Reckless

Cine esti tu? Cine sunt eu?

E atat de liniste, vreau sa simt, chiar vreau, dar cum stiu ca trebuie sa simt? nu am mai simtit nimic niciodata, nu am facut nimic important...sa simt ca sunt eu, dar...de fapt, cine sunt eu?

Cred ca...pana acum nu am simtit nimic, oare asa trebuie sa fie? Normal, imi iubesc parintii, familia in general, prietenii, restul oamenilor, dar simt ca ceva lipseste...vreau sa simt.

Mereu ma uit in jur si ma intreb daca asa trebuie sa fie totul, daca ce exista acum e exact ce ar trebui sa fie, sau totul e doar o gluma si noi de fapt suntem doar un experiment intr-un glob de sticla, iar cand experimentul esueaza, globul e aruncat la gunoi...pentru noi, sfarsitul lumii, iar pentru ei, experimentul numarul #3. Uneori gandurile astea trec repede, alteori nu reusesc sa aud sau sa vad ceva ore in sir...ma intreb daca se mai gandeste cineva la toate lucrurile astea, incerc sa vad pe fetele lor, dar par goale, ciudat e ca vad acelasi lucru cand privesc oglinda.

Dar cum am spus, uneori doar trec si ma intorc la...viata mea...pot sa o numesc asa? cred ca da...adica, traiesc nu? am o familie, o casa, o rutina...sunt un elev model, copilul ala de la care toti au asteptari mai putin el, nu mi-am prea permis sa am asteptari de la mine, deja cele de la toti cei care ma cunosteau erau indeajuns...

Oricum...n-ar fi contat, oricum nu puteam sa vorbesc...oh n-am mentionat asta? Sunt foarte timid, prea timid. Unii se lupta cu tigrii, altii merg pe funii atarnate la un kilometru inaltime...iar eu imi fac curaj sa ridic mana la ora de matematica, sentimentul e acelasi, doar ca eu risc sa fac un atac de cord. Cred ca asa am ajuns eu tocilarul clasei, pentru ca da...asta sunt eu, imi era atat de frica sa fiu intrebat ceva si sa nu stiu raspunsul, sa ma inrosesc, sa tremur, sa ma balbai si sa rada colegii de clasa de mine..pentru ca...asta chiar conteaza nu?.. incat invatam absolut tot despre orice, nu aveam opinii despre nimic si faceam doar ce mi se zicea sau sugera.

Am trecut prin asta 8 ani, fara nici o schimbare, parca era aceeasi zi, care se tot repeta, aceeasi 3-4 prieteni cu care ma vedeam la aceeasi ora cu care jucam acelasi joc.

Totusi din exterior parea perfect, urma liceul perfect, facultatea perfecta, viata perfecta, respectam tiparul. sunt multe de spus, am trecut prin multe in toti anii astia dar nu vreau sa imi amintesc, nuimic nu merita efortul, nimic nu mi-a miscat inima, nu mi-e fost niciodata dor de acei 8 ani si inca nu imi e, poate imi va fi...dar nu cred...sper. 

Oricum, ce mai conteaza, au trecut, urmeaza liceul, am auzit ca aici e diferit, cica e cea mai frumoasa perioada a vietii, tot ce vreau eu e o viata, nu imi pasa cum e, vreau doar sa simt.

Cumva nu am intrat la cel mai bun liceu din oras, asa cum se asteptau toti, surpriza, poate nu a fost sa fie, poate a fost soarta sau poate doar altii meritau mai mult. Ultima vara de dinainte de liceu a trecut ca oricare alta, nici nu stiu ce am facut, dar acum sunt aici, 14 septembrie, ma uit si ma intreb daca aici o sa se schimbe ceva, liceul asta, e un inceput nou, pot sa fiu oricine vreau eu...dar mi-e si fri...aaaaa gata intru.