Enigma amorului interzis

Cap. III

(Ziua următoare, Luni).....

Am stat in bancă. Am încercat să aspir atmosfera obișnuită a școlii, râzând si povestind cu colegii obișnuiti, pe care deja pot să-i numesc prieteni. Am încercat să uit de ispita făcută săptămâna trecută, deși cât încercasem să uit acea noapte, cu atât mă bântuia și mai mult. Cu gândurile revenite pe pământ, am încercat să pun controlul asupra școlii, uitându-mă la profesoară. Avusesem psihologie. Vorbeam despre stres. Dintr-o dată, nu știu de ce, poate fără voia mea, sau din plictiseală m-am uitat pe telefon. Era ora 15:45. El imediat trebuia să vină după băiat la grădiniță. Deja simțisem emoții în stomac, deoarece de câteva zile bune, de aceea noapte nu l-am mai văzut. De parcă Univerzul mi l-a smuls din viată, drept pedeapsă pentru acea ispită uriașă. M-am uitat afară iarăsi, cu gânduri în altă parte, n-am putut să mă concentrez de loc. Cerul avusese o culoare neobișnuită, cenușie gri, argintiu, și portocalie, din cauza că mintenaș venea furtuna, ca și în sufletul meu. Brusc, imi simțeam telefonul vibrând. M-am uitat uimită, deoarece nu am așteptat mesaj, sau poate iar ceva notificare idioată de pe Facebook. Pe când, pe ecran imi arăta un nou mesaj. WtF? De la cine? Cei cu care vorbeam în fiecare zi toți știau că sunt la cursuri, și nu mă deranjau în timpul orelor. Când văzusem mai bine, era un număr nesalvat în agendă. Cine draqu mai ești? Era un mesaj de la el!!!!

"Salut. Mintenaș sunt la grădiniță, merg după Florin. Știu că ești la liceu. Vreau să ne întâlnim. Vlad."

Ce?????? Am rămas șocată câteva secunde bune... Și Niculia, colega mea de bancă era un pic uimită după ce în furiș i-am arătat mesajul. M-am uitat la ceas. Era 4 fără 5. În gând căutam o scuză la profesoară să ies. Și cea mai banală scuză a studenților si elevilor după ce sau plictisit de cursuri, sau aveau ceva întâlnire în secret, ca și mine, rupeam tăcerea, si ziceam:

-Doamnă profesoară, pot să mă duc până la baie? – întrebam cu o voce un pic tremurată, deoarece în suflet era război, tornadă sau ce vreți, și ea s-a uitat bănuitor , cu o privire aprobătoare "să nu stai mult la întâlnire", puteam să citesc de pe fața ei. Cu pași tremurătoare, și cu gândurile aprinse în flăcări, și cu grabă am reușit să mă scol de pe scaun. Zâmbind i-am dat o privire bănuitoare, și "urează-mi noroc" spre Patricia, colega mea din spatele nostru. Și Ionut s-a uitat un pic bănuitor la mine. Am ieșit din clasă. Cu pași grăbiți am ajuns până la ușa elevilor. Știam că nu-i corect, știam că nu e bine ceea ce fac. Știam că am conștiintământ uriaș. Și totuși subconștientul dorea. Voința de a-l vedea era și mai mare, de cât ispita pe care am făcut-o. Mergeam spre grădiniță. M-am uitat înspre dreapta, rugându-mă să observ mașina unde a parcat. Uitându-mă spre dreapta, vreo 2 minute am și zărit mașina lor albă Opel. Numai de aia îmi era frica ca Mariana, nevasta lui să nu se afle în mașină, sau în preajmă.... Inima imi începuse să bată... Sângele în mine începuse să curgă și mai tare. Îmi începuse să-mi fie cald, chiar dacă afară era destul de frig... L-am zărit, în sfârșit!!! Era îmbrăcat într-un hanorac mai gros, negru, încare venea des și la muncă, ceva pantaloni trening de calitate, și addidași Nike, și șapca baseball de care nu putuse să se despartă cam nicidoată din căte l-am cunoscut... Fix atunci ieșea din mașină, închidea ușa mașinii, și atunci îmi dădeam seama, că nu era nevastă-sa în mașină pe momentul de față. S-a uitat în prejur, cu pași înceți, dar siguri m-a observat, si venea spre mine.... Am văzut în sfârșit privirea lui obișnuită, pe care nu l-am văzut de acea noapte, însă parcă era întunecată si dezamăgită.... Nu avea acea privire caldă și blândă cu care mă privea până atunci.... Și îmi lipsea. Îmi lipsea dea draqului de mult, acel el, care o fost înainte să mă culc cu el.... Brusc se schimbase.