- Domnul Damian, este totul în ordine?
Ospătarul total depășit de situație îi pune meniul în față și încearcă să afle probabil dacă o să își păstreze serviciul sau va zbura.
- Da.
- Vă las să vă decideți și voi reveni la masa dvs.
Toți cei patru de la masă stau cu nasul în câte un meniu, dar adevărul e că nici unu nu este atent la asta. Fiecare e cu gândurile lui.
Blonul, Isac, s-a dat într-o parte și admiră picioarele zvelte ale frumoasei guralive, în timp ce ea îi aruncă ochiade pe deasupra meniului.
Damian este confuz. Oare ea să fie? Este posibil ca după atâția ani să o întâlnească din nou? Și arată atât de obosită...
Hanna este agitată. Nici foame nu-i mai este din cauza nervilor de la stomac și ar face orice ca să iasă din atmosfera aia apăsătoare. Nu știe de ce, dar simte că nu are aer.
Încearcă disperată să îi prindă privirea prietenei sale, dar n -are nici o șansă. Vagaboanta nu a mai așteptat să comande sau ceva, deja il mănâncă din priviri pe blond.
Serios Ruby, fără pic de jenă, fata mea? Mai ai puțin și-i faci semn să te urmeze la toaletă pentru un futai pe fugă.
Încearcă să își dreagă vocea, o dată, și încă o dată, se chinuie să ajungă la ea pe sub masă să îi facă semn cu piciorul măcar. Nimic. E absorbită total și singura mulțumire în toată situația asta de rahat, este faptul că și blondul este la fel de fascinat. Măcar prietena ei nu este singura fraieră din ecuație.
Chiar lângă ea, Damian o studiază pierdut, întrebându-se dacă e chiar Hanna Ben și cât de javră poate să fie viața... Nu stie dacă să se bucure că o revede, dacă să o îmbrățișeze sau să o scuipe dacă este chiar ea, dar îl ard călcâiele să se ridice și să plece. Simte frică. Aceeași frică nenorocită care a simțit-o de fiecare dată când era vorba despre Hanna. Nu a putut fi niciodată Damian atunci când era lângă ea. Mereu era Damian papă-lapte, Damian drăguțul, Damian care calcă pe becuri să nu supere fata.
Își drege glasul și încearcă să își adune gândurile. Hanna nu mai există pentru el. Și bine ar face să se înșele în privința fetei de la masa lui, să o ferească Dumnezeu sa-i mai iasă vreodată în cale.
- Isac, ai adus ce ți-am cerut?
Nervii îl înconjoară din toate părțile atunci când trebuie să își strige din nou prietenul, pierdut fiind în decolteul nerusinatei care voia să le ia masa. Niciodată nu a suportat astfel de persoane. Persoane tupeiste, care seamănă cu Hanna. Tupeiste la modul urât. La, figuri-pe-burta-goală, de-astea.
- Isac!
Scrâșnește arât de tare din dinți, încât Hanna se așteaptă ca atunci când va deschide gura din nou, să își scuipe dinții unul câte unul.
- Da Damian, ce spuneai?
- Dacă ai adus ce ți-am cerut. Fii mai atent, nu uita de ce am ieșit la masă și nu mă face să repet de două ori.
Ferească bunul Dumnezeu dacă ei îi va strica seara un om ca ăsta. Du-te nene cu nervii tăi, că îi am și eu pe ai mei. Măcar cina să o poată mânca linistită și într-o atmosferă plăcută. Nu este obligată să stea ca pe ace în stânga acestui om. Soarta tâmpită i-am pus la aceeași masă, dar ea nu poate suporta această tensiune. Și în plus, nu are nici un motiv să o facă. Dacă ei ar fi plecat să le rămânea lor masa, alta era situația, dar să se prefacă în continuare că n-ar fi la aceeași masă... Nu. Nici o șansă. Au trecut nici zece minute si deja simte ca se sufocă. Nu știe motivul, dar nu mai poate respira.
- Ruby, hai să mergem te rog.
- Nu-ti mai e foame?
- Nu.
Bărbații continuă să studieze meniul, dar nu reușesc să păcălească pe nimeni. Până și un orb ar observa că au urechile făcute pâlnie la discuția fetelor incomode.
- Dar Hanna...
- Hanna? Hanna Ben?
Zăngănitul veselei de pe masă îi face pe toți să se încordeze și să-l privească pe bărbatul care s-a ridicat în picioare și tocmai i-am rostit ei numele.
Toți trei își întorc privirea spre tânărul Damian și atunci Hannei îi pică cerul în cap. La figurat, dar dacă ar fi putut să se ascundă într-un nor de ceață, nu ar sta pe gânduri nici o secundă. Ochii aceea, duritatea vocii atunci când îi rostește numele, acele degete strânse în pumn când se apleacă peste masă, mai aproape de ea.
Fără să gândească și din dorința disperată de a scăpa, se ridică de la masă și încearcă să fugă. Ok, asta gândește ea, de fapt, se vede ieșită pe ușă afară și luându-o la fugă spre capătul lumii. În schimb, apucă să se ridice în picioare și este strânsă de cot până are impresia că va avea nevoie de gips.
- Tu ești!
- Scuză-mă, ne știm de undeva?
Îi pare atât de cunoscut. Dar nu, este imposibil. Nu are cum să fie el. Nu are cum, pur și simplu.
Ochii care o privesc până adânc în suflet sau până la ultimul neuron, știu că minte. Oricât s-ar fi schimbat el, n-ar avea cum să-l uite. Aceeași mincinoasă fără scrupule, prefăcută și ipocrită.
- De la cutremur.
Când îi vede sprînceana ridicată și sictirul din privire, știe fără nici un dubiu că ea este.
- Aceeași vrajeală de doi bani, Hanna?! N-ai cum să uiți primul futai, la naiba.
Hello iubirile mele. Iate ne din nou împreună. Am avut plăcută surpriză să văd că nu m ati uitat de tot sau mai bine zis, nu toți. Nu i nimic, o luam de ca început. Este o poveste inceputa in 13ianurie 2019🙄, era pierdută prin schițe pe acolo si am zis sa o resuscitez putin😁am rugămintea la voi să mă ajutați să aleg personajele, dar asta in capitolul următor când o sa va spun câte ceva despre cei doi foști amorezi. Cine nu m a uitat mâna sus cu o steluță. Acelasi Spor la citit😘😘😘
