Celebrating - Sărbătorind

O secundă pentru un veac

În ochiul albastru, învăluită într-o mantie a misterelor se apropia încet de lumina lui caldă cu care începea să o îmbrăţişeze. Ca o regină enigmelor îi acoperea strălucirea, ce deseori i-o împrumuta de-a lungul întinderii întunecate.

Cu mâna întinsă dorea să-l atingă, îl dorea după ani de fugărire. Unicul lui cadou pentru mândrul astru ce-n faţă îi apărea rareori, un inel ce n-avea s-o părăsească nici dacă nu aveau să se ţină de mână şi să-şi împărtăşească sentimentele.

Ea, însoţită mereu de o lumină a lui, şi de curteni ce o consideră călăuzitoarea lor, stă singură deasupra tuturor, căci regele ei, în solitudinea lui, are plăcerea să se oglindească în lacul, în a cărui oglindă, iubita lui îşi arată măreţia…

El, singur, la locul lui, sau desenat de cei ce-l ovaţionează şi-l iubesc. Au parte de el zi de zi, şi ajung să nu-l mai aprecieze. Abia când întunecimea şi cu tristeţea , ei îl acoperă, este dorit cu înverşunare. Dar ce contează?

Pentru el e important că cea pe care o doreşte, şi la ale cărei picioare ar ceda nu e lângă el. Pe ea, ar vrea-o zi de zi, să apară şi să o găsească aşa cum o văd ceilalţi, nu doar pierdută în lumină şi culoare.

Ea, ce astăzi vine să-i arate că existe, ea ce astăzi îşi schimbă chipul pentru toţi, dar nu şi pentru el, speră să-l atingă…

Dar totul e prea scurt, apare şi dispare la fel de repede, rămânând  o crăiasă a nopţii, o enigmă pentru toţi, dar nu şi pentru el, care chiar dacă nu o vede, o iubeşte mai mult ca oricine.

Ştie că e lângă el, iar când îi oferă darul lui cel mai de preţ simte… simte : nu poate face nimic, aşa a fost soarta, o iubeşte cu patimă, este resemnat că o va vedea rar, dar numai ca o umbră…

A primit tovarăşi, dar aceştia sunt reci… mai reci ca ea… Fără el ar fi nimic, iar cu el e totul! Iubeşte… doare, dar iubeşte, în plaiul ei  pustiu iubeşte, aşa cum numai o persoană abandonată poate iubi: fără ranchiună, fără invidie, ea simte… ştie că e lângă ea…

De-ar şti amândoi cât de nebun se iubesc, de n-ar crede că celălalt şi-a găsit o resemnare mai dulce, ce s-ar întâmpla?

Îşi cunosc prezenţele… dar sunt departe, prea departe… unul fără altul n-ar mai însemna nimic… aşa înseamnă fiecare opusul celuilalt!

Se vor cu înverşunare, se aleargă nebuneşte, până la secunda fatală: când se văd reciproc aşa cum sunt : doi, dar unul… e doar o secundă… dar pentru acea secundă aşteaptă şi un veac…

A/N : Pentru că Românii sunt romantici și Limba noastră așa cântă cel mai frumos, prin glasul iubirii!