Reckless

Ai grija ce iti doresti

V-ati gandit vreodata la mintea umana? Ati luat vreodata ceva ce era deja bine definit si ati incercat sa ii gasiti un alt principiu? Eu am fost nevoit sa fac asta pentru ca tot mi se impunea  sa cred mi se parea neclar, "toti suntem diferiti", ei bine nu, toti oamenii sunt la fel, se nasc egali iad abia dupa ce incep sa isi accepte toate ideile si convingerile din subconstient incep sa se diferentieze de cailalti, cand nu se mai mint atat de mult si de des incat sa se creada pe ei, abia atunci esti diferit. Singura persoana pe care nu vei reusi niciodata sa o minti, esti chiar tu, si singurul moment in care vei fi sincer 100% este atunci cand vorbesti cu peretii.
Dar nu, eu nu am realizat asta dintodeauna, am gresit de multe ori.

Era abia inceputul, trecusera doar cateva saptamani si eram confuz, ma intrebam cat mai e pana se termina, ca un copil de 5 ani intr-o masina..." mai avem mult? Mai avem mult?"
Deja o placeam, eram constient de asta, dar nu credeam sa fie diferit, o vedeam mereu, chiar si cand nu era acolo si mi se parea ciudat ce simteam cand imi doream sa fie.
Printre alte cateva mici semnale si intersectari, m-am strecurat si eu cu capul vraiste pana la ziua care nu credeam ca va insemna atat de mult...prima sedinta cu parintii, in seara aia am aflat ca parintii nostri fusesera colegi de generala, locuisera in acelasi loc si aveau povesti similare. In momentul ala, am pus totul in seama sortii, pentru ca asta imi doream, imi doream sa fie ceva predestinat, pentru ca daca era asa, nimic nu putea distruge asta. Oamenii se bazeaza pe asta, "dorinte", de la bun inceput oamenii isi doresc propriul bine, sa fie fericiti, astfel se nasc si asteptarile, care la randul lor nasc dezamagirile, e o famile ciudata.
In acel moment tot ce am vazut din treaba asta a fost un pretext sa ii dau un mesaj, nu puteam mai mult.
Trecusera deja zile bune de la ultima interactiune dar pentru prima data, chiar nu-mi pasa ce urmeaza dupa, doar imi doream. Asa ca am facut-o..

-Hei, ai auzit de treaba cu parintii nostri?
-Daaa, nu ma asteptam la asta, inca mi se pare ciudat dar...parca e de bine
-Stiu nu? Care erau sansele?
-Nu stiu dar poate nu e doar o intamplare
 
*Ce a vrut sa spuna...oare...? NU! Gandeste, nu te lasa condus de ce iti doresti, joaca jocul aici in lumea reala altfel pierzi*

-Stii...si eu m-am gadit la asta, da' nu am vrut sa fiu eu ala care o spune
-Stiu, de aia am spus-o eu

*ohhh, nu-mi place jocul asta, e dat pe very hard si eu am dat skip la tutorial..si totusi, parca sunt la lvl 2"

Conversatia a continuat pana dimineata si chiar daca am fost trup si suflet acolo, nu imi pot aminti tot...nici macar a 2a zi nu am putut, dar ce stiu sigur...e ca a fost frumos, era atat de ...reala, parea ca ea o sa schimbe totul si chiar asa a fost, avea un start bun, gandirea ei, frumusetea ei  si felul in care stiam ca o sa imi schimbe viata chiar daca poate nu avea nicioadata sa fie a mea...m-au facut sa iau prima mea decizie pe cont propriu... "O sa continui sa joc jocul"
Deja stiam, o simteam...eram indragostit...ce nu stiam era cat de mult o sa creasca.