Poezii

Ploaia

Pe asfaltul umed cade cate-un picurel de ploaie
Se asterne fin pe iarba verde, vie si imbietoare
Gandu-mi zboara-n departare, privind cerul instelat
Curioasa eu din fire, ma-ntreb cine l-a creat?

Soarele arzator, lumineza pamantul emanand caldura
Ce-ncalzeste sufletele pline de ura
Luna ne ghideaza spre lumina nocturna
Ce intunericul ne-o ascunde in fum si negura

Totu-i gri , a dispărut peisajul colorat
De nuanțe șterse și întunecate e acaparat
Soarele a început să se-ascundă sub cerul înnorat
Iar ploaia se-așterne lin pe sufletu-mi curat.

În depărtare se zărește lumina fulgerelor aurii, frunzele dansează în tonuri de gri
Iar tot ce se aude, e sunetul tunetelor ce strigă după ajutor
Să mă elibereze din lanțurile ce mă strâng chinuindu-ma ușor

Ploaia mă strânge ușor la piept ,
Ce-mi alină durerea soptindu-mi încet:
Privește cerul albastru, curat
Eu doar am spălat ce alții au sfărâmat

Auzind vorbele înțelepte ale ploii
Piatra de pe inimă se sparge-n bucăți
Deodată începe să răsară zorii
Iar sufletul rănit, se trezește din morți!