Enigma amorului interzis

Noaptea furtunoasă

Și începusem anul al III-lea de școală, în octombire. Îmi adusesem aminte, că ultima dată când am fost la lucru, după noaptea aceea, nebunul de Vlad m-a pipăit, fix în ușă, când am plecat pe lângă el, m-a atins de buci. Mă temeam să nu fi observat careva dintre femei, sau eventual camerele să nu le fi filmate. În fine.Și trecuse mintenaș o săptămână de acea noapte. Încercam să mă gândesc la acea noapte cât mai puțin. Și de ultima zi de lucru de când nu l-am mai văzut, atunci mintenaș trecuse vreo 4 săptămâni, numai odată accidental când mergea după Florin la grădiniță. Și atunci nu avusesem ocazia să-l prind să stăm la povești un pic. În fine. E mai bine poate așa. Și iar trecuse o vreme bună de atunci. M-am instalat mai mult pe învățat și pe la școală, și prieteni cu care vorbesc în fiecare zi, chiar pot să zic, că mi-am luat gândul de la el. Ba chiar era să mă îndrăgostesc de el!!!! Doamne feri, numai aia îmi mai lipsea. Și dacă nu aș fi primit acel mesaj, într-o după masă de la nevatsa lui, poate nu aș fi aici și acum. În ziua aia era o vreme destul de bună de octombrie, și abia așteptam să mă văd cu colegii mei de la școală. Ne-am întâlnit în fața liceului, mai repede un pic și am început să stăm la povești. Eram eu, Niculina, Patricia, Ionut, un coleg, și am stat pe banca liceului.

-No ce mai faceți fete și băieți? Cum v-a trecut vara?

-La lucru. –am început eu amuzată și distrată. Nu știu de ce, dar chiar îmi era deja dor de atmosfera asta de școală, și să mă revăd cu colegi, deoarece mintenaș de 2 luni bune nu ne-am văzut.

-Ăla da.

-La fân. –zicea alta. Și așa am început să vorbim despre multe prostii, pe când odată nu știu despre ce trecea tema, dar Ionut mi-a dat un complimet de care mi-a plăcut surprins:

-Tu pentru cine te-ai făcut așa de frumoasă?-m-a întrebat acesta și uitasem faptul că eram un pic rujată și machiată pe față, nu exagerat, numai un pic de dragul schimului, deoarece eu nu eram entuziasmată de machiaj niciodată. Am zâmbit un pic timidă poate și veselă, deoarece mi-a plăcut complimentul, și numai acuma nu de mult a început să-mi placă să fiu în centrul atenției, să mai ales să interacționez cu băieți, bărbați. În acea zi mi-a venit în minte de câteva ori complimentul acela, ba chiar și complimentele sau flirtrul sau ce au fost legat de Vlad. Și așa am început să pun capăt sentimentelor sau obsesiei ce am avut față de Antonio. Și așa încet-încet am uitat și de noaptea aceea grozavă cu Vlad. Sunt și alți băieți și bărbați pe lume, nu se oprește numai la el. Și, într-o vineri, pe când ieșeam pe la școală cu Niculina și Patricia, pot să zic, cele mai bune prietene ale mele de la școală, deodată mi-a venit pe telefon un mesaj pe mess. Era de la Mariana, nevasta lui Vlad. Încă m-am mirat. Și nu vorbisem cu ea până atunci pe Facebook.Sunt obișnuită, că de obicei nu prea primesc mesaje fix după ce ies de la școală, mai mult seara, sau numai daca este ceva urgent. Iar acel special mesaj, de la o persoană „specială" puteam să zic, întradevăr mi-a schimbat aproape toată viața.... Dar, toate la timpul lor. Mesajul suna ceva de genu" Serus, Violeta! Ce mai faci, ce mai e cu viața ta? –începuse mesajul, și după aia: - Știi cu ce scuză te deranjez.... Este vorba că, nu ai putea să vii la noi câteva zile, unul după altul, ca să faci ceva injecții, și perfuzii lui Vlad" Lui Vlad?-m-am gândit în mine.... "O primit o pneumonie destul de urâtă... A primit ceva tratament, pe care o asistentă poate numai să i le administreze. I-ai fugit în minte și tot te-a pomenit...Faci atâta pentru noi? Te roagă frumos și el...." După ce am citit mesajul, m-a cuprins ceva emoții.... Deci mai multe sentimente amestecate. Poftim? Numai asta îmi mai lipsea... Să-mi fac și alte zoale pe cap,de parcă nu aș avea și în afară de astea.... M-am uitat câteva secunde bune, înainte să răspund, deoarece încă habar nu am avut ce să-I răspund. În adâncul inimii mele un "nu" ar fi sot suficient, să nu-mi stric viitorul, și să nu ajung acolo unde nu a trebuit, dar eu mă legsem foarte mult la familia asta, pe care am cunoscut-o la locul de muncă, ne deveneam prieteni, și ținusem foarte mult mai ales la Vlad, deoarece acesta îmi era pot să zic chiar sprijinul acolo....Mi-ar fi fost rușine să zic nu. Am vrut să-mi fac datoria, să-l răsplătesc pentru faptele lui bune ce a făcut cu mine. Deci, până la urmă m-am hotărât și am scris cumva cu greu răspunsul: