toti porii. Banuiesc doar ca am avut o presimtire proasta pentru ca in momentul in care am intors capul nervoasa pentru a o intreba daca are vreo problema s-a intors si si-a continuat drumul cu un suras rautacios. Pe moment asta a parut sa ma supere si mai tare, facand partea inca rationala a creierului meu (mentionez ca de blonda) sa se retraga intr-un colt intunecat.

Ies cu pasi repezi din bloc, iar vantul agresiv ma face sa ma infior. Rochia inflorata si vaporoasa pe care o port a inceput sa-mi dea mari batai de cap in acelasi moment , lipindu-mi-se de picioare , ingreunandu-mi pasii si facandu-ma sa tremur de frig. Chestia ciudata la toata aceasta intamplare este ca acum cincisprezece minute nu era vant deloc, iar caldura era doboratoare. Imi continui drumul incercand sa-mi aranjez cat de cat rochia, insa vantul se inteteste si mai tare facandu-ma sa ma retrag cativa pasi de pe trecerea de pietoni inapoi pe trotuar. In acelasi moment o dubita trece cu viteza exact prin locul unde eram acum cateva secunde. Mi se taie respiratia la gandul ca as fi putut sa mor si ma uit din nou spre trecerea de pietoni. De partea cealalalta se afla fata de noaptea trecuta, de data asta imbracata insa in jeansi si un tricou. Imi face cu mana , ochii ei exprimand deopotriva ingrijorare si epuizare. Inainte sa apuc sa trec strada ( de data asta asigurandu-ma inainte) dispare fara niciun semn, iar oamenii din jur nu par sa observe nimic.

Mult noroc Amelia, imi spun, acum chiar ca ai innebunit.

Ma uit inspre geamul de la garsoniera lui Adrian, si o zaresc pe Bi privindu-ma ingrijorata.

***

-Amelia, esti acasa? se aude vocea mamei din hol.

-Sunt la mansarda! ii strig luand un servetel din cutie pentru a ma sterge de carbunele de pe degete.

Ori de cate ori ma simt frustrata desenez, pictez, citesc sau scriu. Cred ca orice implica o oarecare creativitate ma  linisteste. Desenul meu alb-negru reprezenta o fata,vazuta din spate, o veche curtezana, cu rochie infoiata cu corset si cu palul cazand in valuri pe spate.

O voce ma face sa tresar , alarmandu-ma si facandu-ma sa alerg speriata pe scari.

-Du-te in bucatarie, mama ta are nevoie de tine.