Reckless

Inceputul

Huh...ce dracu...atat de multi oameni, vreau sa plec si au trecut doar 5 minute, cum o sa supravietuiesc eu aici 4 ani, nu cred ca ar putea sa ma faca ceva sa vreau sa raman aici...dar in fine...pentru un moment am o problema mai grava...unde ma duc?

Atatia oameni, atatea povesti, fiecare dintre ei, e ca o carte, fara nici o legatura intre ele dar toate in acelasi loc. In sufletele lor ei stiu cine sunt, toti vorbesc intre ei dar...stiu ei cine sunt? Ma intreb daca se mai gandeste cineva la toate lucrurile astea, oare mai sta cineva blocat in multime cu privirea asta pierduta?

Nu stiu, doar o sa astept sa imi fie strigata clasa si sa vad cu cine nu o sa schimb 2 vorbe 4 ani de zile.

-Clasa ****

-Oh, asta e a mea, sa vedem...

Era pentru prima data cand entuziasmul si anxietatea mea s-au hotarat sa coopereze si ma indreptam catre clasa aia cu o fica atat de mare incat nu mai simteam nimic. Ca in orice clasa, tot ce puteai a auzi era o galagie in sincron cu linistea celor ca mine, ma uit cu coada ochiului spre ei in timp ce ma indreptam spre banca libera pe care o vazusem inca de la intrare, speram doar sa hnu se mai aseze nimeni si sa scap de grija unui coleg de banca...daaar...nu, hei am un coleg de banca yaay...omorati-ma.

Catalogul ala nenorocit, un death note al lumii noastre, primul cuvant pe care l-am spus pe ziua accea a fost ,,aici'' atunci cand mi-am auzit numele, care nu e chiar asa important asa ca imi voi spune Syler. Revenind, imediat dupa ce au trecut de mine mi-am scos castile din buzunar, le-am bagat in urechi si nu am mai auzit nimic pentru tot restul zilei din liceul ala. Se pare ca visul meu de a fi altcineva aici s-a terminat chiar repede...eh, mai sunt doar 4 ani.

Si totusi...nu puteam sa imi iau gandul de la ei, n-ai zice asta avand in vedere ca au trecut deja 2 saptamani in care nu am vorbit inca cu nimeni, doar ii analizam si imi spuneam ,,nu...nu e momentul''. Chiar am incercat sa vorbesc cu cineva de cateva ori, dar ma razgandeam cand vedeam ca isi dau seama ca ma apropii.

Si cam asa a trecut aproape o luna din viata mea de liceu, pana intr-o zi, cand evident, eram acolo, tacut in banca mea cu o pereche de casti in urechi, cand deodata aud o voce printre linistea de dintre strofa si refren. Ridic capul de pe banca, imi scot castile si primul lucru pe care il aud e ,,-hei, heei, buna''

Ingerul meu pazitor lipsea in ziua aia, asa ca nu a avut cine sa imi spuna sa tac..si am raspuns...

-Bu..na..